 |
| Alpii - vedere din satelit |
Alpii sunt un lanţ muntos din Europa, care se întinde din Austria şi Slovenia până în sud-estul Franţei, trecând prin nordul Italiei, sudul Elveţiei, Liechtenstein şi sudul Germaniei. Numele lor (Italian: Alpi; English: Alps; Française: Alpes; Occitan:Aups/Alps; German: Alpen; Romansh: Alps; Slovene: Alpe) provine din cuvântul latin albus (alb). Alpii formează un arc de cerc în sudul Europei centrale, în lungime de aproximativ 1200 km şi acoperă o suprafaţă de cca 200.000 km². Cel mai înalt munte din Alpi este Mont Blanc, situat la frontiera franco-italiană, cu piscul aflat la o altitudine de 4810 m. În Alpi există în total 128 de piscuri cu înălţimi care depăşesc 4000 m, care pot fi găsite în lista piscurilor alpine după înălţime.
Alpii fac parte dintre lanţurile muntoase cu caracteristici alpine pronunţate, deoarece se ridică la înălţimi care depăşesc cu mult limitele superioare ale pădurilor. În epoca glaciară au cunoscut perioade succesive de îngheţ. Glaciaţiile sunt responsabile pentru forma de astăzi a Alpilor, cu piscuri abrupte, cu depresiuni adânci, cu văi prelungi şi cu lacuri.
Catena principală a Alpilor este alcătuită din numeroase alte şiruri muntoase, cu piscuri mai puţin ascuţite către est, caracterizându-se prin văi largi şi prelungi.
S-au format în orogeneza alpină.
Munţii Alpi se împart în Alpii Occidentali şi Alpii Orientali. Împărţirea se face pe linia dintre Lacul Constanţa(Lacul Boden) şi Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se află în Italia, Franţa şi Elveţia, iar cei Orientali în Austria, Germania, Italia, Liechtenstein,Slovenia şi Elveţia. Cel mai înalt vârf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). În Alpii Orientali, cel mai înalt vârf este Muntele Bernina, alias Piz Bernina (4052 m).
Alpii Orientali sunt împărţiţi în: Alpii Calcaroşi de Nord, Alpii Orientali Centrali şi Alpii Calcaroşi de Sud.
Alpii Occidentali se împart la rândul lor în:
- Alpii Ligurici
- Alpii Maritimi
- Alpii Cotici
- Alpii Dauphiné
- Alpii Graici
- Alpii Pennini
- Alpii Bernezi
- Alpii Lepontini
- Alpii Glarus
- Alpii Elveţieni de Nord-Est
Alpii Orientali:
- Alpii Calcaroşi de Nord
- Alpii Bavariei, ai Vorarlbergului şi Salzburgului
- Alpii Orientali Centrali
- Alpii Bergamezi
- Alpii Retici, incluzând masivele Bernina, Livigno, Sesvenna, Albula, Silvretta şi Rätikon
- Alpii Verwall şi Alpii Samnaun
- Alpii Tirolezi incluzând Alpii Ötztal, Alpii Stubai, Alpii Kitzbühel, Hohe Tauern şi Alpii Zillertal
- Niedere Tauern
- Alpii Calcaroşi de Sud
- Adamello-Presanella şi Grupul Brenta
- Alpii Ortler
- Alpii Dolomitici
- Alpii Carnici
- Alpii Iulieni
- Karavanke
- Alpii Kamnik
O altă împărţire a Alpilor poate fi făcută în funcţie de situarea lor geografică pe teritoriul ţărilor respective, astfel:
- Alpii Ligurici, Alpii Dolomitici şi Alpii Bergamezi - Italia
- Alpii Maritimi, Alpii Cotici şi Alpii Graici - Italia şi Franţa
- Alpii Dauphiné - Franţa
- Alpii Pennini - Franţa, Italia şi Elveţia
- Alpii Lepontini, Alpii Retici şi Alpii Bernina - Italia şi Elveţia
- Alpii Bernezi, Alpii Glarus - Elveţia
- Alpii Rhatikon - Elveţia, Liechtenstein şi Austria
- Alpii Silvretta - Elveţia şi Austria
- Alpii Allgäu, Alpii Bavariei şi Alpii Salzburgului - Austria şi Germania
- Alpii Ötztal, Alpii Zillertal, Alpii Norici şi Alpii Carnici - Austria şi Italia
- Alpii Austriei şi Alpii Stirici - Austria
- Alpii Iulieni - Italia şi Slovenia.
Limitele Alpilor sunt: la vest pasul sau Trecătoarea Cadibona (435 m), între Savona şi Ceva, iar la est linia de cale ferată Semmering de la Viena la Trieste, prin Maribor şi Ljubljana.
Deşi formează o barieră naturală, Alpii nu au fost niciodată de netrecut. Încă din vechime, ei au fost traversaţi în scopuri beligerante sau comerciale, iar mai apoi în scopuri religioase, ştiinţifice şi turistice. Locurile prin care sunt traversaţi se numesc pasuri sau trecători, acestea fiind de fapt văi înguste, adânci şi lungi, cu pereţii abrupţi, săpate de apele curgătoare.
 |
| Muntii Pirinei |
Munţii Pirinei (aragoneză: Perinés;bască: Pirinioak;catalană: Pirineus; franceză: Pyrénées;spaniolă: Pirineos; occitană: Pirenèus;) sunt un lanţ muntos în sud-vestul Europei, formând o graniţă naturală între Franţa şi Spania. Ei separă Peninsula Iberică de Franţa, întinzându-se peste circa 430 km între Golful Biscaya la Oceanul Atlantic şi Cap de Creus la Marea Mediterană.
Cea mai mare parte a crestei principale formează frontiera franco-spaniolă, cu Andorra situată între cele două. Principala excepţie este Val d'Aran, care aparţine Spaniei, dar se află pe faţa nordică a lanţului. Printre alte anomalii orografice se numără Cerdanya şi exclava spaniolă Llívia.
Pirineii fac partede asemenea din următoarele provincii spaniole, de la est la vest: Girona,Barcelona, Lleida, Huesca, Zaragoza, Navarra, şi Gipuzkoa.
 |
| Imagine din satelit a Muntilor Pirinei (NASA) Din punct de vedere geografic, Pirineii sunt împărţiţi în trei secţiuni, Centrali, Occidentali sau Atlantici şi Orientali. Pirineii Centrali se întind către est de la Port de Canfranc către Val d'Aran, aici aflându-se cele mai înalte vârfuri ale lanţului:
În Pirineii Atlantici, înălţimea medie scade treptat de la est la vest. În Pirineii Orientali, cu excepţia unei rupturi la extremitatea estică a Pyrénées Ariégeoises, altitudinea medie rămâne constantă, până la o scădere bruscă în acea parte a lanţului cunoscută sub numele de Albères. Pirineii sunt mai vechi decât Alpii: sedimentele lor au fost pentru prima oară depuse în bazine costale în erele paleozoic şi mezozoic. Între 100 şi 150 milioane de ani în urmă, în Cretacicul inferior, Golful Gasconiei (sau Golful Biscaya) a apărut, împingând Spania către Franţa, şi cutând sedimentele, care au format acest lanţ muntos. Partea estică a Pirineilor e formată n principal din roci granitice şi gneiss, în timp ce în vest piscurile granitice sunt însoţite de straturi de calcar. Caracterul masiv al munţilor vine de la abundenţa rocilor granitice, rezistente la eroziune. Caracteristicile definitorii ale peisajelor Pirineilor sunt:
Cea mai înaltă cascadă se află la Gavarnie (462 m), pe râul Gave de Pau; Cirque de Gavarnie, din aceeaşi vale, este poate cel mai cunoscut exemplu de cirque. O caracteristică notabilă este La Brèche de Roland, un gol în linia culmii, creată prin tradiţie de Roland. Minereurile meralice din Pirinei nu sunt foare importante, deşi au existat mine destul de mari de fier la Vie de Sos în Ariège şi la poalele Canigoului în Pyrénées-Orientales. Depozitele de cărbune profitabile sunt situate în principal pe pantele spaniole, în timp ce partea franceză are numeroase depozite de lignit. Izvoarele minerale se găsesc în număr mare, şi sunt remarcabile, în special izvoarele termale, care lipsesc Alpilor. Aceste izvoare termale, printre care cele mai importante sunt la Bagnères-de-Luchon şi Eaux-Chaudes sunt sulfuroase, situate în principal la altitudini ridicate, unde granitul intră în contact cu rocile stratificate. Izvoarele aflate mai jos, precum cele de la Bagnères-de-Bigorre (Hautes-Pyrénées), Rennes-les-Bains (Aude) şi Campagne (Aude), sunt în principal selenitice, şi nu foarte calde. |
 |
| Varfurile Pirineilor vara |
| Imagine grafica 3-D a Pirineilor |
 |
| Muntii Carpati |
Munţii Carpaţi reprezintă un lanţ muntos, aparţinând marelui sistem muntos central al Europei. Carpaţii cuprinşi între Bazinul Vienei (care-l separă de lanţul alpin) şi culoarul Timokului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de 1500 km şi o lăţimea maximă de 130 km, desfăşurându-se pe 6° în latitudine şi aproximativ 10° în longitudine. Se întind pe teritoriul a şapte state: Austria, Cehia,Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România şi Serbia.
Carpaţii se înfăţişează ca fiind nişte munţi mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depăşind 2000 de metri în altitudine.
Cel mai înalt vârf al întregului lanţ Carpatic este Vârful Gerlachovský, 2655 m, în Slovacia- Munţii Tatra, iar în România este Vârful Moldoveanu, având 2544 m, situat în Munţii Făgăraş din Carpaţii Meridionali.
Spre deosebire de Alpi, Carpaţii au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafeţe întinse, acoperite cu pajişti. Carpaţilor le aparţine şi cel mai mare lanţ vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline şi eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale.
Spre deosebire de Alpi, Carpaţii au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafeţe întinse, acoperite cu pajişti. Carpaţilor le aparţine şi cel mai mare lanţ vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline şi eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale.
Clima Carpaţilor este continentală, precipitaţiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetaţia este dispusă în etaje (pajişti alpine sus, păduri de conifere şi făget pe pante şi pe înălţimile mai mici). Din munţii Carpaţi izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul,Mureşul, Oltul etc.
Carpaţii încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei înconjoară Transcarpaţia şi Transilvania într-un semicerc larg, continuă spre sud-est , şi se sfârşesc la Dunăre lângă Orşova, în România. Lungimea totală a Carpaţilor este de 1500 km, iar lăţimea lanţului montan variază între 12 km şi 500 km. Cea mai mare lăţime a Carpaţilor corespunde cu cea mai înaltă altitudine. Lanţul muntos are cea mai mare lăţime în Depresiunea colinară a Transilvaniei, şi la poalele Munţilor Tatra (cea mai mare înălţime din Carpaţi, cu Gerlachovský štít, care are 2 655 m altitudine, pe teritoriul Slovaciei la graniţa cu Polonia. Se întinde pe o suprafaţă de 190 000 km2 şi, după Alpi, e cel mai extins lanţ muntos din Europa.
Deşi în mod obişnuit se face referire la Carpaţii ca fiind un lanţ muntos, ei de fapt nu formează un lanţ neîntrerupt de munţi. Mai degrabă, constă în câteva grupuri geologic distincte, prezentând o mare varietate structurală ca Alpii. Carpaţii, care doar în rare locuri ating o altitudine de peste 2500 m, prezintă puţine vârfuri stâncoase, zone înzăpezite extinse, gheţari întinşi, cascade înalte, sau lacuri întinse care sunt comune în Alpi. Nici o zonă din Carpaţi nu este inzăpezită tot anul şi nu prezintă niciun gheţar. Carpaţii la altitudinea lor maximă, sunt la fel de înalţi dar ca Alpii Orientali Centrali, cu care împarte un aspect, climat şi floră comună.
Carpaţii sunt separaţi de Alpi de către Dunăre. Cele două lanţuri muntoase se întâlnesc într-un singur punct: în Muntii Leitha la Bratislava. Fluviul desparte de asemenea, Carpaţii de lanţul Munţilor Balcani, la Orşova.
Carpaţii s-au format concomitent cu întregul sistem alpin, în vastul geosinclinal dintre Platforma Rusă (în est), orogenul caledono-hercinic (în vest) şi scutul african (în sud). Începând din cretacic, în formarea Carpaţilor au avut loc mai multe faze de mişcări de înălţare, aparţinând orogenezei alpine.
Relieful a căpătat aspectul actual în timpul cuaternarului, dezvoltându-se pe un mozaic de roci (şisturi cristaline, roci vulcanice, roci magmatice şi roci sedimentare).
Ca şi în Alpi, Apenini sau Munţii Scandinaviei, în Carpaţi se găsesc numeroase arii cu forme de relief carstic şi calcaros, forme de relief glaciare relicte, un relief structural şi petrografic variat.
Cea mai mare diviziune o constituie Munţii Tatra.
O mare parte din vestul şi nordul Carpaţilor Vestici Exteriori din Polonia, Ucraina şi Slovacia sunt tradiţional numiţi Beskids.
Graniţa geologică dintre dintre Carpaţii Vestici şi cei Estici, parcurge aproximativ linia (de la sud la nord) dintre oraşele Michalovce - Bardejov - Nowy Sącz - Tarnów. În harţile vechi graniţa era mai la est - la linia (de la nord la sud) trasată de râurile Sanna şi Osława (Polonia) – oraşul Snina (Slovacia) – Tur'ia (Ucraina). Biologii, totuşi, mută graniţa şi mai la est.
Graniţa dintre Carpaţii Estici şi cei sudici e formată din Pasul Predeal, sudul Braşovului şi Valea Prahovei.
Ucraineni folosesc termenul de „Carpaţii Estici” doar pentru Carpaţii Ucrainei (sau Carpaţii Păduroşi), în principal pentru zona aflată pe teritoriul lor (până la Pasul Prislop), în timp ce românii folosesc termenul de Carpaţii Estici (Carpaţii Orientali) pentru a face referire la zona cuprinsă de la graniţa cu Ucraina spre sud.
Din punct de vedere climatic, Carpaţii se înscriu în zona climatică temperat-continentală, prezentând nuanţe diferite, ca urmare a desfăşurării în latitudine, longitudine şi altitudine.
Se poate vorbi de un climat montan, caracterizat de etajare altitudinală, ceea ce generează o scădere a temperaturii şi o creştere a cantităţii de precipitaţii, pe măsură ce altitudinea creşte. Temperaturile medii anuale oscilează între 8 °C la poalele munţilor şi -2 °C pe culmile cele mai înalte. Cantitatea medie anuală de precipitaţii oscilează între 750 mm şi 2000 mm. La altitudini de peste 2000 m, precipitaţiile sunt, în cele mai multe cazuri, sub formă de zăpadă.
În partea nordică se resimt influenţe climatice baltice, în vest oceanice, în est influenţe climatice dinspre Câmpia Rusă (reci şi uscate, iarna), iar în sud mediteraneene.
Carpaţii româneşti fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcţia generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate şi structură. Rezistenţa Platformei Ruse le-a impus Carpaţilor la formare o direcţie de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcţie modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Altitudinea medie a Carpaţilor este de circa 1.000 m, înălţimile maxime depăşind rar 2500 m (în Bucegi, Munţii Făgăraşului, Parângului, Retezatului, Rodnei). În Carpaţii Occidentali, înălţimile culmilor coboară frecvent sub 800 m (în Munţii Codru-Moma, Pădurea Craiului, Banatului etc). Lăţimea sistemului muntos carpatin pe teritoriul României variază între 120 km (în Munţii Rodnei) şi 70 km (în Munţii Parângului).
Carpaţii sunt caracterizaţi prin prezenţa unor numeroase depresiuni intramontane şi văi transversale, totale sau parţiale (Dunărea, Jiul, Oltul, Râul Bistriţa, Mureş, Crişul Repede, etc.) Ei au o vechime de 204 milioane ani.
Potrivit deosebirilor geomorfologice şi geologice, lanţul carpatic românesc se împarte în trei mari unităţi morfotectonice:
- Carpaţii Orientali - cu 3 grupe mai mari şi 40 de grupe montane, care sunt distincte morfologic, geofizic şi geografic:
- Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei
- Carpaţii Moldo-Transilvani
- Carpaţii de Curbură
- Carpaţii Meridionali - cu 4 grupe mai mari, subdivizate în 23 de grupe montane, ce sunt distincte geografic:
- Munţii Bucegi
- Munţii Făgăraş
- Munţii Parâng
- Munţii Retezat-Godeanu
- Carpaţii Occidentali - cu 3 grupe mai mari, împărţite la rândul lor în 18 grupe montane distincte morfologic, geofizic şi geografic:
- Munţii Banatului
- Munţii Poiana Ruscă
- Munţii Apuseni
 |
| Carpatii in Romania |
 |
| Muntii Tatra |
 |
| Varful Tampa |
Tâmpa (în maghiară Cenk, în germană Zinne, alternativ Kapellenberg) este un munte care aparţine de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaţilor Orientali (mai precis în Carpaţii de Curbură) şi înconjurat aproape în totalitate de municipiul Braşov. Înălţimea: 960m (după unele surse 995m), la aproape 400m deasupra oraşului.
Muntele este alcătuit în principal din formaţiuni calcaroase, formându-se în urma procesului de încreţire a scoarţei terestre.
Mare parte a sa (150 ha) este declarată rezervaţie naturală, datorită speciilor de animale (urşi, râşi, lupi, fluturi - 35% din totalul speciilor din ţara noastră, păsări) şi plante rare (crucea voinicului, obsiga bârsană) care se găsesc pe acest munte. Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Braşovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetăţii Braşovia sau drumul pentru maşină de „la iepure”. Cei neobişnuiţi cu drumeţiile lungi pot lua telecabina, care face legătura între Cabana-restaurant Casa Pădurarului de la poale şi Restaurantul Panoramic, aflat pe coama muntelui, în mai puţin de trei minute. Priveliştea din vârful Tâmpei, de pe terasa de piatră construită în 1873 ori de pe cea a fostului restaurant Béthlen, oferă o splendidă panoramă asupra oraşului, iar în zilele senine se poate observa întreaga ţară a Bârsei.
Sextil Puşcariu şi-a pus problema etimologiei cuvântului Tâmpa astfel: „cum se face însă că românii, care au de obicei pentru munţii lor denumiri atât de plastice, ca Omul, Babele, Strunga şi alte nume ce se întâlnesc în Bucegii apropiaţi, să fi dat în cazul acesta numele atât de nepotrivit ce aminteşte de cuvintele «tâmp» şi «tâmpit»?”. El preia explicaţia lui N. Drăganu, potrivit căreia sensul original al Tâmpei e cel de „stâncă abruptă”, cum sunt cele din vârfurile muntelui (Tâmpa mare şi Tâmpa mică). Cuvântul este străvechi în limba noastră, din epoca preromană, găsindu-se şi în dialectele meridionale italiene şi la albanezii din Calabria. Dar aceasta nu este singura teorie existentă.
În urma săpăturilor arheologice, se pare că strămoşii noştri, având credinţe uranianiene (zeii lor îşi aveau sălaş în cer), au ridicat pe Tâmpa altare pentru sacrificii. La venirea romanilor, după ocuparea Daciei de către Traian, atunci când au găsit altarele de pe Tâmpa, în spiritul lui Saturn (zeul timpului) ar fi numit înãlţimea „Tempus - Temporis”, perpetuând astfel tradiţia. Cu timpul denumirea s-a transformat în „Tempea - Tâmpa”. Cavalerii teutoni, când s-au aşezat aici ar fi tradus în limba germană numele vechi al cetăţii, precum au făcut şi romanii. Astfel, „cetatea timpului” sau „cetatea lui Kronos” devine „Kronstadt”.
La începutul anilor '40, s-a pus problema săpării unui tunel pe sub Tâmpa, care să facă legătura între oraşul vechi şi cartierul Valea Cetăţii. Din cauza izbucnirii războiului, proiectul a fost abandonat, după primele încercări de sfredelire. În vremea comunismului, când în Răcădău au avut loc ample lucrări de construcţie (peste 10.000 apartamente), problema tunelului a ieşit din nou pe tapet: „apare ca imperios necesară străpungerea muntelui Tâmpa cu un tunel”. În viziunea planului din 1979, străpungerea s-ar fi realizat în partea estică, paralel cu străzile C-tin Dobrogeanu Gherea şi Tâmpei. Câteva date de reper: lungimea: 842m; lăţimea: 9,8m; înălţimea: 7,65m. Cantitatea rocii excavate: 100.000 m³. Cost total (în 1984): 163 milioane de lei. Potrivit specialiştilor Consiliului Judeţean Braşov, în 2003 suma a fost estimată la aproape 11 milioane de euro.
De-a lungul vremii s-a vorbit despre existenţa, în interiorul muntelui, a sute de mii, sau chiar a milioane de hectolitri de apă, adunate într-un lac (unii susţin că sărat, iar alţii - dulce). Spargerea muntelui pentru realizarea tunelului ar duce la inundarea oraşului. Totuşi, specialiştii nu confirmă existenţa acestui ochi de apă.
 |
| Brasovul vazut din varful Tampa |
