Lacuri

            

    

Barajul Vidraru

     

Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat în anul 1965 de Barajul Vidraru în judeţul Argeş, pe râul Argeş, pentru producţia de energie electrică.

Situat între Munţii Frunţii şi Masivul Ghiţu, lacul adună apele râurilor Capra,Buda şi ale câtorva afluenţi direcţi (Râul Doamnei, Cernatul şi Vâlsanul,Topologul, râul Valea lui Stan şi Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 m³/s.

Suprafaţa totală a lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, laţimea maximă de 2,2 km în zona Valea Lupului – Călugăriţa şi o circumferinţă de 28 km.
Adâncimea maximă a apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. Volumul apei este de 465 milioane mł. Nivelul normal de retenţie este de 830,00 metri deasupra nivelului mării(mdM).

Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani şi jumătate începând în anul1960. Pentru această realizare, au fost necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m³ de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran, s-au turnat 930.000 m³ de beton din care 400.000 de m³ în subteran şi de asemenea au fost instalate 6300 de tone de echipament electromecanic.

La data finalizarii , acesta s-a situat, masurat in înălţime, aproximativ pe locul 8 în Europa şi pe locul al 20-lea în lume.

Pe Barajul Vidraru se poate practica sportul extrem , numit Bungee jumping.

Într-un an hidrologic mediu, uzina de energie hidroelectrică Vidraru amplasată subteran, poate produce energie electrică de aproximativ 400 GWh. Ea are o capacitate instalată de 220 MW.

De la oraşul Curtea de Argeş venind spre DN1 (comuna Cărţişoară, SB), drumul care trece prin faţă uzinei hidroenergetice Vidraru, pe baraj, urmat prin dreapta lacului Vidraru este spectaculosul Transfăgărăşan (DN7C).

Plan asupra lacului

Panorama a lacului

Lacul Rosu

     Lacul Rosu este un lac de baraj natural, situat la poalele Muntilor Hasmasu Mare, in apropiere de orasul Gheorgheni, din judetul Harghita. Este cel mai mare lac natural montan din Romania numele provenind de la Paraul Rosu, care traverseaza straturi de culoare rosie, cu oxizi si hidroxizi din fier.
Pe vremea lui Ceausescu, cele doua minuni erau destinatii turistice obligatorii pentru concediile itinerante prin tara.
Lacul pare intunecat si amenintator, cioturile ce ies din apa lasând impresia ca o civilizatie lacustra si-a gasit sfârsitul cu numai câtiva ani inainte sa treci pe acolo. Cârduri de rate trec nestingherite pe lânga tine daca te aventurezi cu barca pe apa. Motiv suficient sa dai la rame cam 10 minute, la concurs cu macanitoarele, cât sa te departezi de mal si sa observi civilizatia de la distanta.

Lacul Rosu

Lacul Rosu s-a format relativ recent, intr-o zi din luna iulie 1837. Atunci, dupa o serie de furtuni si ploi torentiale, din Muntele Ucigasu s-a desprins o bucata si a blocat pârâul Licas, pârâul Oii si paraul Rosu.
Martori actuali ai calamitatii naturale de atunci sunt cioatele de molid ramase in apa. Reflectarea purpurie in lac a Suhardului Mic, prezenta aluviunilor rosiatice aduse indeosebi de pârâul Rosu si calcarele roscate din jurul sau i-au facut pe ciobani sa-i dea numele de Lacul Rosu.
Abia in 1857, trei turisti din Gheorgheni au poposit pe malurile sale, uimiti si fermecati de frumusetea salbatica a privelis tei montane si a lacului. Au povestit tuturor ca au descoperit un colt din paradis. De atunci, atrasi de frumusetea naturala a lacului, de bogatia faunei, florei, numerosi turisti au strabatut potecile acestei regiuni.

     In 1910 a inceput construirea drumului din Gheorgheni pâna la Lacu Rosu, realizat pâna in locul numit „Gâtul Iadului“, si numai in 1937 s-a terminat drumul care leaga Transilvania de Moldova.

Imprejurimile lacului au o fauna si o flora foarte bogata, predomina padurile de conifere in amestec cu alunul, salcia de munte, pe versantii din preajma cresc bradul alb, paltinul si plopul de munte iar dintre animale vietuiesc rasul, capra neagra ,lupi, cerbi mistreti.

   

Lacul Ivzorul Muntelui

      O alta atractie turistica este si Lacul de acumulare” Izvorul Muntelui” (35km lungime pe o suprafata de 33 km2), cunoscut si sub numele de “Lacul Bicaz”. Acesta este cel mai mare lac artificial (antropic) amenajat pe raurile interioare din Romania, fiind situat pe cursul superior al raului Bistrita. Locul s-a format ca urmare a construirii barajului hidroenergetic de la Bicaz, adevarat gigant cu o înaltime de 127 m, a carei ridicare a cerut excavarea a mai mult de 170.000 m3 de stânca. Din el se alimenteaza centrala hidroenergetica Bicaz-Stejaru.

Pentru realizarea constructiei Barajul de la Bicaz au trebuit stramutate aproape 20 de sate.

     Lucrarile de constructie la amenajarea hidro-energetica au inceput in luna noiembrie a anului 1950, an in care a fost aprobat planul de electrificare al tarii. Costurile realizarii proiectului au fost de aproximativ 1,7 miliarde de lei ( bani socotiti la valoarea de atunci) si au insemnat pierderea a sute de vieti omenesti in timpul lucrarilor. Aici au muncit mii de detinuti ( majoritatea lor, in primii ani de santier, au fost detinuti politici cu inalta pregatire de specialitate) militari in termen si brigaderi.
Pentru realizarea constructiei au trebuit stramutate aproape 20 de sate. Doua dintre acestea , Rapciunita si Carnei, au disparut in totalitate. Au fost stramutati peste 18000 de locuitori din aproape 2300 de gospodarii.

Portul Turistic Bicaz de pe la lacul artificial Izovoru Muntelui.

      Portul turistic Bicaz, de unde pleaca ambarcatiuni pentru plimbari de agrement, popasurile turistice din zona si in apropiere Izvorul Muntelui (797 m alt.) Au transformat intreaga zona intr-un centru de mare civilizatie turistica. 

In orasul Bicaz este deschis un muzeu cu exponate oglindind constructiile hidroenergetice de pe valea Bistritei.

Marile lacuri (America de Nord) - vedere din satelit

     Marile Lacuri (în limba engleză Great Lakes) sunt o grupă de cinci lacuri cu apă dulce din America de Nord, având o suprafaţă totală de 245 000 km², fiind cea mai mare suprafaţă de apă dulce de pe glob. Din punct de vedere al volumului însă, sistemul Marilor Lacuri se situează pe locul 2, după Lacul Baikal (acesta fiind foarte adânc ). Diferenţa de altitudine dintre lacuri este de cca. 110 m, cea mai mare parte din ea înregistrându-se la trecerea dintre Lacul Erie şi Lacul Ontario prin Cascada Niagara.

• Lacul Superior (Lake Superior)
• Lacul Michigan (Lake Michigan)
• Lacul Huron (Lake Huron)
• Lacul Erie (Lake Erie)
• Lacul Ontario (Lake Ontario)

Marile Lacuri - secţiune transversală

     Din cauza suprafeţelor mari de apă, pe lacuri se înregistrează maree. Singurul lac care se găseşte în întregime pe teritoriul SUA este Lacul Michigan, celelalte sunt traversate de graniţa canadiano-americană. Marile Lacuri se varsă în Oceanul Atlantic prin fluviul Sfântul Laurenţiu. Prin Canalul Navigabil Illinois şi Intracoastal Waterway s-a realizat posibilitatea navigării cu vaporul până pe fluviul Mississippi. Marile Lacuri sunt un rezervor important de apă pentru SUA şi Canada. Prin creşterea populaţiei din această regiune a crescut şi gradul de poluare, iar un alt factor de dezechilibru ecologic este aducerea în regiune a unor specii străine de animale şi plante. În anul 1978 s-a semnat între SUA şi Canada un acord de protecţie a apelor.

     Marile Lacuri au fost formate prin eroziune şi depunere în timpul repetatelor avansări şi retrageri ale gheţurilor din timpul Pleistocenului (cea mai recentă eră glaciară), care a luat sfârşit cu circa 10000 de ani în urmă. Până atunci, zona ocupată acum de Lacul Superior era alcătuită din văi largi şi sisteme de râuri, iar regiunea actuală a lacurilor era probabil o câmpie. Lacurile sunt aşezate la sud-vest de marginile Scutul Canadian o zonă de roci dure care se întinde spre sud din centrul lacului Ontario, până în nordul|Minnesotei Wisconsinului şi al Michiganului. În timpul erei glaciare, gheţarii au erodat rocile mai moi de la marginea Scutului şi au depozitat o parte din acest material în sudul lacurilor. Aceste depozite au barat orice scurgere care s-ar fi orientat către sud. La sfârşitul Erei Glaciare gheţarii au prevenit vărsarea către nord-est prin Fluviul Sfântul Laurenţiu, şi numeroase canale s-au format pe măsurã ce apa şi-a căutat alte drumuri spre mare. În cele din urmă unele dintre aceste canale naturale au fost exploatate pentru construirea unora artificiale, navigabile - Canalul Navigabil Illinois,Canalul Erie (între lacul Erie şi fluviul Hudson), Canalul Champlain şi Canalul Trent-Severn (între lacurile Ontario şi Huron).

Primii europeni care au călătorit până la lacuri au fost misionarii şi exploratorii francezi, între anii 1500 şi 1600: Jacques Cartier, Étienne Brûlé,Samuel de Champlain, René-Robert Cavelier, Sieur de la Salle şi Jean Nicolet.

Harta Marilor Lacuri

Lacul Baikal - vedere din satelit

     Lacul Baikal este situat în sudul Siberiei (Rusia). Este un lac cu apă dulce (reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume 23000 km³) şi este cel mai adânc lac de pe glob (1637 m). Deşi este greu de imaginat, depresiunea lacustră din Siberia de Sud, cu suprafaţa ceva mai mare decât cea a Belgiei, adăposteşte 10% din rezervele de apă potabilă ale lumii (exceptând gheţarii). Lacul Baikal pe lânga faptul că este cel mai adânc lac din lume, poate fi considerat şi cel mai vechi prin cei circa 20-25 milioane ani de existenţă (exclusiv Marea Caspica şi Lacul Aral) şi unul dintre "muzeele vii", în care trăiesc aproximativ 800 specii de animale şi 245 specii de plante endemice, proprii lui.

     Lacul, a cărui formă seamănă cu o semilună, ocupă o suprafaţă de 31.500 km², iar linia ţărmului măsoară peste 2.000 de kilometri. Din punctul de vedere al mărimii, Baikal este a treia întindere de apă din Asia (după Marea Caspică şi Lacul Aral) şi cel mai mare rezervor de apă dulce de pe acest continent. Lacul ieşit din comun s-a format într-o depresiune tectonică, născută în epoci geologice demult apuse. Adâncimea lacului a atins chiar şi 2000 de metri. De-a lungul mileniilor însă, pe fundul său s-au depus aluviuni care l-au ridicat până la nivelui actual. Lacul Baikal îşi datorează abundenţa de apă celor 336 de râuri care se varsă în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est, şi Angara Superioară, la nord. Unicul râu care curge din lac mai departe (în partea sa sud-vestică) este aceeaşi Angara, afluentul fluviului Enisei. La nord de lac tronează două masive muntoase, Munţii Baikal şi Munţii Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudică trece graniţa ruso-mongolă. Unul dintre cele mai vechi lacuri ale Terrei s-a format acum 15-25 de milioane de ani,după de o fisură uriaşă s-a căscat de-a lungul unei falii in scoarţa Pământului,creată de lenta îndepartare a Asiei de Europa.Iniţial fisura avea 8km adâncime ,dar cu timpul s-a umplut cu aluviuni;fosilele micilor creaturi din aceste depuneri îi indică vârsta.Izvoarele fierbinţi şi frecventele cutremure slabe demonstrează că falia este încă activă.Din cele 336 de râuri şi fluvii ce se varsă în lacul Baikal,unul singur izvorăşte din apele sale:Angara.     Lacul Baikal a fost descoperit în anul 1643 de către K. Ivanov şi V. Kolesnikov, iar în 1675, cunoscutul călător şi diplomat român Nicolae Milescu Spătarul, cunoscut în descrierile în limba rusă sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, l-a ocolit prin partea sud-vestică, făcându-i şi o descriere amanunţită. De atunci lacul a constituit obiectul multor expediţii, fapt ce a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele şi animalele ce trăiesc în el. Astfel, lacul a fost cercetat de I. D. Cerski – după care s-a dat şi numele vârfului de lângă localitatea Sludianka, înalt de 2090 m, din culmea Hamar-Daban – de V. A. Obrucev, E. V. Pavlovski, P. E. Riabukin, V. V. Belousov, L. S. Berg, B. Dibovski, V. Godlevski, F. Drizenko, M. M. Kojov, G. I. Veresceaghin, A. Korotnev şi alţii.

Lacul Baikal
Lacul Baikal
Administraţie
Ţară/Ţări	Rusia
Zona geografică	Siberia
Geografie
Latitudine Longitudine	Nedisponibil Nedisponibil
Suprafaţa lacului	31.500 km²
Altitudine	456 m
Lungimea malului	2.100 km
Lungime	636 km
Lăţimea medie	48 km
Lăţimea maximă	79 km
Adâncime maximă	1637 m
Volum	23,6 miliarde m³
Hidrografie
Râu afluent	Selenga, Cikoi, Kilok, Uda, Barguzin, Angara
Râu defluent	Angara
Durata de staţionare a apei în lac	350 ani
Harta Lacului Baikal

Lacul Vidra - Romania

     Barajul Vidra este amplasat pe râul Lotru, în cheile Vidra, la 30 km amonte de staţiunea Voineasa. Reprezintă principala amenajare din cadrul schemei de amenajare a râului Lotru.

     Circa 25% din debitul regularizat provine din aportul Lotrului care are un debit mediu multianual la Vidra de aproximativ 4,5 m³/sec.

     În lacul principal Vidra sunt captate şi alte râuri prin sistemul de aducţiuni şi captări secundare, ce cuprinde 81 de captări grupate în trei ramuri distincte:

• Ramura Nord (gravitaţională şi cu pompaj);
• Ramura Sud (gravitaţională şi cu pompaj);
• Ramura Vest (gravitaţională).

     În sistemul de derivaţii secundare se integrează staţiile de pompare Petrimanu, Jidoaia şi Lotru-Aval, la care se adaugă captarea gravitaţională Galbenu şi captările ce debuşează direct în aducţiunea principală, Mănăileasa şi Rudăreasa.

     Captarea apelor din reţeaua de aducţiuni secundare sud este realizată de către lacul Petrimanu, barajul de 50 m înălţime în dublu arc, din beton, realizând un volum util de 1,8 mil m3. Trei grupuri de pompare (P=10,5 MW, Q=4,66 m³/sec şi Hnet=174 m) pompează apa în galeria sud-gravitaţională ce debuşează în lacul Vidra la Vidruţa. La 6 km în amonte de barajul Petrimanu se găseşte captarea gravitaţională Galbenu, creată pe cel mai important afluent al Lotrului-Latorita, în aval de confluenţa cu pârâul Galbenu. Un baraj de 60 m înălţime în dublu arc, din beton, realizează un volum util de 1,8 mil m³. De la priza de apă a barajului apa se scurge gravitaţional pe galerie subterană spre lacul Vidra (se întâlneşte cu apa pompată de staţia de pompe Petrimanu în galeria sud-gravitaţională).

     Staţia de pompe Jidoaia este situată pe pârâul Voineşiţa colectând apele din ramura Nord gravitaţională, barajul de 50 m înălţime în dublu arc, din beton, realizând un volum util de 0,3 mil m³. Două grupuri de pompare (P=10,5 MW, Q=4,66 m³/sec şi Hnet=193 m) pompează apa în galeria nord-gravitaţională ce debuşează în lacul Vidra la Goata. Apele afluenţilor Lotrului din aval de barajul Vidra sunt colectate în lacul staţiei de pompare Lotru-Aval, barajul de 42 m înălţime în dublu arc, din beton, realizând un volum util de 0,675 mil m³. Două grupuri de pompare (P=4 MW, Q=1 m³/sec şi Hnet=318 m) pompează apa în galeria nord-gravitaţională ce debuşează în lacul Vidra la Goata.

     Lacul de acumulare are următoarele caracteristici:

• lungime: cca 8 km
• lăţime maximă: cca 1,4 km
• volum total brut (la NNR): 340,0 mil. m³
• volum total (la nivel maxim de exploatare): 370,0 mil. m³
• volum mort (la nivel minim de exploatare): 40,0 mil. m³
• nivel normal de retenţie (NNR): 1289,00 mdM
• nivel maxim de exploatare (Nmax E): 1293,00 mdM
• nivel minim de exploatare (Nmin E): 1237,00 mdM
• suprafaţa la NNR: 1240 ha

Lacul Vidra

     

Lacul Ladoga

     Lacul Ladoga este cel mai mare lac al Europei, localizat în republica autonomă Carelia și regiunea Leningrad din nord-vestul Rusiei, lângă granită cu Finlanda.

     Lacul are o suprafața de 17.700 km². Are cam 660 de insule cu o suprafață totală de 435 km². Cele mai multe insule se află lângă malul de nord-vest, printre ele aflându-se Insulele Valaam. Lacul se varsă în Marea Baltică prin râul Neva.

     Bazinul său hidrografic este de 276.000 km². Bazinul lacului Ladoga include aproximativ 50.000 de lacuri și 3.500 de râuri mai lungi de 10 km. Cei mai importanți afluenți, cei care aduc peste 85% din apele care se varsă în lacul Ladoga, sunt:

• Râul Svir care izvorăște din lacul Onega (sud-est);
• Râul Vuoksi care izvorăște din Lacul Saimaa din Finlanda (vest);
• Râul Volhov care izvorăște din Lacul Ilmen (sud).

În Ladoga trăiește o subspecie endemică de focă inelată.

     Lacul Ladoga forma o parte importantă a drumului comercial al varegilor către Grecia. Cea mai veche capitală a Rusiei, Starîe Ladoga, a împrumutat numele de la lac.

     Vechea Mânăstire Valaam a fost fondată pe insula Valaam , cea mai mare insulă din Lacul Ladoga, a fost abandonată între 1611–1715 și a fost renovată în mod remarcabil în secolul al XVIII-lea și evacuată în Finlanda în timpul războiului sovieto-finlandez din iarna 1939-1940. În 1989, s-a reluat viața monastică în mânăstire. Alte locuri de interes istoric sunt mânăstirile Koneveț și Alexandr-Svirski, care păstrează mostre ale arhitecturii medievale moscovite.

     Între 1617–1721, lacul Ladoga era traversat de granița suedezo-rusă, iar între 1812–1940 de cea fino-rusă.

     În timpul asediului Leningradului, 1941–1944, lacul Ladoga a fost singura cale de acces către orașul înconjurat. Aprovizionarea se făcea cu ajutorul camioanelor peste gheața groasă a lacului pe așa-numitul "drum al vieții", iar vara se făcea cu ajutorul vapoarelor.

Lacul Balaton

     Lacul Balaton este unul din cele mai mari lacuri ale Europei şi e cel mai mare din Europa Centrală.

     Lacul Balaton este situat in partea sud-vestică a Ungariei la 150 km de capitala ţării , Budapesta. Lacul este localizat in regiunea Somogy si Veszprem din Bazinul Panonic. Coordonatele geografice ale lacului sunt: 46:42-47:04N, 17:15-18:10E . Lacul se desfăşoară pe aliniamentul NE-SV. Faţă de nivelul mării lacul este situat la altitudinea de 104,8 m. Partea de NE a lacului este străbatută de meridianul de 18۫ long. E şi de paralela de 47۫ lat. N. Din cauza faptului că Ungaria nu are ieşire la mare, lacul Balaton mai este denumit în glumă şi “Marea Ungariei”. Este uşor de înţeles de ce maghiarii îl numesc cu mândrie “mare” dar şi nostalgic în acelaşi timp.

     Din punct de vedere climatologic, regiunea lacului Balaton este încadrat în tipul continental, caracterizat de veri calde ce ţin din mai până în octombrie. Apa lacului atinge vara, temperaturi de 23 °C. Datorita temperaturilor scăzute ce se înregistrează în depresiunea Panonică, lacul Balaton îngheaţă. Datorita acestui lucru, pe suprafaţa lacului se formează un strat subţire de gheată, cu o grosime de cca. 30 cm. În nopţile cu ierni geroase şi zile mai însorite, pe lac se produc nişte crăpături în podul de gheaţă, ca urmare a fenomenul de contracţie şi dilatare, însoţite de nişte zgomote foarte puternice, cunoscute în limbajul populaţiei locale ca „Bubuitul Balatonului”. Perioada podului de gheaţă este cuprinsă între lunile ianuarie-februarie. Vânturile dominante bat din direcţia NV, datorită acestui lucru, malul SV al lacului este supus unei eroziuni extrem de puternice.

     Cuveta lacului are o vârstă terestră recentă, formându-se in Pleistocen. Cauzele formării lacului sunt de origine tectonică. La început lacul era format din cinci lacuri mai mici care s-au extins pe directia NS. Urme ale acestui lucru pot fi văzute şi în configuraţia actuală a lacului şi în peninsula Tihany, care porneşte din malul nordic şi îngustează lacul până la o laţime de 1.6 km. Iniţial peninsula Tihany era la baza o insulă, care s-a format în urma aluviunilor purtate de valuri au legat-o de ţărm. În peninsula Tihany ca ultime reflexe ale unei activităţi vulcanice intense altădată (timpuri geologice) sunt apariţiile de izvoare termale.

     Din punct de vedere al compoziţiei chimice a lacului se remarcă printr-o mare diferenţă faţă de celelalte lacuri ale Europei Centrale. Principalii anioni sau componente chimice încărcate negativ sunt: carbonaţii şi sulfaţii, în timp ce cationii corespondenţi sunt: magneziul, calciul şi sodiul. Principalii ioni sunt reprezentaţi de Ca²⁺ Mg²⁺ si HCO₃^-. pH-ul are o valoare de 8.4 atingând cifre mai mari datorită producţiei primare intensive din regiune. Lacul Balaton a fost în centrul mai multor studii hidrobiologice. Cele mai recente au avut loc în anii 2002, 2003, 2004 in Golful Badacsony. Datorită studiilor întreprinse pe parcursul mai multor sute de ani, s-a ajuns în prezent la existenţa unei baze de date impresionante

     Calitatea apei lacului a început să se deterioreze începand cu anul 1970. Înflorirea extremă a algelor în verile târzii, acoperă aproape toată suprafaţa lacului. Poluarea cu nutrienţi provine în mare parte din turism, agricultură şi industrie. Au fost demarate o serie de proiecte pentru a împiedica eutrofizarea apelor lacului bazate pe cercetari ştiinţifice intensive. Majoritatea apelor menajere municipale au fost deviate din zonele de agrement. Înlaturarea fosforului a fost introdusa la majoritatea staţiilor de tratare a apelor uzate. A fost construit un rezervor care să reţină nutrienţii transportaţi de râul Zala. Construcţia de rezervoare pe majoritatea tributarilor lacului sunt în progres.

Lacul Balaton - iarna

Apusul soarelui pe Lacul Balaton