Asteroizii, numiți și planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cerești mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriții (care pot avea diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi și comete se face în momentul în care este descoperit corpul repectiv, după aspectul său vizual: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în timp ce asteroizii nu au așa ceva.
Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată. Compoziția fizică a asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin ințeleasă. Astfel, unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alții constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte senin.
Numită prima planetă pitică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cerești similare care, cu echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca niște puncte luminoase, asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au putut deosebi de stele datorită mișcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de "asteroid", din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca antică αστήρ, astēr = stea.
Marea majoritate a asteroizilor cunoscuți se găsește în principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km, precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează în jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte trans-neptuniene (Trans Neptunian Objects, TNOs).
Sute de mii de asteroizi au fost descoperiți în Sistemul Solar, cu o rată de descoperire curentă în jur de 5,000 per lună. Din peste 400.000 planete minore înregistrate, 187,745 au orbite bine cunoscute îndeajuns să le definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14.525 au nume oficiale. Planeta minoră cu numărul cel mai mic e (găsesc un număr total de asteroizi de peste 1 km în diametru din sistemul nostru solar, a fi între 1,1 și 1,9 milioane. Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era cândva considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar, dar mai târziu a fost recunoscut ca planetă pitică. Acum diferențele se discută pentru Pallas și Vesta: amândouă au diametre de aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din centura de asteroizi care, ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea pământului va avea o scurtă vizibilitate fară ajutor tehnologic: 99942 Apophis.
Masa totală a tuturor corpurilor din Principala Centură de asterioizi, dintre orbitele planetelor Marte și Jupiter, este estimată a fi în jur de 3.0-3.6 x 1021 kg, sau în jur de 4% din masa Lunii. Din aceasta, Ceres are o masa de 0.95x1021 kg, 32% din total. Adăugând în continuare trei dintre cei mai masivi asteroizi, Vesta (9%), Pallas (7%), și Hygiea (3%), se ajunge până la 51%, în timp ce următorii trei, Davida (1,2%), Interamnia (1.0%) și Juno (0.9%), adaugă numai 3% din masa totală. Apoi numărul asteroizilor crește rapid, cu cât masa lor scade.
Diverse varietăți de asteroizi au fost descoperite în afara centurii de aseroizi. Asteroizii din apropierea Pământului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocați gravitațional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază cu Jupiter, dar au fost descoperiți câțiva, care orbitează cu Marte sau Neptun.
Deși s-a reușit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei rămân aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind prea prea puțin luminoși. Asteroidul 4 Vesta este o excepție, el fiind singurul observabil fără aparate optice (dar numai din când în când), deși luminozitatea sa nu este prea mare.
Un asteroid arată pe cerul nocturn la fel ca și o stea mai puțin strălucitoare. Cel mai bun mijloc de a găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopți la rând și detectarea punctelor luminoase care se deplasează în raport cu fundalul fix. Unele cataloage repertoriază poziția asteroizilor; în aceste cazuri ei sunt mai ușor de localizat.
Astronomii au neglijat mult timp studiul asteroizilor. Omenirea îi cunoaște de mai bine de 200 de ani, dar ei erau considerați drept produse neimportante din sistemul solar. Astăzi se știe că asteroizii sunt o cheie importantă pentru înțelegerea formării sistemului solar, și de aceea astronomii se interesează mult despre ei.
Primul asteroid a fost descoperit din pură întâmplare de către Giuseppe Piazzi, director, la epoca respectivă, al Observatorului astronomic din Palermo, în Sicilia. În ajunul acelui an nou 1801, acesta observa constelația Taurului, când detectă un obiect neidentificat deplasându-se foarte lent pe fondul cerului. Îi urmări deplasarea timp de câteva nopți. Colegul sau Carl Friedrich Gauss utiliză aceste observații pentru a determina distanța exactă a lor până la Pământ. Calculele sale au poziționat noul astru între planetele Marte și Jupiter. Piazzi le numi Ceres, după numele zeității grecești care face să iasă seva din pământ și să crească primele fire ale primăverii.
