1 an de blogger !

     Pentru aceasta sarbatoare , am decis sa fac un articol despre Continentul Negru , Africa ...

     Africa este al doilea continent ca mărime de pe Terra și cel mai populat după Asia. În Africa se găsește Nilul, cel mai lung fluviu din lume și Sahara, cel mai mare deșert din lume. Cel mai înalt punct al continentului este Muntele Kilimanjaro din Tanzania (5.895 m), iar cel mai jos punct este lacul Assal situat în micuța țară Djibouti (156 m sub nivelul mării). Africa are o suprafață de 30,244,050 km² incluzând și insulele adiacente, ocupă 20,3% din suprafața terestră a planetei. Cu peste 800 de milioane de locuitori în 54 de țări, Africa este gazdă a unei șeptimi din populația totală de pe glob.
     În Africa își are originea rasa umană, de-a lungul văii Marelui Rift African ce traversează Etiopia și Kenya fiind descoperite cele mai vechi schelete ale înaintașilor oamenilor de azi.

     Numele Africa a fost introdus în vocabularul vestic de către Romani, care foloseau denumirea Africa terra - "pământul Afri-lor" (plural, sau "Afer" singular) - pentru partea nordică a continentului,provincia Africa, cu capitala la Cartagina, localizată în Tunisia contemporană în nordul Saharei.

     Originea cuvântului Afer poate proveni din:

• feniciană, `afar (praf);
• Afri, un trib - posibil berber - din nordul Africii, în apropiere de Cartagina;
• cuvântul grecesc aphrike (fără frig)
• sau din cuvântul latin aprica (însorit).

     Africa este un continent al contrastelor:

- al pădurii ecuatoriale, luxuriante și de nepătruns, dar și al întinselor pustiuri, în care nu întâlnești, pe zeci și sute de km pătrați, nici un arbore și în care nu cade, ani în șir, nici o picătura de ploaie;

- al unora dintre cele mai mari bogății de pe glob, dar și a celor mai multe țări sărace, cu un nivel de trai al populației necorespunzător;

- continent care se înscrie în aria antropogenezei (cu cele mai vechi fosile cunoscute ale strămoșilor omului) și unde au apărut câteva dintre cele mai vechi și strălucite civilizații ale antichității (egipteană, nubiană, axumită, feniciană, ș.a.), dar și ultimul care a devenit liber, cele mai multe țări africane dobândindu-și independența abia în ultimele decenii ale secolului al-XX-lea.

- continentul care a plătit cel mai scump tribut sclaviei, dar care în prezent are cea mai puternică forță de regenerare, înregistrând cea mai ridicată pondere a tinerilor în totalul populației.

     Africa este singurul continent situat simetric față de Ecuator. După realizarea Canalului Suez, continentul african este înconjurat numai de ape. Țărmurile continentului sunt puțin crestate măsurând circa 28000km.

     Sever Pleniceanu a fost primul român care a ajuns în inima Africii și unul dintre primii europeni care a ajuns în regiunea ecuatorială locuită de pigmei.

     Clujeanul Andrei Mihalca (medic veterinar) a început în 2006 un proiect de vaccinare antirabică a câinilor din regiunile aride ale Africii de Est, împreună cu cehul David Modry.

     

• Deșertul Sahara

     Întinzându-se pe mai mult de o treime din continent, Sahara este cel mai mare deșert din lume, cu aproximativ 9.065.000 km² suprafață totală. Topografia sa include zone pietroase, zone cu dune de nisip și numeroase oceane de nisip. Are înălțimi de la sub 80 de metri sub nivelul mării până la peste 3.350 m în munții Ahaggar și Tibesti. Sahara este împărțit în următoarele regiuni: deșertul libanez, deșertul nubian și deșertul vestic din Egipt, chiar la vest de Nil. Deșertul este lipsit de aproape orice fel de precipitații, singurele zone izolate irigate de râurile subterane ce izvorăsc din Munții Atlas fiind oazele. În est, apa Nilului face pământul fertil pe porțiuni restrânse.

• Deșertul Kalahari

     Are o suprafață de circa 259.000 km²) acoperind mare parte din Botswana, regiunea de SV a Africii de Sud și vestul Namibiei. Pe platoul deșertului se încrucișează șanțuri formate de râurile acum secate și arbori piperniciți. Aici se ridică și câțiva munți cu înălțimi reduse (Karas, Huns). În Africa de Sud, lângă granița cu Namibia se află Parcul Național Kalahari Gemsbok, unde trăiesc grupuri mari de animale sălbatice.

     Bazinul Fluviului Congo, situat în Africa centrală, domină peisajul Republicii Democratice Congo. 

• Bazinul Fluviului Congo în Angola, Camerun, Republica Africa Centrală și Zambia. Bazinul fertil are 3.600.000 km² suprafață și conține aproape 20% din întreaga pădure tropicală. Fluviul Congo este al doilea ca lungime din Africa.

• Munții Atlas

     Acest lanț muntos se întinde din sud-vestul Marocului, de-a lungul coastei mediteraneene până la marginea estică a Tunisiei. Cel mai înalt vârf este Toubkal, în vestul Marocului (4.167 m).

• Fluviul Nil

     Cel mai lung fluviu din lume (curge spre nord), ce izvorășe din ținutul muntos al Africii de SE și se întinde pe 6.693 km, ca în final să se verse în Marea Mediterană.

• Sahel

     Sahel este o întindere mare de pământ ce trece prin nordul Africii, până la marginea sudică a deșertului Sahara. Această regiune de graniță reprezintă trecerea de la zona uscată din nord și zonele tropicale din sud. Nu are prea multe precipitații (12-16 cm pe an) și majoritatea vegetației este o savană cu iarbă și arbuști rari.

• Lacul Albert

     Este cel mai nordic dintre Marile Lacuri ale Africii de Est, toate fiind situate în Marele Rift Estic. Bazinul hidrografic este de origine tectonică.

     Lacul a fost botezat de exploratorul englez Samuel White Baker, cel care l-a descoperit în 1864, pe când căuta izvoarele Nilului, dându-i numele Albert în onoarea prințului-consort al reginei Victoria. Numele reginei fusese dat deja celui mai mare lac african.

     Lacul Albert este situat în Republica Democratică Congo (fosta Zair), la granița cu Uganda. Suprafața: 5347 km². Lungime: 160 km. Latime: pina la 30 km. Adancime maxima: 51 m. Altitudine: 615 m. Volumul de apa: 280 km cubi. Temperatura apei la suprafata: 30 °C. Clima: ecuatoriala. Temperatura medie multianuala: 26 °C. Cantitatea multianuala de precipitatii: 940 mm.

     Cei mai mari afluenti ai lacului: Semliki (care izvoraste din Lacul Edward, situat la sud de Lacul Albert), Nkusi (isi aduna apele de pe teritoriul Ugandei) si Nilul Victoria (ce izvoraste in Lacul Victoria).

     Din Lacul Albert izvoraste Nilul Albert, ce se varsa apoi in Nilul Alb. Nilul Alb primeste din Podisul Etiopiei Nilul Albastru, formind Nilul, cel mai lung fluviu al planetei.

     Lacul Albert ofera conditii optime de viata unei faune bogate, redusa simtitor in ultimele decenii printr-un braconaj nesabuit.

• Lacul Ciad

   Situat in centrul Depresiunii Ciad, un bazin vast din centrul Africii, in locul in care se intilnesc granitele a 4 state: Ciad, Camerun, Nigeria si Niger.

     Suprafata: in medie 1500 km patrati, variind in functie de cantitatea de precipitatii. Nivelul apelor este mai ridicat in decembrie si ianuarie si mai scazut in iulie. Lacul pierde o mare parte din apa prin infiltratie in sol si prin evaporare sub soarele african fierbinte. In ultimele decenii, datorita incalzirii globale a climei, volumul de apa al Lacului Ciad a scazut. Lacul si-a redus atat suprafata cat si adancimea. In prezent, adancimea medie este de 4 m, iar cea maxima este de 10 m. In nord-vest adincimea medie este de numai 1 m, iar in sud, de 6 m. Apa Lacului Ciad provine in proportie de 90% din raul Chari si doar in proportie de 10% direct din precipitatii.

     Lacul Ciad de azi este un rest al unei mari interioare africane care ocupa in urma cu 6000 de ani o suprafata de 400.000 km patrati.

     Lacul este al 4-lea rezervor de apa dulce ca marime din Africa dupa lacurile Victoria, Tanganika si Malawi. In jurul lacului si pe numeroasele insule din partea sa estica traiesc 7 milioane de oameni din triburi cu stiluri de viata si culturi diferite si o fauna bogata: pasari diverse, hipopotami, crocodili, elefanti.

    Clima: tropical-uscata. Temperatura apei: intre 17 °C și 32 °C. Cantitatea de precipitatii medie multianuala este de 200-400 mm, descrescind spre nord.

               Agricultura

     În aproape toate tările din Africa agricultura continuă să fie cea mai importantă activitate economică, în ciuda expansiunii industriei si serviciilor si a importantei din ce în ce mai mari a acestor activităti. Agricultura este o ramură cu un caracter dualist, utilizând atât tehnici rudimentare, traditionale, cât si tehnici moderne, de mare randament. În Africa există un amestec de forme de proprietate si de sisteme de exploatare a terenurilor, determinate de conditiile naturale, dar si de cele sociale. Coexistă în acest continent sistemul citemené (agricultura itinerantă) cu plantațiile intensive sau păstoritul nomad cu fermele zootehnice moderne.

     Agricultura însumează aproximativ 1/6 din produsul intern brut al Africii, în timp ce industria însumează cam 1/3 și serviciile in jur de jumătate.

În ciuda faptului că este continentul cu cel mai mare procent din populația activă ocupată în agricultură, Africa nu produce destul pentru a își hrani populația. Motivele sunt multiple, unul din cele mai importante este sporul natural mare, alt motiv este pierderea forței de muncă din agricultură datorată exodului rural, populația fiind atrasă de orașele mari. Exportul de produse agricole nu are prioritate mare și investițiile în tehnologie agricolă modernă lipsesc. Multe țări din Africa trebuie să importe alimente de bază și necesită ajutoare.

     Cele mai importante recolte exportate sunt: de cafea, bumbac, boabe de cacao, arahide, palmieri de ulei, tutun.

     Cerealele sunt mai puțin cultivate în Africa decât în celelalte continente, pentru că cer agrotehnici mai pretențioase. Meiul este cultivat mai ales în Africa mediteraneană nordică și în Sahel, dar productivitatea sa este slabă (200-300 kg/ha). În unele zone a fost înlocuit cu porumbul. Sorgul ocupă areale din Sahel, dar este cultivat și în zonele ecuatoriale și în Câmpia Mozambicului. Porumbul și grâul au o importanță mai redusă în Africa, fiind cultivate cu precădere în zona australă a continentului. Orezul valorifică mai bine câmpiile fluviale și zonele litorale ecuatoriale și tropicale, dar este mai puțin prezent în delte unde ar avea condiții optime de dezvoltare. Accentuarea salinizării solurilor din unele zone de cultură a orezului (Gambia) a determinat reducerea suprafețelor cultivate, viitorul acestei culturi fiind incert. Se prevede extinderea suprafețelor cultivate cu orez in deltele fluviilor Niger si Zambezi. Deosebit de avantajoase se dovedesc a fi deltele fluviului Niger, unde apele prezintă două creșteri de nivel la intervale ce corespund perioadei de maturizare a orezului, favorizând obținerea destul de facilă a două recolte pe an. Eleusina este o cereală bogată în minerale și care se poate stoca și o perioadă de patru ani. Are un areal de răspândire situat mai ales în nordul continentului.

     Dintre plantele cu tuberculi, în Africa se cultivă cu precădere maniocul și ignamele, în timp ce batatele și taro, aduse din America, nu dau rezultate prea bune. Maniocul este tuberculul Africii negre, cultivându-se pe mai bine de 4 milioane hectare. Are o productivitate mare, putând ajunge și la 100 t/ha, dar în mod obișnuit recoltele sunt mai slabe, 10-20 t/ha. Dupa uscare se obține făina numită tapioca. Din 10 tone de manioc recoltate la un hectar cu productivitate redusă se obțin 2,2 tone de tapioca. De pe aceeași suprafață se obțin în mod obișnuit 400-500 kg de porumb, dar un kg de porumb valoreaza nutritiv cât 3,5 kg de tapioca. De la manioc se consumă și frunzele, care sunt mai bogate în proteine decât tuberculii. Este o plantă pretențioasă la regimul termic, nu suportă frigul, dar se cultivă și sub 500 mm și sub 5000 mm precipitații, iar tuberculii se păstrează ușor. Ignamele constituie hrana de bază pentru unele triburi ale Africii negre. Ciclul vegetativ al acestor plante durează zece luni condiționând existența unei singure recolte pe an. Este ușor perisabilă, uneori tuberculii se degradează în sol necesitând recultivarea unor terenuri.

     Palmierul de ulei este cultivat în plantații în Câmpia Mozambicului, pe litoralul Golfului Guineii și în areale disjuncte în cuveta zaireză. Randamentul este slab, 300-400 kg/ha (în Malaysia se obțin 5000 kg/ha).

     Numeroase plante de cultură aparțin focarului abisiniano – yemenit (cafea, varietăți de grâu, mei, orz, eleusină) sau celui ecuatorial african, dar au fost introduse și plante alohtone, care s-au adaptat bine la condițiile climatice africane.

     Sunt cultivați în Africa numeroși alți arbori fructiferi. În zona mediteraneană sunt plantații intensive de plante citrice și de măslin, iar în zonele ecuatoriale și subecuatoriale se cultivă cocotierul, bananierul, mango, avocado, papaya, goyave ș.a. În multe zone ale Africii se practică sistemul monoculturilor pentru export, mai ales de arahide, ananas, cafea, cacao, susan sau mirodenii.

     Africanii utilizează mult pentru alimentație frunzele unor plante: dovleac, amarant, iută, bazelă, batale, manioc, taro, gambo.

     Cu toate că are la dispoziție o diversitate mai mare de plante de cultură, populația rurală africană suferă încă de malnutriție, atât datorită lipsei cantităților necesare de hrană, cât și datorită monoalimentației. Sărăcia țăranului african este determinată de câteva trăsături ale agriculturii practicate în cea mai mare parte la un nivel tehnologic rudimentar. Practica sistemului citemené, pârlogirea îndelungată (uneori 7-10 ani), slaba utilizare a animalelor de tracțiune, lipsa îngrășămintelor, a surselor de investiții, preponderența femeii în muncile câmpului (la grupul bamenda bărbatul lucrează în agricultură 10 zile pe an, iar femeia 160 zile), lipsa specialiștilor sunt câteva din cauzele care determină obținerea unor randamente agricole slabe, deși efortul fizic este mare. Beneficiile foarte reduse ale țăranilor africani, care formează majoritatea populației active, nu pot susține bugetele statelor prin impozite pe venitul agricol.

     Pe ansamblul Africii un hectar hrănește în medie 3-4 persoane. Depinde și de planta de cultură. Astfel, un hectar cultivat cu manioc poate întreține 15 persoane cu 20 tone tuberculi, în timp ce un hectar cultivat cu mei, cu 500 kg, întreține doar două persoane. În nordul Zambiei, datorită sistemului citemené promovat de triburile lala, densitatea populației nu poate depăși 2,5 loc./km². Se defrișează 24 hectare pentru a asigura cenușa necesară cultivării unui hectar cu eleusină și se obține o recoltă de 3600 kg. Un om are nevoie anual de 270 kg de eleusină, deci 24 hectare hrănesc 13 persoane. Dar această tehnică presupune o pârlogire de 22 de ani și cele 13 persoane au nevoie de fapt de 310 hectare. Dacă se ia in calcul și topografia terenului, suprafața necesară ajunge la 500 de hectare.

     Tehnica cimené presupune efectuarea unor lucrări dificile. Parcela destinată defrișării este aleasă după aspectul vegetației, regimul hidric, aspectul și gustul solului și topografia terenului. Se aplică criteriile de partaj funciar, apoi urmează defrișarea și incendierea resturilor. În cenușa împrăștiată se practică găuri pentru semințe sau tuberculi, cu o simplă săpăligă. Recolta este permanent protejată contra păsărilor, maimuțelor, antilopelor si rozătoarelor. Recoltatul se face manual, treieratul este rudimentar, iar transportul se realizează tot manual.

     Sunt și triburi care utilizează tehnici intensive. Insula Ukala din lacul Victoria are o densitate de 250 loc./km². Cei 74 km² ai insulei hrănesc peste 20.000 de oameni prin culturi duble și chiar cu 5 recolte la doi ani. Există amenajări funciare de tipul îndiguirilor și terasărilor. Se cresc peste 10.000 de bovine, dar nu pentru consumul laptelui, ci pentru utilizarea gunoiului drept îngrășământ. Pe insula vecină, Ukerewe, densitățile sunt mult mai mici deoarece nu se practica sistemul vecinilor din insula Ukala.

     În zonele cu densități mari culturile de câmp sunt, uneori, foarte amestecate, rezultând peisaje rurale puternic antropizate. Astfel, în vestul Ghanei, pe o suprafață de 30 ha, sunt juxtapuse 10 tipuri de peisaje diferite: pădure primară, pădure secundară, zonă proaspăt defrișată, pârloagă, tufișuri, câmpuri cultivate, pădure înmlăștinată, plantații de cacao, plantații abandonate și vatră de sat.

     Agricultura intensivă, de mare randament, se practică doar în Republica Africa de Sud, pe Valea Nilului, parțial în țările Maghrebului și în câteva puncte izolate de pe coasta Guineii sau din estul continentului.

     Sectorul zootehnic ocupa un loc modest în Africa. Se cresc 189 milioane bovine și 205 milioane ovine și caprine, efective mult sub posibilitățile cadrului natural.

     La sud de Sahara există mari densități de mamifere în rezervații (de exemplu, în parcul Serengeti). Africanii preferă vânatul și nu au îmblânzit animale. Cele domestice crescute în prezent au fost introduse de europeni sau de asiatici, deși fondul faunistic al continentului oferă specii care s-ar putea preta la îmblânzire (antilopa eland sau bivolul african).

     În foarte puține zone ale continentului animalele sunt utilizate pentru tracțiune. Carnea și laptele nu intră printre preferințele alimentare ale băștinașilor. La Lomé se consumă 19 kg de carne/an/loc., la Conakry 16 kg, iar la Niamey doar 13 kg. Laptele este și mai puțin agreat, consumându-se numai 2-3 kg/an/loc. Triburile lélé (Kasai) consideră consumul de carne de animal domestic nedemn și cel de lapte și de ouă infect. În aproape toată Africa neagră femeile nu au voie să consume ouă.

     Consumul de calorii in Africa este la nivelul cel mai redus de pe Glob: 2261 cal./zi/loc. Nici porcul nu este un animal agreat, astfel că în întreg continentul se cresc doar 13 milioane porcine.

     În schimb, creșterea vitelor este pentru negri o problemă de prestigiu. Triburile nandi și massai (Kenya), peul (Ciad) sau pendi (Transvaal) au crescători de vite foarte legați afectiv de ele, încât se ajunge uneori la divizarea animalelor sau la practicarea unei tezaurizări în vite și folosirea lor drept mijloc de schimb.

     O activitate destul de rentabilă este și exploatarea animalelor din rezervațiile cu efective mari. Sistemul zootehnic al fermelor moderne, în stil intensiv, este în extindere în Africa de Sud, Kenya, Zambia, Zimbabwe etc.

     Înainte ca Africa să fie colonizată, africanii cultivau și păstoreau fără să se îngrijoreze cu privire la proprietăți. Pământul era împărțit de clanuri, comunități sau grupuri etnice și uneori era împărțit și între grupuri. Un grup putea să cultive o porțiune de pământ pentru o parte a anului, alt grup putea să ducă animalele la păscut pe acel pământ restul anului, după ce culturile au fost strânse. Conceptul de proprietate privată a fost introdus de coloniști, care, în multe zone, au luat cele mai bune terenuri pentru culturi ce urmau să fie exportate. Zonele mai puțin fertile au fost lăsate indigenilor care le cultivau în parcele mici, fragmentate. Acest proces a fost preluat de multe guverne africane care au luat în posesie terenurile comune pentru folos privat, corporativ sau guvernamental. Terenurile mici rămase au fost divizate în fragmente mai mici pentru a fi împărțite la familii. Perioadele în care pământul era lăsat necultivat, esențiale pentru menținerea fertilității solului, s-au redus din ce în ce mai mult pentru că tot pământul disponibil era cultivat. În plus, mulți oameni, nesiguri de viitorul terenurilor, având în vedere că puteau fi confiscate de stat, au început culturile pe termen scurt. Astfel, ei au abandonat practicile tradiționale de rotație a culturilor – cereale care epuizau pământul de resurse și legume care refăceau resursele pământul, plantate una după cealaltă. Multe terenuri au devenit infertile, reducând și mai mult terenurile disponibile pentru cultivare. Aceasta împreună cu seceta periodică au dus la o penurie a alimentelor în mare parte din Africa subsahariană. Multe guverne africane au în vedere necesitatea unei reforme agrare. În unele țări, reforma agrară și proiectele de dezvoltare rurală inițiate imediat după independență au dat fermierilor drepturi asupra terenurilor pe care le lucrau până atunci. Multe guverne africane au recurs la naționalizarea pământurilor declarând ca scop împărțirea mai bună a terenurilor între cei care nu aveau. În unele țări, de exemplu în Etiopia, reforma agrară a fost manipulată în scopuri politice și managementul prost și corupția au dăunat producțiilor agricole. În alte țări, de exemplu în Zimbabwe, cele mai bune terenuri au rămas la coloniștii europeni și nu au fost redistribuite după independență.   Oferta cadrului natural al Africii nu justifică penuria alimentară a acestui continent. Climatul cu favorabilitate ridicată, solurile productive, ca și lipsa marilor proprietăți sunt atú-uri în favoarea agriculturii africane, dar randamentul slab este legat de tehnicile rudimentare utilizate, de unele tradiții restrictive și de ignoranță. Totuși, au fost tendințe încurajatoare pentru agricultura africană la începutul secolului XXI. Cu excepția țărilor care au avut probleme politice în anii '90, mare parte din Africa, inclusiv țările cu populații mari, cum ar fi Nigeria, Ghana, Tanzania și Zimbabwe au avut creșteri impresionante în producția agricolă. Profiturile de pe urma agriculturii au crescut semnificativ în anii '90, întrecându-le pe cele din deceniul precedent. Există temeri cu privire la creșterea demografică, care ar putea depăși creșterea producției agricole dar tendințele actuale indică un scenariu mai optimist pentru rezervele de hrană ale Africii.

    Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe pământ, rasa umană avându-și originea pe acest continent.  Începând cu secolul 19, dar mai ales pe parcursul secolului 20, diverși antropologi au descoperit fosile și alte dovezi ce atestă prezența în Africa a unor specii umanoide acum 7 milioane de ani. De-a lungul perioadei preistorice, în Africa nu au existat state organizate, continentul fiind locuit de grupuri de vânători/culegători, organizate în structuri tribale, precum Khoi și San (cunoscuți și sub numele de boșimani). Majoritatea urmașilor de azi ai boșimanilor trăiesc în Botswana și Namibia, iar limba vorbită de ei, limba N/U, este considerata cea mai veche limbă ce a supraviețuit până azi.

     Înregistrarea scrisă a istoriei începe în Africa în jurul datei de 3300 î.Hr, odată cu dezvoltarea civilizației egiptene. Alte civilizații puternice ce apar în Africa în această perioadă sunt Imperiul Axumit din Etiopia, regatul Nubian, Cartagina, regatele Sahel-ului (Ghana, Mali, Songhai) și Marele Zimbabwe.

     Primele avanposturi comerciale europene sunt înființate în Africa de catre portughezi începând cu 1482, principalele mărfuri comercializate fiind aurul, fildeșul, mirodeniile și sclavii. Odata cu descoperirea Americii, comerțul cu sclavi ia avânt, această practică barbară fiind abolită abia în secolul XIX.

     Tot atunci începe o cursă febrilă de colonizare a Africii de către națiunile europene, cea mai mare parte a continentului (cu excepția Etiopiei) intrând sub stăpânirea Angliei, Franței, Olandei și a celorlalte puteri coloniale.

     Statele africane încep să-și câștige suveranitatea la mijlocul secolului XX, astfel că azi în Africa se găsesc 52 de state independente, ale căror granițe au fost însă trasate în perioada colonială. 

Marea Moarta

Tarmul Marii Moarte

      Marea Moartă, în limba ebraică ( ים המלח ) Yam HaMelach respectiv în arabă „Marea Sărată“ ( بحر الميّت ) este o mare continentală fără scurgeri spre ocean. Singura apă curgătoare care o alimentează este râul Iordan, care face graniţa naturală dintre Israel, Iordania de vest şi Iordania. Numele de „Marea Moartă” este atribuită lui Hieronymus (secolul IV). Înainte era numită Marea de Sare sau Marea de Asfalt. Numele de „Marea Moartă” nu este deloc exagerat: datorită salinităţii ridicate aici nu este posibilă viaţa. Denumirea de „Marea Moartă” a fost dată de grecul Pausanias, cel care a şi cercetat-o pentru prima dată.

     În grotele care se află în nord-vestul mării în apropierea aşezării Qumran, între anii 1947-1956 au fost găsite Manuscrisele de la Marea Moartă. Circa 900 de manuscrise, în limbile ebraică, greacă şi arameică, au fost considerate de specialişti dovada aplicării legii lui Moise de către grupul de credinţă eseniană în secolul al II-lea î.Hr. Primele 500 de tăbliţe de la Qumran au fost descoperite de către un beduin, în mod întâmplător. Această descoperire este şi astăzi subiectul disputelor teologilor din toată lumea. Astăzi manuscrisele pot fi văzute în două muzee din Ierusalim: Muzeul Rockefeller şi Muzeul Naţional.

     Dintre locurile care merită vizitate amintim: Deşertul Iudaic cu numeroase localităţi biblice, peştera în stâncă de la Qumran - sediul sectei precreştine a esenienilor, canionul Murabbat, fortăreaţa Masada, locul în care a fost situat oraşul biblic Sodoma, izvorul Ajn Gedi.

     

• Coordonate: long. estică 31°29′27", lat. nordică 35°28′47"
• Marea Moartă are o suprafaţă de 600 km². Conţine apă sărată adunată într-o depresiune joasä.
• Această porţiune a groapei Iordanului are oglinda apei în medie la 396 m sub nivelul mării; este continuarea nordică a „Marii Gropi Africane”.

     Acest nivel scăzut al apei şi salinitatea mare sunt explicate prin evaporarea intensă, existând pericolul de secare a mării. La ultimele măsurători s-a dovedit că oglinda apei este chiar sub - 400 m (mai jos de 400 m sub nivelul märii). Pe glob, numai Lacul Baikal are un nivel şi mai scăzut, şi anume de 794 m sub nivelul mării.

     

     Conţinutul de sare al apei este 33 %, în medie de 28 %, numai Lacul Asal din Africa are un conţinut mai ridicat de sare (35 %). Evaporarea intensă a apei datorită climei calde din regiune este compensată parţial de râul Iordan, totuşi evaporarea masivă determină formarea cristalelor de sare pe ţărmul mării.

Contrar aşteptărilor, în apa aceasta sărată pot să trăiască anumite bacterii anaerobe, ca cele care descompun salpetrul, sulful şi celuloza. Chiar unele plante ca de exemplu Halophyte pot supravieţui în aceste condiţii extreme de mediu.

     

      Zonă interesantă pentru turism este nu numai marea, ci şi regiunea înconjurătoare: Ein Bokek, Neve Zohar, oazele En Gedi,Masada, Ierihon, ca şi grotele cu manuscriptele vechi de la Qumran. În partea estică a mării, pe teritoriul Iordaniei, se află peninsula Lisan, unde se află aşezările Numeira şi Bab Edh Dhra. Există bănuieli că aceste două localităţi ar fi fost localităţile biblice, acum distruse, Sodoma şi Gomora. Aici s-au găsit dovezile cele mai vechi (aproximativ din anul 9.500 î.e.n) pentru faptul că locuitorii s-au ocupat cu agricultura. Concentraţia ridicată de sare a apei atrage turiştii nu numai pentru baie (menţine corpul la suprafaţa apei), ci şi pentru terapia unor afecţiuni respiratorii sau ale pielii (psoriazis); neplăcut e însă faptul că la zgârierea pielii pe pietrele de la mal apa sărată cauzează dureri în locul rănit, sau şi usturime în ochi.

      

     Se presupune că mai demult nivelul apei era mai ridicat, afluenţa de apă fiind mai mare, de exemplu în anii 1930 marea era alimentată anual cu 1.300 miloane de m³, azi cantitatea de apă fiind de numai 350 miloane de m³ anual. Motivul este că râul Iordan este folosit ca sursă de apă potabilă de către Israel şi Iordania, ceea ce duce la scăderea continuă a nivelului apei, marea fiind ameniţată de secare. Planurile de salvare a Mării Moarte prevăd săparea unui canal de 300 km lungime până la Marea Roşie, lucrare ce ar necesita 5 miliarde de dolari americani. Acest canal de legăură nu numai că ar salva marea, dar ar fi şi o sursă de energie electrică prin căderile de apă de pe parcursul canalului. Riscul acestui plan este însă distrugerea probabilă a atolului de corali din golful Eilat / Akaba de la Marea Roşie, prin pierderea unei cantităţi mari de apă, iar conţinutul ridicat de sare din Marea Moartă amestecată cu apă marină din golf ar putea provoca formarea de ghips. 

Despre lacuri

Lac glaciar

     Un lac este o întindere mai mare de apă stătătoare închisă între maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind alimentată din sau conectată cu apa oceanelor. De cele mai multe ori lacurile au apă dulce. Totuşi, denumirile de lac sau mare date diverselor întinderi de apă stătătoare nu respectă întru totul această definiţie. Uneori se ţine cont şi de felul de apă, sărată sau dulce, sau de mărimeaîntinderii de apă. Astfel, Marea Caspică şi Marea Moartă sunt de fapt lacuri (fără ieşire la ocean), dar care au apă sărată. Alteori denumirile au un caracter arbitrar, care ţine mai mult de tradiţie decât de definiţiile acceptate ale termenilor, ca de exemplu în cazul Mării Galileei din Israel care după toate definiţiile este un lac, neavând ieşire la ocean şi fiind format din apă dulce.

     Cele mai multe lacuri se găsesc la latitudinile mari ale emisferei nordice. Mai mult de jumătate (60%) din lacurile lumii sunt cuprinse în teritoriul Canadei. În Europa recordul este deţinut de Finlanda, unde se află nu mai puţin de 187.888 lacuri, din care 60.000 au dimensiuni apreciabile.

     La unele lacuri se constată fenomenul de heliotermie.

     Din cuvântul lac (latină lacus) provine termenul lacustru, care:

• în ecologie este un mediu ambient a unui lac.
• în geologie este un mediu sedimentar a unui lac.
• în ihtiologie, descrie o populaţie de peşti care completează ciclul vieţii în interiorul lacurilor.

     Lacurile se pot clasifica în două categorii importante:

• Lacuri naturale
• Lacuri artificiale - realizate în urma unor activităţi umane.

     Lacuri naturale pot fi de diferite tipuri:

• Lacuri de natură glaciară:
  • lacuri periglaciare, în care cel puţin o parte a conturul lacului este formată de un strat de gheaţă, o calotă glaciară sau un gheţar; un exemplu de lacuri periglaciare îl constituie lacurile Viedma şi Argentino din Patagonia , Argentina.
  • lacuri subglaciare a căror suprafaţă este permanent acoperită de gheaţă. Asemenea lacuri pot apărea sub straturi de gheaţă, sub calote glaciare sau sub gheţari. Ele sunt menţinute în stare lichidă din cauza efectului de izolator termic al gheţii care acoperă lacul, care împiedică disiparea energiei introduse din subsolul lacului prin fricţiune, prin apa care se scurge în lac prin crevase, prin presiunea masei de gheaţă care acoperă lacul sau prin încălzire geotermică. Cel mai mare lac de acest tip este Lacul Vostok din Antarctica.
  • lacuri glaciare sunt situate în zone formate prin eroziune glaciară, acoperite în trecut de gheţari (de exemplu Marile Lacuri din Nordul Americii).
  • lacuri pro-glaciare situate în aval de un gheţar şi alimentate de un gheţar.
  • lacuri de fjord: Un lac aflat intr-o vale glaciara care a fost erodata pana la un nivel sub cel al marii.
• lacuri vulcanice create ca efect al unor activităţi vulcanice. La rândul lor acestea se pot împărţi în:
  • lacuri de crater care se formează în craterele unor vulcani; în cazul vulcanilor activi, se vorbeşte adesea de lacuri de lavă formate din lavă topită. În craterele vulcanilor stinşi sunt lacuri fie cu apă dulce sau acide;
  • lacuri tip policrater sau intercrater care acoperă mai multe cratere sau sunt localizate între cratere (de exemplu: lacul Bolsena sau lacul Bracciano ;
  • lacuri de caldeira, care sunt localizat în depresiuni care se formează ca urmare a unei activităţi vulcanice
  • lacuri de maar, care se formează printr-o erupţie freatică provocată de intrarea apei subterane în contact cu magma fierbinte. Un exemplu al unui asemenea lac este Lacul Brikat Ram din podişul Golan, Israel sau Laacher See din statul Renania-Palatinat.
• lacuri tectonice sau lacuri de rift, situate în urma subsidenţei în lungul unei falii geologice. Exemple de lacuri tectonice sunt: lacurilor din Marele Rift African, Lacul Baikal din Siberia, Rusia , Lacul Superior situat între Statele Unite ale Americii şi Canada sau lacurile din lungul faliei Great Glenn din Scoţia, Regatul Unit
• lacuri de baraj natural formate prin bararea unor văi în urma unor fenomene naturale:
  • lacuri formate prin alunecări de teren în care barajul natural al văii este format prin alunecări de teren de pe versanţi.
  • lacuri morenice în care barajul natural este format de morene transportate de gheţari.
• lacuri alpine, situate în depresiuni naturale din zone montane, având altă origine decât cele glaciare sau vulcanice;
• lacuri meteoritice formate în cratere create de meteoriţi, de exemplu lacului Elgâgâtgân din Regiunea Ciukotka, Rusia
• lacuri aluvionare, quand un cours d'eau, par exemple le Brenta en Vénétie, rencontre des dépôts alluvionnaires sur son cours, formant ainsi le lac de Levico et le lac de Caldonazzo;
• lacuri de subsidenţă sau subroziune
  • Karst- oder Erdfallseen entstehen durch Karbonat- oder Salzlösung (Subrosion) im Untergrund und Nachsacken der Erdoberfläche, beispielsweise der Arendsee und der Süße See in Sachsen-Anhalt.
  • lacuri carstice, formate prin dizolvarea calcarului din rocele calcaroase;
  • lacuri termo-carstice' care apar în zonele de permafrost de exemplu în Alaska sau nordul Siberiei.
• lacuri de luncă - situate în depresiunile din luncile inundabile ale cursurilor de apă. Alimentarea lor se realizează în cea mai mare parte în perioadele de revărsare ale râului în lunca căruia sunt situate.
• lacuri de deltă
• limanuri fluviatile -
• limanuri maritime -
• lagune -
• lacuri endoreice situate în zone depresionare fără efluenţi importanţi de suprafaţă care să evacueze afluxurile în lac. Apa din lacurile endoreice este evacuată din sistem, fie prin evaporaţie, fie prin inflitraţie. Exemple ale unor asemenea lacuri sunt Lacul Eyre in Australia centrală sau Marea Aral în Asia centrală.
• lacuri de deflaţie sau lacuri eoliene, localizate în depresiuni formate prin eroziune eoliană, cum sunt cele din regiunea Languedoc din Franţa;

• braţ mort, este un lac ce s-a format prin separarea unui meandru al unui râu de cursul principal. Lacul format are o lungime mult mai mare decât lăţimea sa. Un exemplu este Kamernscher See de lângă Havelberg.

• Lacuri subterane formate sub suprafaţa scoarţei terestre, asociate de caverne sau straturi acvifere.

În ceea ce priveşte lacurile artificiale se pot distinge:

• lacuri de baraj -
• lacuri excavate - în care depresiunea în care se formează lacului a fost creată prin săpături. Adesea, materialul rezultat din săpături este depozitată astfel încât să creeze un dig de contur. Acest tip de lacuri este creat fie prub excavaţii speciale pentru realizarea lacului, fie prin inundarea unor amplasamente excavate în alte scopuri: cariere, mine ş.a.
• lacuri de închidere a unor golfuri maritime.

Pamantul romanesc III

Romania - Muntii Carpati

     CARPATII DE RASARIT SI DE MIAZAZI

     Spre miazazi de tinutul din jurul Dornei , lantul Carpatilor scade si se ingusteaza. inaltimile mari sunt foarte rare . Astfel e maiestosul Ceahlau , care se inalta decat pana la 1907 metri , dar care domina cu caateva sute de metri toate culmile din jur. Ceahlaul e intradevar un munte impozant , cu forme pitoresti ,  asezat asa de bine , ca-ti impune admiratie , fie ca il privesti de-aproape din renumita vale a Bistritei , fie ca-l zaresti din departare , de pilda din imprrejurimile Iasilor , de unde in apus se desprinde cu o coroana de ametist asezata pe fruntea Moldovei. El este cel mai inalt munte al Moldovei , dar e cu 600 metri mai mic decat vf. Omu , Negoiu , Moldoveanu , Parangul si altii. Afara de cateva piscuri semete de calcar alb strabatute de chei salbatice , toti ceilalti munti ai Carpatilor rasariteni sunt marunti si uniformi , alcatuiti din piatra de nisip , sau gresie si infatisundu-se ca o turma de oi netunse , ingramadite una in alta , cu spinarea rotunda acoperita de lina padurilor de fag. Apele curgatoare au strapuns adanc tot lantul si prin ramurile lor l-au despicat in blocuri marunte. Afluentii Siretului au inaintat atat de mult , incat au trecut de culmile principale pana aproape de vaile Muresului si Oltului (de pilda , Bistricioara isi apropie izvoarele pana la 6 km de Mures , iar Basca Mare se apropie prin afluentii sai pana la 5 km de Covasna , asezata in Valea Oltului). De ce nu au putut , insa , raurile ardelene sa despice si ele , dinspre apus , acest las de munti ? Fiindca Ardealul e cu 400 metri mai inalt decat Podisul Moldovenesc , si fiindca in drumul raurilor ardelene s-a ridicat de-a curmezisul un alt sir de munti , care a silit Muresul si Oltul sa ramana pe loc si sa ocoleasca piedica din cale. Asa s-au format sesurile inalte ale Giurgeului si Ciucurilor care au fost lacuri pana ce Muresul si Oltul si-au retezat pragurile. 

     Acesti munti tineri , rasariti in dosul Carpatilor , sunt pe alocuri  mai largi , mai masivi , si mai inalti decat lantul propriu-zis al Carpatilor. In Hargita ating 1801 metri , iar in Caliman 2102 metri. Afara de Mures si de Olt , nicio alta apa nu a izbutit inca sa-i roada. Muntii acestia nu s-au format prin incretire , ci au mustit prin sparturi din adancurile pamantului. In chip de vulcan si-au imprastiat lava si cenusa in jur , ridicand cu incetul munti , in felul cum cartitele ridica musuroaiele conice pe fata unei campii. Lantul vulcanic care incepe din sesul   Trei Scaune se termina la Caliman. El continua in Tibles , in Gutai , in Ouas ,  si trece Tisa. Dar de la Caliman in sus nu mai are putere si se arata in domuri izolate si rotunde ca niste clai , cum ii numesc pe alocuri localnicii. In Caliman  , dar mai ales in Gurghiu si Harghita , vulcanii si-au pastrat chiar craterele , acum stinse. Unul din aceste cratere , la Sfanta Ana , e umplut cu apa de ploaie si formeaza un lac rotund pe varful muntelui ca un potir intins pe pamantul nostru se inaltimile cerului. Daca nu mai arunca lava si cenusa , acesti vulcani nu au murit de tot. Ultimul lor semn de viata e acidul carbonic si apele minerale gazoase , care izvorasc nenumarate pe poala lor. Dar sa ne grabim la drum , caci "cuvantul din poveste inainte mult mai este" , cum spuneau basmele noastre vechi. Am ajuns la cotitura Carpatilor. Aici muntii fac un unghi ascutit si-apuca apoi spre apus. Rasucirea e atat de puternhica , incat ai impresia ca arcul carpatic nu a putut-o rabda si s-a frant pe culmea principala , zvarlind aschii pana spre Campia Romana. Muntii de pe creasta nu se mai arata randuiti ca in Carpatii Moldovei , ci in blocuri mari izolate , cu atat mai vizibile , cu cat sunt alcatuite in majoritate din piatra alba calcaroasa si cu cat se ridica monumentali si foarte prapastiosi , spre Ardeal , deasupra unor sesuri largi. Din preajma Brasovului privelistea lor e minunata : par niste palate de marmura cu fruntea in nori. Si aici raurile i-au strapuns pana dincolo de culme. Si aici varfurile sunt mai mult domoale , dar pe alocuri , ca in Bucegi , se-ntind pe culmi , deasupra padurilor , podisuri aproape orizontale. Acesti Bucegi care sunt atractia de Baedeker  a tarii romanesti , pe care o aratam in primul rand strainilor , si care ar fi mai simpatici daca nu i-am fi impodobit pe valea Prahovei cu famfaronada unui lux costisitor , ca sa imitam statiunilede vilegiatura occidentala - acesti Bucegi nu sunt decat marginea abrupta a unui podis inalt , pana la 2500 metri , care isi capata frumusetea de la cizelarea versantelor prin apele torentiale , de la splendidul vesmant al padurilor de brad , si de la jocul de lumina revarsat cu darnicie de minunatul nostru cer , indragostit debun de pamantul romanesc. E curios ca foarte putini din pictorii nostri au descoperit aceasta aceasta dragoste statornica intre cerul si peisajul romanesc.
     Lantul carpatic , la cotitura , se subtiaza in partea lui adevarat muntoasa , uneori pana la 25 km. In acelsai timp ramane imbucatatit. De aceea pasurile sunt destul de numeroase , de inaltime mijlocie si uneori populate pana la creasta. Predealul e singurul circulat cu intensitate , multumita asezarii sale , care permite o legatura directa intre Brasov si Bucuresti. In trecut Branul , ceva mai inalt , avea intaietate , iar in viitor , desigur , se va ridica Buzaul pe care o cale ferata - inceputa acum zece ani , dar care , din nenorocire , s-a izbit cu capul in piatra unui biet tunel din care nu a mai putut iesi , tot se va invrednici sa-l lege de "sesul" Brasovului. De la creasta alba , pe alocuri ca marmura , a Pietrei Craiului. Incepe lumgul sir al Carpatilor de miazazi. Munti vechi , alcatuiti din aproape in intregime din piatra dura cristalina , muntii cei mai inalti ai Romaniei , si totusi , muntii cei mai adanc despicati din lantul carpatic. Ei amintesc ca pot fi impartiti in trei grupe :

•    Muntii prapastiosi - cu piscuri saltarete albine , care domina tara Fagarasului , unde vf. Negoiu si vf. Moldoveanu ating 2544 metri , dar domoli , si cu intinse plaiuri spre Muntenia. 
•    Munti care inconjoara valea Lotrului - domoli spre Ardeal si mai repezi spre Oltenia , culminand in Parang cu 2518 metri , si infatisundu-se ca niste elefanti pusi pe odinioara.
•    Muntii dintre valea Jiului si Portile de Fier - cu vf. Retezat si vf. Godeanu care ating 2509 metri. Acest grup este un vast triunghi , ocolit de prabusiri din toate partile , si pastrand pe inaltimile sale , surprinzatoare suprafete orizontale , numite plaiuri.

     Si acesti munti au frumusetea lor speciala , deosebita de cea a Carpatilor rasariteni. Nu ne vom opri la creasta sprintena a Fagarasului , atat de cunoscuta turistilor si atat de bine descrisa , tocmai fiindca nu are in aceasta parte caracter carpatic , ci caracter alpin. Mai specifica si mai originala mi se pare infatisarea Muntilor  Cernei si Mehedintilor , pe care vom incerca sa-i vedem cu ochii calatorului.
     De la Mehadia , cocheta si pieptanata dupa moda statiunilor termale din Boemia , e greu sa te urci pe culmi. Povarnisurile sunt foarte repezi , iar pe alocuri raul Cerna trece prin vai cu peretii aproape verticali. Dar daca nu risti la urcus , nu vei regreta. Vegetatia nu imbraca versantele cu covor gros si imbelsugat ca in muntii nordiici. Stanca apare de multe ori goala , de o culoare calda , acoperita cu licheni , iar pamantul este adesea rosu ca sangele. Muntele nu se sfieste sa-si arate umerii si soldurile goale , iar vegetatia mai mult de tufis iti da impresia unei fote oltenesti stranse pe trup , lasand sa se vada formele vietii. Padure de brazi nu vezi. In schimb , mai ales pe vai , domina padurea amestecata de fag si pin , cu tei argintii , frasini nuci , castani , cu aluni , iar liliacul , iasomia si multe flori parfumate incurca drumul. Ai impresia ca te aflii intr-un tinut cald , uscat. Intr-adevar. Iarna , temperatura abia ajunge la inghet ; verile sunt foarte calduroase , iar ploile , desi sunt destul de dese , sunt repede supte , asa ca aerul e rareori umed.
     Cand ai ajuns pe culme , escaladand uneori sapte terase sapate in stanca dura , ai , mai ales catre apusul soarelui o priveliste neobisnuita. Cerul incepe sa sculpteze inaltimile prin contrastede umbre si lumini. Valea Dunarii apare cotita in departare , nu ca o vale cu povarnisuri line , ci ca o despicatura prin care curge o umbra albastra. Muntii , care se ridica nesimtit spre nord , intr-un plan lin , aproape orizontal , surad intr-o fosforescenta trandafirie si numai din loc in loc sunt dominati de "cornete" , inaltimi  rotunde ca niste cucuie uriase. Nu e munte ce vezi , ci un ses inalt , suspendat deasupra vailor. Si adesea , pe varfuri , se arata porumbisti iesiti din mijlocul padurilor. Omul cultiva si culmile muntelui. Pe masura ce soarele coboara , varfurile capata volum si se coloreaza. In departare , apar din apele zarii piscuri , ca niste statui nebanuite. Intai albe , cu umbre viorii , apoi de arama si de topaz , apoi de safir. Cerul picteaza pamantul aici intr-o claritate de aer meridionala. Detaliul se pune in evidenta prin linii precise. Lumina e puternica si usoara. Se cunoaste ca evantaiul  Mediteranei isi trimite adierea pana in acest tinut adapostit , care se afla pe aceeasi latitudine cu sudul Istriei si Crimeei. Chiar daca inainteaza spre masivele inalte , aceasta feerie de lumina te insoteste. De la Cornereva in dreptul Teregovei , daca ai urcat coasta repede , ajungi curand pe plaiuri care te poarta nesimtit pana la catifeaua verde-argintie a pasunilor alpine presarate cu turme  de pe Tarcul' si Retezat si pana in circurile glaciare , unde iezerele care rasfrang cerul senin par manunchiuri de violete aruncate printre stanci.
     Iar cand te-ai apropiat de izvoarele Jiului spre Campu' lui Neag , ai o priveliste unica in toti Carpatii Romanesti. O vale neasteptat de larga , inecata in lumina albastruie , lunga de peste 50 km , si care iti pare inchisa de munti din toate partile. Padurea coboara pe-saltate de pe grumajii de piatra si lupta cu livezile si gradinile care se urca pe terase , din fundul vaii. Jos , casute albe pretutindeni , nenumarate casute albe. Tipul satului romanesc , risipit , in care predomina vointa de hoinareala , de izolare , de intimitate cu natura. Vantul care si-a racorit aripile in apa de cristal a iezerelor , indoaie fumurile departate ale minelor din Lupeni si Petrosani. Deasupra lor , imens si vanat , se inalta Parangul cu nori albi pe culme , adevarat vas preistoric de lut nears , plin cu crini. Dar sa parasim descrierea , cam primejdioasa pentru geografi. Poteca descrieii e asa de ingusta , incat fara sa-ti dai seama , poti calca pe aratura literaturii , si , "Doamne, fereste de pacoste!" Caci , de-o parte , omul de stiinta te priveste cu dispret ca ai terfelit demnitatea stiintifica , iar de alta parte literatul , care isi supravegheaza cu ochi ageri mosia ,  poate azmuti pe ogarii criticii sa-si infiga coltii in pulpa piciorului nestiutor sau prea indraznet. Sa ne intoarcem la geografia noastra si sa vedem ce deosebire gasim intre Carpatii de la hotarul nordic si cel de la hotarul sudic.
     In primul rand , tonalitatea peisajului s-a schimbat cu desavarsire. In nord se simte influenta unei clime mai reci , mai umede si mai cetoase ; in  sud se simte o rasfrangere din sarbatoarea de lumina a Mediteranei. Dar si formele de munti s-au schimbat. Masivul nordic e mai vast si mai scund pe cand masivul sudic e mai ingust si mai inalt. Masivul nordic are varfuri rotunde , cu putine si mici circuri glaciare , - si numai la o inaltime mijlocie cuprinde sesuri inalte si plaiuri , in jurul Dornei. In masivul sudic suprafetele orizontale si plaiurile stau suspendate pana la 2000 metri , si sunt mult mai intinse. Tot aici , unele varfuri ajung pana la 2500 metri , si acestea , fiind mancate de ghetarii disparuti de acum cateva sute de mii de ani , au capatat un fel de circuri despartite prin custuri ascutite , aducand aminte in aceste parti de muntii Alpi. Si in nord , si in sud , apele care curg pe inaltimile zonei cristaline , sunt lenese , aproape fara vai , dar spre margine se adancesc brusc , devin inguste si cu ape torentiale. Dar pe cand in nord nicio vale nu a izbutit sa despice tot muntele , in sud , Oltul , Jiul si Dunarea au fierastruit intreg masivul de-a curmezisul. De aceea , in Carpatii nordici trecatorile sunt inalte , pe cand in Caraptii de miazazi , pe langa trecatori inalte , exista si trecatori foarte coborate. Si mai e o deosebire care ne intereseaza : in nord , masivul obisnuit se coboara in valuri largi spre dealuri , pe cand in sud , grupele de masive sunt marginite mai peste tot de prabusiri. Se pare ca odata cu ridicarea Carpatilor , si mai in urma , marginile acestor masive s-au rupt si-au cazut in adancime , alcatuind un fel de sesuri periferice. Deocamdata e destul sa stim ca aceste sesuri , chiar sub multe , au putut fi populate intens de romani si nu numai. Se intinde o hora romaneasca in jurul fiecaruia din cele trei grupe de masive. Numai langa Bucegi gasim , chiar si sub poala muntelui , la Brasov un manunchi de sasi , adusi in Evul Mediu , care ne sunt pretiosi , fiindca sunt oameni de treaba , de la care am putut lua multe pilde bune.
     

Pamantul romanesc II

Romania - harta lacurilor

  
     In mandra noastra tara , pe langa multimea apelor curgatoare , pamantul romanesc are si o suma de ape statatoare. Acestea sunt:

•    Lacuri de munte - ele se gasesc mai ales in tinuturile montane , la altutudini de peste 1500 de metri ,      acolo unde au fost ghetari , fiind o mostenire lasata de ei. Lacurile acestea se gasesc de obicei restranse , mai multe lacuri intr-un singur loc. Daca ar fi fost mari , in loc de a sluji , ca azi , numai la adaparea turmelor , ele ar ajuta o curgere mai regulata a raurilor din Carpati , care scad prea repede peste vara. Tocmai in iulie , cand se inteteste la noi seceta , lacurile acestea si ghetarii din dimprejurul lor ar fi dat mai multa apa , iar raurile nu ar scadea asa de iute.
•    Lacurile de podis - pe podisul moldovean cu vai al caror fund e netezit in chip de uluc , apele abia mai curg , mlastinile si baltile sunt numeroase , iar omul a simtit nevoia sa faca si lacuri artificiale , pentru adaparea turmelor. Dar , naturale sau artificiale , baltile acestea din cuprinsul podisului moldovean au alta infatisare decat lacurile de pe varful muntilor : ele sunt lunguiete si insirate ca un fel de salbe unite prin firul apei curgatoare , pe cand cele de la munte sunt de obicei rotunde. 
•    Lacurile de stepa - acestea sunt de obicei sarate si n-au nicio legatura cu raurile. Cele mai insemnate sunt : Lacul Sarat , Lacul Amara , Lacul Ianca si Lacul Balta Alba. Numele arata felul apelor si originea lor. Lacurile acestea sunt scobituri pline cu apa venita din ploi si zapezi sau din putine izvoare laterale. Cand clima de stepa s-a schimbat , nisipurile sarate ramase pe urma golfului de mare si a lacului ce i-a urmat , n-au putut fi spalate peste tot de apele curgatoare , pentru ca sarea lor sa fie dusa in mare. De aceea , unele bazine inchise pastreaza si azi sarurile de odinioara.Cand ploua , lacul se umple si se mai indulceste putin ; cand scade , sarea ramane pe maluri , alba ca zapada , pana ce o noua ploaie o spala , fara s-o poata scoate spre Dunare. Cu sarurile , lor lacurile acestea sunt insa o binecuvantare pentru bolnavi.
•    Lacurile maritime - cele mai vestite sunt : lacul Mangaliei , cu maluri intocmai ca ale unui rau ; lacul Techirghiol , despartit de mare printr-un  sir de dune , si avand o apa de 5 ori mai sarata decat a Marii Negre (de aici marea lui insemnatate pentru lecuirea bolnavilor ) ; Siutghiol si Tasaul sunt lacuri dulci , iar Razim (un vechi golf de mare despartit printr-o limba de nisip si avand o mica deschizatura spre mare , Portita ) ajunsese foarte sarat , dar un canal ii trimite acum apa din Dunare. Acum vreo 2000 de ani , golful era larg deschis spre mare , si atat de adanc , incat corabiile intrau pana la fundul lui , unde sta vestita cetate Histria , asezata pe o insula. Dar nisipurile trimise de Dunare s-au prelins pe langa mal , au inaintat in linie dreapta ca un dig , astupnand cu desavarsire gura golfului. Cu marea lui intindere , de 75.000 hectare , lacul Razim va putea ajunge pescaria cea mai bogata a tarii , deoarece un brat al Dunarii (Dunavatul) se varsa acum in el. Lacurile dunarene si maritime sunt o avere nepretuita. Alaturi de sesul care da paine , ele pot inlocui din plin carnea , deoarece nici o tara din Europa nu are acum atata bogatie de lacuri pentru pescuit.

Lacul Sfanta Ana

Lacul Sfanta Ana

  
      Lacul Sfânta Ana  este un lac vulcanic, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Este situat în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tuşnad. Lacul este aşezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupţii vulcanice în Carpaţi şi în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani).

Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m şi o lăţime maximă de 460 m, o suprafaţă de 19,50 ha şi o adâncime maximă de 7 m. Lacul îşi completează apele numai din precipitaţii, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. În apă nu există oxigen, motiv pentru care în aceasta nu trăieşte nici o vietate. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează şi emanaţiilor mofetice prin fundul lacului şi prin pereţii craterului.

Turiştii veniţi la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii ştiu că "Dacă emanaţiile din fisuri pişcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeţii". Fenomenul are o explicaţie ştiinţifică. În munte se desfăşoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon şi sulful, urcă spre suprafaţă şi inundă fisurile cu un miros înţepător, semn că vine ploaia.

Lacul Sfânta Ana, este o rezervaţie complexă naturală, geologică, floristică şi faunistică, fiind legat de Băile Tuşnad prin poteci turistice.

                  

Balea Lac

Balea Lac 

     Cabana de pe Lacul Balea e ancorata spre largul apelor si pare de departe stravechea Arca a lui Noe, poposita intre munti pe ultima oglinda de apa ramasa de la potop.

     

     Cabana Bâlea Lac se afla la 77 km de Sibiu, 68 km de orasul Fagaras si 85 km de orasul Curtea de Arges, si este punctul ideal pentru turistii care intentioneaza sa ajunga pe Varful Negoiu (2535) sau pe Vf. Moldoveanu (2544 m.)
Cabana asigura comfort de trei stele, oferind turistilor servicii complete, buna-dispozitie si o ambianta de neuitat.
Cabana Balea Lac este situata la o altitudine de 2034 m, pe peninsula ce inainteaza in lacul glaciar Balea, fiind inconjurata din trei parti de apa.
La cabana se poate ajunge în timpul verii cu masina, pe Transfagarasan, iar în restul timpului cu telecabina, de la cabana "Bâlea Cascada".

În anul 2006 a fost construit în apropierea Cabanei Bâlea primul hotel de gheata din Europa de Est        

Istoric :

                       

Caldarea Glaciara Balea care adaposteste emblematicul Lac (4,6 ha, altitudine 2034 m) cu cea mai frumoasa cabana semilacustra, este pe departe cel mai important centru al sporturilor de altitudine din carpatii romaniei.

Situat in inima masivului Fagaras - el insusi cel mai grandios complex montan al carpatilor nostri - zona Balea Lac, parte a rezervatiei naturale omonime (180 ha suprafata) prezinta un relief glaciar tipic cu morene, terase, vale in forma "U" dominat de creste adanc crenelate din care se inalta dinspre nord-est spre sud-vest varfurile Vaiuga 2443 m, despartit de Iezerul Caprei 2417 m de Saua Caprei 2315 m si Paltinul 2398 m. De aici coboara muchia Balii spre nord pana dincolo de Cascada in Varful Mierea la 1500 m. Peisajul de o frumusete austera unica este coplesitor atat vara cat mai ales in anotimpul alb. Atunci se muta aici fascinanta lume a nordului inghetat cu zapezi inalte, sclipitoare atarnate parca de strasina inaltimilor ce se contopesc in albul norilor efemeri. Din Saua Netedului - "poarta" accesibila a Rezervatiei Faunistice Arpasel - privirea cuprinde o nesfarsita succesiune de culmi inalte si imblanite de hlamida iernii care ascunde vai glaciare complexe suspendate sau simple, varfuri ascutite si pinteni, ace si turnuri masive aliniate cuminte pe un fronton alpin cu iz himalaian. Pe lacul cu gheata peste un metru picura in soare stalagmitele cascadei incremenite de ger sub Fereastra Bali.

Cea mai veche atestare a unei ascensiuni in acest masiv a fost consemnata de catre doctorul G. Lindner in jurul anului 1700, in regiunea Balea-Valea Doamnei. Inainte de anul 1750 o noua mentiune precizeaza prezenta in zona a capitanului Jacob Zultner cu scopuri geografice si legate de trasarea granitei.

Un rol important in promovarea turismului l-a avut in aceasta zona Societatea Carpatina a Transilvaniei (SKV) - Siebenburgischer Karpatenverein - infiintata la Sibiu in anul 1880. SKV a construit mai multe drumuri de acces in munte si a efectuat un numar important de marcaje si a organizat numeroase ascensiuni de vara si iarna, multe dintre ele in premiera. In anul 1975 pentru facilitarea accesului la cabana si la traseele de creasta s-a amenajat linia de telecabina.