 |
| O insula din Oceanul Pacific |
Oceanul Pacific (de la numele latin Mare Pacificum = mare liniştită) este cel mai mare ocean din lume, acoperind aproximativ 33% din suprafaţa Pământului. Oceanul are o suprafaţă totală de 179,7 milioane de km² şi se întinde pe aproximativ 15.500 km de la Strâmtoarea Bering în nord şi până la Marea Ross în Antarctica. Limita vestică a oceanului este Strâmtoarea Malacca, iar la est oceanul e mărginit de continentul America. Pacificul conţine în jur de 25.000 de insule, numite Insulele Pacifice, mai mult decât conţin toate celelalte oceane împreună. Groapa Marianelor, aflată în nord-vestul oceanului, este cel mai adânc punct de pe planetă, având o adâncime de 11.034 m.
Oceanul a fost numit "Pacific" deoarece primii marinari europeni au găsit o apă deosebit de liniştită dincolo de Capul Horn, punctul cel mai sudic al Ţării de Foc. În pofida numelui, în Pacific există nenumărate furtuni, taifunuri, uragane, cutremure subacvatice, tsunamiuri şi alte fenomene naturale cu energii uriaşe.
Numele oceanului a fost dat de navigatorul portughez Ferdinand Magellan. Este cel mai mare ocean al pamantului si se imparte in 2 bucati.emisfera sudica si nordica.
Suprafaţa oceanului Pacific este - socotind şi mările secundare - 181,34 milioane km², sau, fără acestea, 166,24 milioane km², ceea ce constituie aproximativ 35 % din suprafaţa totală a Pământului sau mai bine de jumătate din suprafaţa totală a mărilor şi oceanelor. Suprafaţa Pacificului este astfel mai mare decât suma suprafeţelor tuturor continentelor. Volumul de apă este de 714,41 milioane km³ cu tot cu mările secundare, sau 696,19 milioana km³ fără apa din mările secundare. Adâncimea medie este de 3.940 m, dacă sunt luate în consideraţie mările secundare, sau 4.188 m fără acestea. Adâncimea maximă este de 11.034 m.
Temperaturile înregistrate în apele oceanului la ecuator sunt între 25–30 °C. De asemenea, şi salinitatea apei variază: apa din zona ecuatorului este mai puţin sărată decât apa dinspre poli, datorită precipitaţiilor ecuatoriale abundente din timpul anului. Apa Oceanului Pacific este în medie mult mai caldă decât apa Oceanului Atlantic. Relieful submarin al Pacificului este foarte variat. Câteva formaţiuni subacvatice importante, de întinderi uriaşe, sunt: dorsala Pacificului, Inelul de Foc (vulcanism), bazine, ridicături ("munţi" subacvatici), abisuri, şanţuri etc.
Oceanul acoperă aproape o treime din suprafaţa pământului, având o suprafaţă de 179,7 milioane km², mai mare decât întreaga suprafaţă a continentelor. El se întinde pe direcţia nord-sud pe aproximativ 15.500 km de la Marea Bering din Oceanul Arctic până la marginile îngheţate ale Mării Ross din Antarctica la sud (deşi regiunea Antarctică din sudul Pacificului este numită câteodată Oceanul Sudic), iar pe direcţia vest-est se întinde pe aproape 19.800 km, din Indonezia până la coastele Columbiei şi Peru (la nivelul paralelei de 5° N, această distanţă reprezentând peste jumătate din lungimea acestei paralele şi de peste 5 ori diametrul Lunii). Limita vestică a oceanului este plasată pe Strâmtoarea Malacca. Cel mai adânc punct de pe planetă este Groapa Marianelor, la 11.034 metri sub nivelul mării. Adâncimea medie este de 4.280 metri.
Pacificul cuprinde peste 25.000 de insule, mai mult decât suma tuturor insulelor din celelalte oceane, majoritatea aflându-se la sud de ecuator.
În prezent, Oceanul Pacific se micşorează, încet dar permanent, ca urmare a mişcării plăcilor tectonice, cu aproximativ 2-3 cm pe an pe 3 laturi, ceea ce înseamnă aproximativ 0,5 km² pe an (în timp ce Oceanul Atlantic se măreşte permanent).
De-a lungul coastei vestice neregulate a oceanului există multe mări, cele mai mari fiind Marea Celebes, Marea Coral, Marea Chinei de est, Marea Filipinelor, Marea Japoniei, Marea Chinei de Sud, Marea Sulu, Marea Tasmaniei şi Marea Galbenă. Strâmtoarea Malacca uneşte, la vest, Pacificul cu Oceanul Indian, iar Strâmtoarea Drake şi Strâmtoarea Magellan fac legătura, la est, cu Oceanul Atlantic. Şi Canalul Panama uneşte la est Pacificul cu Atlanticul. În sfârşit, la nord, Strâmtoarea Bering face legătura cu Oceanul Arctic.
Deoarece meridianul de 180° trece prin Pacific, Pacificul de vest (de lângă Asia) se află de fapt în emisfera estică a Pământului, iar Pacificul de est (de lângă America) se află în emisfera vestică.
Într-o mare parte a călătoriei lui Magellan - de la Strâmtoarea Magellan şi până în Filipine - oceanul a fost chiar liniştit. Dar Pacificul nu este mereu paşnic. Multe cicloane tropicale (echivalentul uraganelor din Atlantic) lovesc insulele Pacificului. Locurile din preajma îmbinărilor plăcilor tectonice sunt pline de vulcani şi sunt des afectate de cutremure. Tsunamiurile, valuri imense declanşate de cutremure subacvatice, au devastat multe insule şi au distrus multe oraşe.
În Pacific temperatura apei variază de la punctul îngheţului, în zonele polare, până la circa 30 °C la ecuator. Salinitatea variază în funcţie de latitudine: apa este mai puţin sărată lângă ecuator decât cea din zona temperată, din cauza precipitaţiilor abundente din zona ecuatorială / tropicală. Şi spre poli salinitatea este mai mică, deoarece evaporarea este foarte scăzută.
În general apa Pacificului se mişcă în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică a Pământului şi în sens opus în emisfera sudică. Curentul ecuatorial de Nord se mişcă spre vest de-a lungul paralelei de 15° N, apoi se întoarce spre nord lângă Filipine pentru a deveni curentul cald Japonez sau Curentul Kuroshivo.
Cotind spre est la 45° N, curentul Kuroshio se bifurcă: o parte din apă se mişcă spre nord formând Curentul Aleutian, în timp ce restul se mişcă spre sud pentru a se reuni cu Curentul Ecuatorial de Nord. Curentul Aleutian se ramifică în apropierea Americii de Nord şi formează baza circulaţiei de formă triunghiulară din Marea Bering. Ramura sudică a lui devine liniştitul şi încetul curent Californian.
Curentul Ecuatorial de Sud, curgând spre vest de-a lungul ecuatorului, coteşte spre sud la estul Noii Guinee, apoi spre est în dreptul paralelei de 50° S şi se uneşte cu principalul curent vestic al Pacificului de Sud, ce include curentul circumpolar antarctic ce înconjoară pământul. În timp ce se apropie de coasta chiliană, Curentul Ecuatorial de Sud se divide; o ramură curge împrejurul Capului Horn, iar cealaltă o ia spre nord pentru a forma curentul Perului sau Curentul Humboldt.
 |
| Apus peste Oceanul Pacific - vedere din Statia Spatiala Internationala |
 |
| Apus de soare in California |
 |
| Marea Neagra |
Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic planetar, care este situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume.
Marea se întinde pe o suprafaţă de 423.488 km². Cel mai adânc punct se află la 2245 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.
Sunt mai multe fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud şi Cubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac şi Ieşil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră sunt Cioruhul în Armenia turcească, Rionul în Gruzia, Provadia şi Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov.
Dispunerea circulară a surselor de apă şi existenţa unei singure legături externe - prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul Planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenţilor marini verticali şi existenţa doar a curenţilor orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.
Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere al salinităţii, Marea Neagră se împarte în:
- zona de suprafaţă;
- zona de adâncime;
Sub aspect biocenotic găsim trei zone:
- zona litorală;
- zona pelagică;
- zona abisală;
Temperatura apei variază la suprafaţă: vara până la 29 de grade celsius care ajung iarna pana la 0 grade celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]Curenţii au intensitate redusă pe verticală şi mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variaţii ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m. Biocenoza: alge inferioare, alge verzi, brune roşii. Animalele sunt reprezentate prin viermi, moluşte, peşti iar în atmosfera apropiată păsări şi pescăruşi.
 |
| Banc de pesti in Marea Neagra |
 |
| Far pe Marea Neagra |
