Cele 7 minuni ale lumii

     Cele şapte minuni ale lumii antice este o listă bine-cunoscută a şapte edificii din antichitate. Lista era în principal un ghid turistic pentru călătorii din lumea antică ce voiau să vadă cele mai cunoscute destinaţii din acea perioadă.
     Cea mai veche versiune cunoscută a listei îi aparţine lui Antipater din Sidon şi a fost elaborată în secolul al II-lea î.Hr.; se pare că se bazează pe ghidurile populare printre călătorii eleni şi cuprinde doar clădiri din jurul Mării Mediterane, unde siguranţa călătoriilor era oarecum asigurată. Cele şapte minuni erau considerate minuni deoarece erau printre cele mai populare destinaţii; încă din 1600 î.Hr. turiştii au zgâriat inscripţii pe monumentele din Valea Regilor în Egipt (în acea perioadă Sfinxul avea deja o mie de ani). Toate minunile erau construcţii antropice; destinaţiile naturale nu erau incluse, nefiind populare.
     Cele şapte minuni sunt, în ordine cronologică:

Numele construcţiei	Data construcţiei	Constructori	Data distrugerii	Cauza distrugerii
r Piramidă din Giza	2550 î.Hr.	egiptenii	-	-
Grădinile suspendate ale Semiramidei	600 î.Hr.	babilonienii	după secolul I î.Hr.	cutremur
Templul zeiţei Artemis din Efes	550 î.Hr.	lidienii, greci	356 î.Hr.	incendiu
Statuia lui Zeus din Olympia	435 î.Hr.	grecii	secolele V-VI d-Hr.	incendiu
Mausoleul din Halicarnas	351 î.Hr.	carienii, greci	înainte de 1494 d.Hr.	cutremur
Colosul din Rodos	292-280 î.Hr.	Grecia elenistică	224 î.Hr.	cutremur
Farul din Alexandria	secolul al III-lea î.Hr.	Egiptul elenistic	1303-1480 d.Hr.	cutremur

     În lista iniţială a lui Antipater, Farul din Alexandria era înlocuit cu Zidurile Babilonului. Lista de mai sus a fost folosită începând cu secolul al VI-lea d.H. Dintre aceste minuni, singura care s-a păstrat este Marea Piramidă din Giza. Existenţa Grădinilor suspendate nu a fost încă dovedită 100%. Înregistrările istorice indică faptul că celelalte cinci minuni au fost distruse prin dezastre naturale. Templul zeiţei Artemis din Efes şi Statuia lui Zeus din Olympia au fost distruse de incendii, iar Farul din Alexandria, Colosul din Rodos şi Mausoleul din Halicarnas au fost distruse de cutremure.

     În stabilirea celor şapte minuni ale lumii antice, grecii au avut un rol important. Istoricul Herodot, călătorind în Egipt in anul 450 î.Hr. spunea că: “Nicăieri în lume nu se pot vedea atâtea lucruri de o mareţie atât de greu de definit”. El exemplifica aceasta afirmaţie cu două mari construcţii egiptene apreciind că, sunt chiar superioare piramidelor: Lacul artificial Moeris şi Labirintul de la Fayum. Acesta fusese construit de faraonul Amenemhet III (1842-1798 î.Hr.) şi este de fapt un templu funerar cu două niveluri şi 3000 de camere, coridoare, coloane şi intrări secrete.

     Tot Herodot i-a informat pe greci despre giganticele ziduri ale Babilonului, groase de 27 metri. Deşi se cunoşteau aceste relatări, cele două mari construcţii nu au fost considerate minuni ale lumii antice, menţionându-se cinci monumente greceşti: Templul zeiţei Artemis din Efes,Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos şi Farul din Alexandria, la care s-au mai adăugat Marea Piramidă din Giza şi Grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilon.

     Nu a fost menţionat nici Zidul Chinezesc, care în timpul împaratului Qin Huangdi (259-240 î.Hr.) avea o lungime, peste munţi şi văi, de aproape 4000 km, iar în primele secole ale erei noastre de peste 6000 km.

     Zidul Chinezesc a fost însă inclus în Lista celor 7 noi minuni ale lumii din 2007:

• Zidul Chinezesc
• Vechiul oraş Petra (Iordania)
• Machu Picchu (Peru)
• Chichen Itza (Mexic)
• Colosseum-ul din Roma (Italia)
• Taj Mahal (India)
• Statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro (Brazilia)

Vechiul oras Petra (Iordania)

Machu Picchu (Peru)

Chicken Itza (Mexic)

Colloseumul din Roma

Taj Mahal (India)

Iisus Hristos - statuie in Rio de Janeiro (Brazilia) 

Marele Zid Chinezesc

Asteroizi

     Asteroizii, numiți și planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cerești mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriții (care pot avea diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi și comete se face în momentul în care este descoperit corpul repectiv, după aspectul său vizual: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în timp ce asteroizii nu au așa ceva.
     Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată. Compoziția fizică a asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin ințeleasă. Astfel, unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alții constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte senin.
     Numită prima planetă pitică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cerești similare care, cu echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca niște puncte luminoase, asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au putut deosebi de stele datorită mișcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de "asteroid", din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca antică αστήρ, astēr = stea.
Marea majoritate a asteroizilor cunoscuți se găsește în principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km, precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează în jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte trans-neptuniene (Trans Neptunian Objects, TNOs).
     Sute de mii de asteroizi au fost descoperiți în Sistemul Solar, cu o rată de descoperire curentă în jur de 5,000 per lună. Din peste 400.000 planete minore înregistrate, 187,745 au orbite bine cunoscute îndeajuns să le definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14.525 au nume oficiale. Planeta minoră cu numărul cel mai mic e (găsesc un număr total de asteroizi de peste 1 km în diametru din sistemul nostru solar, a fi între 1,1 și 1,9 milioane. Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era cândva considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar, dar mai târziu a fost recunoscut ca planetă pitică. Acum diferențele se discută pentru Pallas și Vesta: amândouă au diametre de aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din centura de asteroizi care, ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea pământului va avea o scurtă vizibilitate fară ajutor tehnologic: 99942 Apophis.
     Masa totală a tuturor corpurilor din Principala Centură de asterioizi, dintre orbitele planetelor Marte și Jupiter, este estimată a fi în jur de 3.0-3.6 x 10²¹ kg, sau în jur de 4% din masa Lunii. Din aceasta, Ceres are o masa de 0.95x10²¹ kg, 32% din total. Adăugând în continuare trei dintre cei mai masivi asteroizi, Vesta (9%), Pallas (7%), și Hygiea (3%), se ajunge până la 51%, în timp ce următorii trei, Davida (1,2%), Interamnia (1.0%) și Juno (0.9%), adaugă numai 3% din masa totală. Apoi numărul asteroizilor crește rapid, cu cât masa lor scade.
     Diverse varietăți de asteroizi au fost descoperite în afara centurii de aseroizi. Asteroizii din apropierea Pământului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocați gravitațional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază cu Jupiter, dar au fost descoperiți câțiva, care orbitează cu Marte sau Neptun.
     Deși s-a reușit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei rămân aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind prea prea puțin luminoși. Asteroidul 4 Vesta este o excepție, el fiind singurul observabil fără aparate optice (dar numai din când în când), deși luminozitatea sa nu este prea mare.
     Un asteroid arată pe cerul nocturn la fel ca și o stea mai puțin strălucitoare. Cel mai bun mijloc de a găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopți la rând și detectarea punctelor luminoase care se deplasează în raport cu fundalul fix. Unele cataloage repertoriază poziția asteroizilor; în aceste cazuri ei sunt mai ușor de localizat.
     Astronomii au neglijat mult timp studiul asteroizilor. Omenirea îi cunoaște de mai bine de 200 de ani, dar ei erau considerați drept produse neimportante din sistemul solar. Astăzi se știe că asteroizii sunt o cheie importantă pentru înțelegerea formării sistemului solar, și de aceea astronomii se interesează mult despre ei.
Primul asteroid a fost descoperit din pură întâmplare de către Giuseppe Piazzi, director, la epoca respectivă, al Observatorului astronomic din Palermo, în Sicilia. În ajunul acelui an nou 1801, acesta observa constelația Taurului, când detectă un obiect neidentificat deplasându-se foarte lent pe fondul cerului. Îi urmări deplasarea timp de câteva nopți. Colegul sau Carl Friedrich Gauss utiliză aceste observații pentru a determina distanța exactă a lor până la Pământ. Calculele sale au poziționat noul astru între planetele Marte și Jupiter. Piazzi le numi Ceres, după numele zeității grecești care face să iasă seva din pământ și să crească primele fire ale primăverii.

Curiozitati despre Terra

     Pamantul este o planeta ospitaliera. Viata abundenta si complexa din aproape toate mediile terestre este o marturie incontestabila in acest sens. Totusi, nu e mai putin adevarat ca, desi nu este foarte mare, astronomic vorbind, Pamantul gazduieste pe suprafata sa si o sumedenie de extreme, climatice si geografice, care par sa evoce lumi straine. Este vorba despre recordurile planetei noastre, recorduri inregistrate de locuri spectaculoase ce merita cunoscute.
Cel mai “batran” loc de pe Pamant

     Exista cativa canditati pentru pozitia de “cel mai vechi loc al lumii“, amplasati in tari precum Groenlanda, Africa de Sud si Australia. Totusi, se pare ca Centura Diabazica Nuvvuagittuq, din nordul Canadei, este campioana absoluta a seniorilor geologici. Rocile din acest loc dateaza din urma cu aproximativ 4,28 miliarde de ani, din perioada numita Hadean (cuprinsa intre acum 4,6 si acum 3,8 miliarde de ani), un timp cand Pamantul semana iadului, crusta planetei abia incepea sa se raceasca, iar suprafata ei era asaltata cu ploi de meteoriti si comete. Se estimeaza ca impactul cu o proto-planeta de dimensiunea lui Marte, denumita Theia, s-a consumat cu cateva sute de milioane de ani mai devreme, aceasta adaugandu-se masei Terrei si influentand formarea Lunii. In fapt, “cea mai batrana roca de pe Pamant” ar putea fi chiar una selenara. Asa numita Roca a Genezei, colectata de astronauti in timpul misiunii Apollo 15, are o varsta estimata la 4,5 miliarde de ani si ar fi putut face parte candva din crusta originara a Lunii.


Cel mai ploios loc de pe Pamant

     Ne-am astepta ca cel mai ploios loc de pe Pamant sa se afle intr-o padure tropicala; asa si este: provincia columbiana Choco, avand granita comuna cu Panama, este unanim recunoscuta drept cel mai umed loc din lume. Cat de umed, mai exact? In 1974, orasul Tutunendo, de aici, a fost “imbibat” de ploi intr-o masura absolut uluitoare, 26,303 milimetri de precipitatii, un record mondial absolut. In medie, Tutunendo primeste aproximativ 11 metri de precipitatii anual, iar in proportie de doua treimi din timp acestea cad pe timpul noptii. Pentru comparatie, nivelul mediu de precipitatii caracteristic zonelor treopicale este, in mod normal, cuprins intre 2.000 si 5.000 de milimetri anual. Ar mai trebui mentionat, de asemenea, ca muntele Wai-ale’ale din insula Kauai, Hawaii, are cele mai multe zile ploiase pe an, aproximativ 350.


Cel mai nins loc de pe Pamant

     Ninsori extrem de grele si de abundente cad in diferite parti de lume, indeosebi acolo unde inalti masivi montani deviaza spre piscuri mase de aer incarcate de umeazeala, trecandu-le de pragul condensului. Ninsori exceptional de puternice pot aparea, astfel, chiar in locuri mai putin asteptate: pe 14 februarie 1927, cercetatorii au masurat adancimea stratului anual de zapada din apropierea muntelui japonez Ibuki, ca avand 11,82 metri. Totusi, recordul absolut de ninsoare il detine nord-vestul Pacific al Americii. Zapada de la Muntele Rainier, din statul Washington, s-a depus aici intr-un strat de o grosime epica, masurand nu mai putin de 28,5 metri, in iarna dintre anii 1971 si 1972. Chiar si acest record a fost doborat de ninsorile din iarna ’98-’99, din apropierea muntelui Maker, din aceeasi regiune, unde zapada depusa a ajuns sa masoare 28,896 de metri in inaltime/adancime. Desi ninsorile abundente in regiunile montane inalte rareori incurca pe cineva, exceptand skiorii, la altitudini mai mici ele pot paraliza centre urbane vreme de mai multe zile, uneori chiar saptamani.


Cel mai arid loc de pe Pamant

     Desertul chilian Atacama nu se bucura de prea multe precipitatii nici in cele mai favorabile imprejurari, iar in cele mai neprielnice, care se intampla de fapt cam intotdeauna, nu este umezit aproape deloc. S-a notat ca in orasul Arica, aflat pe raza desertului din Chile, din octombrie 1903 si pana in ianuarie 1918 nu a cazut pe sol nici macar o picatura de precipitatie – cea mai lunga perioada fara ploi din intreaga istorie cunoscuta a lumii. Din acest motiv, unele regiuni din Atacama se aseamana puternic cu imaginile captate pe planeta Marte, in mod nu foarte surprinzator dat fiind faptul ca nici acolo nu prea ploua. De asemenea, celebra Vale a Mortii (unde se afla si unul dintre cele mai bune drumuri de sofat din lume), din SUA, ocupa adesea locuri fruntase pe listele celor mai fierbinti si uscate locuri din lume, dimpreuna cu Desertul Mojave. Cea mai lunga perioada de seceta inregistrata in Statele Unite s-a inregistrat in localitatea Bagdad, din California, si a durat 767 de zile, din 3 octombrie 1912 pana pe 8 noiembrie 1914. In prezent, Bagdadul americanilor este un oras fantoma, inca din 1991.


Cel mai suflat de vanturi loc de pe Pamant

     Golful Commonwealth este listat, oficial, in Cartea Guinness a recordurilor si in cea de-a opta editie a Atlasului National Geografic, drept locul cel mai puternic si constant batut de vanturi de pe Pamant – si pentru a da o gravitate si mai mare lucrurilor, se afla in Antarctica. Vanturile din Golful Commonwealth sunt puternice, continue si sufla cu pest 240 km/h. Exploratorul antarctic de origine australiana Douglas Mawson a stabilit baza principala a Expeditiei Australiene a Antarcticii din 1912 in Cape Denison, la marginea Golfului Commonwealth. Probabil a facut acest lucru intr-una din extrem de rarele zile fara vand de aici, altfel nu ar fi avut nicio sansa de reusita. Unul dintre “cele mai eoliene” locuri din emisfera nordica a Pamantului este Cape Blanco, din Oregon, SUA. Aici, puternicele furtuni ale iernii se manifesta adesea prin vanturi care depasesc viteza de 200 km/h.


Cel mai nivelat loc de pe Pamant

     Desertul Salar de Uyuni, din Bolivia, s-a format din cateva lacuri preistorice care s-au unit si au secat, lasand in urma un platou salin gros de mai multi metri, intins pe o suprafata de 10.582 de kilometri patrati. Mai multe elemente rare sunt concentrate in sarurile diverse care alcatuiesc desertul Salar, indeosebi mult ravnitul litiu – pana la 70% dintre rezervele mondiale ale acestui material sunt inmagazinate in sarurile boliviene. Anormal de uscat si lipsit de viata, Salar de Uyuni invie in fiecare luna noiembrie, atunci cand ploile verii atrag stoluri intregi de pasari flamingo, ce se hranesc cu alge rosii. In aceste perioade, Salar devine chiar mai plat
, efectul obtinut fiind acela al unei oglinzi naturale uriase, de care satelitii ce orbiteaza planeta se folosesc pentru a-si calibra instrumentele de masurare a distantelor.
Desertul de Sare din Bolivia este considerat una dintre cele 7 minuni geologice ale planetei.

Cel mai adanc loc de pe Pamant

     Amplasata in Republica Abkhazia, Pestera Voronya, sau Pestera Corbului, plonjeaza 2.191 de metri in adancurile Masivului Arakbika, o formatiune calcaroasa datand din Era Dinozaurilor. Cunoscuta si sub denumirea de Krubera, dupa geograful rus Alexander Kruber, pestera a fost descoperita in 1960 si tot atunci a si devansat din pozitia de cea mai adanca pestera a lumii formatiunea carstica Lamrechtsofen, din Austria, cunoscuta drept singura pestera mai adanca de 2.000 de metri de pana la acel moment. Meritele pentru explorarea Pesterii Voronya trebuiesc acordate Asociatiei Ucrainiene de Speologie (A.U.S.) pentru ca a stabilit o serie de recorduri de adancime in aceasta pestera si in cele subsidiare ei. Incepand cu anii ’80, cei de la A.U.S. au inceput sa demoleze blocadele si sa largeasca punctele stramte din pestera astfel incat speologii sa poata patrunde si mai adanc in grotele interconectate. Actualul record de adancime, de 2.191 de metri, a fost stabilit in toamna lui 2007 dar, cum A.U.S. organizeaza anual expeditii in sistemul de pesteri Voronya, este posibil ca aceste cifre sa se modifice.


Cel mai izolat (tinut) loc de pe Pamant

     Un “pol de inaccesibilitate” este acet punct dintr-un continent aflat la cea mai mare distanta fata de oricare ocean in orice directie. Acest punct marcheaza o locatie care este cel mai greu de atins, din pricina izolarii sale, din perspectiva geografica a cailor de acces. Exista o ierarhie si in randul polilor inaccesibili, dar cel mai greu de ajuns dintre toti se afla in frigidul pustiu al Antarcticii. In 1958, Uniunea Sovietica si-a stabilit baza la Polul Antarctic al Inaccesibilitatii, pe care l-a si abandonat, la scurt timp. Totusi, inainte sa paraseasca baza, echipa de sovietici a instalat un bust auriu al lui Lenin pentru ca acesta sa supravegheze peisajul inghetat si sa marcheze performanta URSS. Ochii lui Lenin scruteaza indepartarile in directia Moscovei. Sub bust, aproape acoperit de zapezi, se afla un mic sopron care adaposteste o carte de oaspeti, pe care vizitatorii o pot semna. Cu siguranta ca mai este inca destul spatiu ce asteapta sa fie completat in paginile sale.


Cea mai izolata insula de pe Pamant

     Cea mai izolata insula locuita de pe Pamant este Tristan de Cunha, din sudul Oceanului Atlantic. Totusi, mergand la extremul absolut, cea mai izolata insula din lume este micuta Bouvet, aflata tot in aceelasi sector al Atalnticului si, in mod destul de ciudat, stapanita de Norvegia. Cel mai apropiat uscat neinsular de acest petec de pamant este Teritoriul Reginei Maud din Antarctica, aflat la o distanta de aproape 1.600 de kilometri. Cea mai apropiata insula, la 2.260 de kilometri departare, este Tristan de Cunha, iar cel mai apropiat teritoriu non-insular populat este Africa de Sud, de care o despart 2.580 de kilometri de ocean. Cateva detalii interesante despre insula Bouvet: a servit drept platou de filmare pentru pelicula “Alien vs. Predator”, in 2004; de asemenea, Insula Bouvet are propriul cod de Internet (nefolosit) – bv. Insula este acoperita cu ghetari in proportie de 93%, are o suprafata de numai 49 de kilometri patrati si este aproape complet lipsita de vegetatie, exceptand mici petice de muschi si licheni. Insula Bouvet a devenit cunoscuta abia in 1979, atunci cand un satelit spion american a dectectat o dubla stralucire luminoasa in apropierea ei. Desi nu s-a confirmat niciodata oficial, ipotezele pretind ca sclipirile ar fi fost semnatura unui test nuclear israeliano-sudafrican.


Cel mai jos loc de pe Pamant

     Albia Marii Moarte este cunoscuta sub denumirea de “groapa Iordanului”. In cea mai joasa portiune a sa, oglinda apei coboara in medie la 396 de metri sub nivelul marii, aflandu-se in continuarea nordica a “Marii Gropi Africane”. Nivelul scazut al apei si salinitatea extrema sunt explicate prin evaporarea intensa, existand chiar pericolul de secare a marii. In urma celor mai recenta masuratori s-a dovedit ca oglinda apei este chiar cu peste 400 de metri mai jos decat nivelul marii. In plus , tot aici, drumul de pe granita dintre Iordania si Israel se intampla sa fie si el cel mai jos din lume, aflandu-se in depresiunea detinatoare a aceluiasi record.

Geologia Pamantului

     Dupa teoria lui Hutton, caldura si presiunea au transformat depunerile adanci de aluviuni in roci metamorfe. El a descris si o a treia categorie de roci, in care a enumerat bazaltul si granitul, considerand ca acestea s-au format din solidificarea magmei vulcanice. Aceasta categorie a primit denumirea de roca eruptiva sau magmatica.

      Hutton a inteles ca rocile, care candva erau ingropate in adancul pamantului, fie acestea magmatice sau sedimentare, de multe ori s-au ridicat si au format uscat nou sau munti. Ulterior si acestia s-au erodat.
Hutton era interesat si de varsta relativa a rocilor. De exemplu, a examinat niste roci complexe din Scotia si a ajuns la concluzia ca acestea au fost roci sedimentare cand s-au format si ulterior s-au transformat in roci metamorfe. A gasit filoane subtiri de granit in aceste roci care s-au format din substanta topita presata intre straturile metamorfe.

      Din aceasta a tras concluzia ca filoanele de granit trehuie sa fie mai tinere decat rocile metamorfe. Totodata a mai recunoscut de uneori diferenta de varsta dintre partea superioara a unui strat si partea inferioara a stratului de deasupra acestuia, este foarte mare. Acest plan de demarcatie se numeste discordanta sau discontinuitate stratigrafica. Discordanta se formeaza cand inceteaza formarea rocilor si sunt supuse erodarii. Dupa o perioada indelungata, cand aceste roci ajung din nou suh nivelul marii, se formeaza roci noi deasupra lor.

      Hutton era constient ca procesele cercetate de el sunt foarte lente, si din aceasta cauza istoria Paimantului trebuia sa fie foarte lunga. Nu a avut posibilitatea sa aprecieze varsta Pamantului, dar a mentionat ca “nu am gasit urme ale unui inceput si nici semne care sa indice un sfarsit”.
Cartare geologica

       Un inginer englez, William Smith (1769 -1839) a adus o alta contributie importanta Ia intelegerea timpurilor geologice. Smith a lucrat la constructiile canalelor destinate transporturilor de marfuri la inceputul revolutiei industriale britanice. In timp cc muncitorii au sapat gropile, el a adunat fosilele gasite in rocile din adancul pamantului. A observat di numeroase fosile pot fi intalnite numai in anumite straturi de roci. La fel, a observat ca aceste straturi sunt asezate intotdeauna in aceeasi ordine si contin aceleasi serii de fosile.
El a ajuns Ia concluzia ca rocile din diferite locuri care contin acelasi tipuri de fosile au aceeasi varsta. La fel a dedus ca rocile pot fi ordonate intr-o secventa de varste relative, adica se poate afirma despre ele ca unele sunt mai vechi decat altele, chiar daca nu se stie exact cu cat.

      Pe baza datelor adunate, in 1815 Smith a publicat harta geologica a Angliei si a Tarii Galilor, Aceasta a aratat locul de ridicare la suprafata a rocilor si a indicat varsta lor relativa, incepand de Ia vechi pana Ia mai noi.

           Citirea in roci
      Utilizand legea superpozitiei, - dupa care in cazul unor roci sedimentare necrestate, rocile mai recente se afla deasupra rocilor mai vechi -, geologii au intocmit harti despre varsta relativa a rocilor. Clasificarea rocilor crestate necesita insa atentie sporita. De exemplu, in rocile cutate straturile se inclina uneori pana Ia vertical. Exista cazuri in care rocile mai vechi ajung deasupra celor mai noi prin rasturnare.

      Din fericire, geologii au metode de stabilire a modului de formare a rocilor crestate. De exemplu, pe partea superioara a unor roci au lasat urme valurile sau vantul. De asemenea, gaurile sapate de melci cand roca era mai moale, si alte urme de animale, indica tot partea superioara a rocilor.

             Coloana timpurilor geologice
      Cu ajutorul acestor tehnici, geologii au stabilit ordinea de formare a rocilor in diferitele parti ale lumii. Pe baza rezultatelor s-a ridicat coloana istoriei Pamantului.
La fel cum ne este mai usor sa intelegem istoria omenirii daca o impartim in civilizatii sau in domniile unor regi ori imparati, din considerente similare geologii au impartit istoria Pamantului in parti cu diferite nume.
Rocile care s-au format cu peste 590 milioane de ani in urma contin foarte putine fosile. Pana nu de mult, aceste roci antice au fost impartite in doua grupe. Rocile mai vechi care nu contin nici un fel de fosile, au fost denumite roci Arhaice, iar cele putin mai recente, in care fosilele sunt foarte rare, au fost numite Proterozoice. Rocile formate in ultimii 590 milioane de ani, in care s-au gasit fosile din abundenta, sunt denumite Phanerozoice.

              Cele trei ere indelungate
      Formele de fosile gasite in rocile Phanerozoice sunt atat de diverse, incat ulterior a fost nevoie sa distingem inca alte trei ere (perioade foarte lungi de timp): Paleozoicul (era straveche), Mezozoicul (era mijlocie) si Neozoicul (era noua). Fiecare era este impartita in perioade. Prima perioada a Paleozoicolui este Cambrianul. Actualmente, geologii se refera la rocile formate inainte de
perioada Cambriana ca fiind Precambriane.

      Mai multe perioade au primit numele dupa locul in care au fost studiate pentru prima data roci din perioada respectiva. De exemplu, perioada Cambriana a primit numele de La Cambria, numele latin al Tarii Galilor, iar Permianul a primit numele dupa o provincie ruseasca — Perm. Altele, cum sunt Ordovicianul si Silurianul au primit numele dupa niste triburi antice din Marea Britanie.
Perioadele Carbonifer si Cretacic sunt denumite dupa tipul rocilor asociate cu ele: carbunele (sau carbonul) respectiv creta (care si in limba latina inseamna creta). Ca lucrurile sa fie si mai complicate, geologii americani au impartit perioada Carbonifera in doua: Mississippi (sau Carboniferul Inferior) si Pennsylvania (Carboniferul superior).

              Perioade si epoci
      Neozoicul se imparte in doua perioade: Tertiar si Cuaternar. Aceste denumiri au ramas dintr-un sistem de clasificare mai vechi, dupa care rocile erau impartite in patru categorii: Primar, Secundar, Tertiar si Cuaternar. Termenii Primar si Secundar nu mai sunt utilizati, dar cel Tertiar si Cuaternar au supravietuit.
O varsta este o perioada mai scurta decat o epoca. Si in limba romana exista o discrepanta in utilizarea termenilor de perioada sau epoca, deoarece geologii vorbesc despre o perioada sau epoca Glaciara, care a aparut in cadrul Pleistocenului, care este o epoca. Coloana geologica a aratat varsta relativa a rocilor si a dat nume erelor, perioadelor si epocilor, care apoi au putut fi utilizate orirunde in lume, desi geologii inca nu stiau durata lor exacta.

              Utilizarea fosilelor
      Spre sfarsituI secolului al XIX-lea au inceput eforturile serioase pentru determinarea varstei rocilor. Un geolog insemnat, Sir Charles Lyell (1797 - 1875), prieten cu Charles Darwin, a incercat sa determine varsta rocilor pornind de la nomarul fazelor evolutive intalnite Ia fosile. Bazandu-se pe aceasta el a estimat ca distanta in timp dintre inceputul perioadei Cambriene, cand au devenit abundente fosilele, si pana in prezent este de circa 240 milioane de ani. Aceste cifre insa nu au fost corecte, fiind mai mici decat cele acceptate in prezent.

      Un mare fizician britanic, Lord Kelvin (1824 - 1907) a incercat prin mai multe metode sa determine varsta Pamantului. Una din metode a implicat studiul variatiei vitezei de rotatie a Pamantului si a cantitatii de energie degajate de Soare. Intr-un calcul diferit s-a bazat pe ipoteza ca globul a fost la inceput o sfera topita, si a incercat sa calculeze timpul necesar racirii la temperatura prezenta. Din calculele facute a ajuns la concluzia ca Pamantul poate fi de cel mult 100 milioane de ani. Si aceste calcule s-au dovedit a fi incorecte.
Stabilirea varstei absolute

      Dupa descoperirea de radioactive gasite in unele roci emit particule cu energie mare si radiatii puternice. Din aceasta cauza, acestea se descompun intr-un ritm constant. De exemplu, uraniul, care este un element radioactiv, dupa descompunere va deveni plumb, deci varsta mostrelor de uraniu poate fi calculata dupa cantitatea de plumb din ele.

GMT (Greenwich Mean Time)

Greenwich Mean Time - GMT

     In intreaga lume , sistemul de apreciere a timpului se bazeaza pe 24 de fusuri orare , fiecare intinzandu-se pe 15 grade latitudine - distanta echivalenta pentru o diferenta de timp de o ora. Primul , sau meridianul Greenwich (0 grade vest) , este baza pentru Greenwich Mean Time (GMT) sau Universal Coordinated Time (UTC) , prin care se masoara timpul . Acest punct universal de referinta a fost stabilit la o conferinta internationala care a avut loc in 1884.

     Orele sunt ore standard locale notate in raport cu ora 12:00 (miezul zilei sau amiaza) GMT. Ora de vara , de obicei cu o ora inaintea orei standard , este observata si notata de unele tari pentru o parte din an; nu apare   pe aceasta harta. Fusurile orare pot fi modificate pentru a se potrivi cu granitele interne sau internationale. China foloseste doar un singur fus orar , desi , teoretic trebuia sa foloseasca 5 fusuri , in timp ce Federatia Rusa are 11 fusuri orare. Cele patru fusuri orare folosite pe continentul american nu urmaresc intotdeauna granitele dintre state.

     Linia internationala de schimbare a datei este o linie imaginara stabilita la aproximativ 180 de grade vest (sau est) de Greenwich , peste care data se schimba cu o zi . Linia nu are un statut international legal , iar tarile din apropierea acesteia pot alege data pe care o respecta . Linia a fost modificata si astfel insula Caroline din Kiribati , Oceanul Pacific , a fost primul teritoriu care a trecut in anul 2000 . De atunci , in semn de recunostinta , insula poarta numele de Insula Mileniului . 

     Ora de vara  permite tarilor sa prelungeasca perioada de zi-lumina in cadrul unei zile de lucru . A fost introdusa pentru prima oara in Marea Britanie , in timpul Primului Razboi Mondial , pentru a reduce cererea pentru incalzire si iluminatul artificial . 

O autostrada din Spania peste care trece Meridianul 0

Intre Lleida si Zaragoza , o arcada mare de beton se ridica peste autostrada , marcand trecerea Meridianului 0 (Greenwich). La baza arcadei , pe fiecare parte este o placuta unde sunt scrise numele celor care au construit arcada si semnificatia ei , plus alte date despre Meridianul Greenwich si despre Greenwich Mean Time . Chiar daca Spania nu  are fusul orar in raport cu ora 12:00 (miezul zilei sau amiaza) , ci cu o ora inapoi , ca cea a Italiei , Frantei , Germaniei ,  Algeriei , Norvegiei , Suediei si altor tari din Europa Centrala.

   

Romania

Romania

     

     Capitala:Bucuresti

     Suprafata:238.394 km patrati

     Diviziuni administrative:41 de judete

     Populatia:21.698.414(estimat pe 1 ianuarie 2009)

     Moneda:leul

     Limba oficiala:romana

     Religia principala:ortodoxia

     Organizarea statala:republica

     Teritoriul actual al României mai este numit şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaţilor Româneşti şi a regiunilor limitrofe impuse şi subordonate complementar Carpaţilor, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică şi meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanţe aproximativ egale faţă de extremităţile continentului european. România se învecinează la nord cu Ucraina, graniţa de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, graniţe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova şi Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, graniţa formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de ţărm). Suprafaţa României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.

     Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporţionalitate, complementaritate şi dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiţia aproximativ egală a principalelor unităţi de relief (35% munţi, 35% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii) şi gruparea reliefului. Carpaţii Româneşti se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul ţării, cea a Transilvaniei. Sunt munţi cu altitudine mijlocie, fragmentaţi, cu un etaj alpin, păşuni alpine şi întinse suprafeţe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu (din Munţii Făgăraş), la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munţii Carpaţi au o lungime de 910 km.

     La exterior Munţilor Carpaţi se află un inel de dealuri — Subcarpaţii şi Dealurile de Vest — locurile cele mai populate, datorită bogatelor resurse de subsol (petrol,cărbuni, sare) şi condiţiilor favorabile culturii viţei-de-vie şi pomilor fructiferi. În est şi sud se extind trei mari podişuri (Moldovei, Dobrogei şi Getic), dar şi Podişul Mehedinţi, în timp ce în sud şi vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) şi Câmpia de Vest.

     Delta Dunării este cea mai joasă regiune a ţării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaştini, lacuri şi stuf. Ceva mai înălţate sunt grindurile fluviale şi maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Este un teritoriu descris din Antichitate de numeroşi oameni de ştiinţă ai vremurilor, printre care Herodot, Strabon, Ptolemeu sau Plinius cel Bătrân. Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervaţie naturală a biosferei.

România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularităţi.

     Clima României este determinată în primul rând de poziţia sa pe glob, precum şi de poziţia sa geografică pe continentul european. Aceste particularităţi conferă climei un caracter temperat continental cu nuanţe de tranziţie.

     Extinderea teritoriului ţării pe aproape 5° de latitudine impune diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţării în ceea ce priveşte temperatura decât extinderea pe circa 10 °C de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul ţării se ridică la circa 11 °C, în nordul ţării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3 °C. Între extremitatea vestică şi cea estică a teritoriului naţional, diferenţa termică se reduce la 1 °C (10 °C în vest, 9 °C în est).

     Relieful ţării are un rol esenţial în delimitarea zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic şi adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri şi este marcată de influenţe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest şi nord-vest, păstrându-şi totuşi identitatea climatului carpato-ponto-danubian.

     Precipitaţiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română şi până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitaţiile cresc, depăşind pe alocuri 1000 mm pe an.

Primele înregistrări climatice în România s-au făcut odată cu înfiinţarea Institutului Meteorologic Central (în 1884) şi cu apariţia lucrărilor elaborate de Ştefan Hepites. După 1960 are loc o dezvoltare a reţelei de staţii meteorologice, apărând şi importante lucrări referitoare la caracteristicile climatice ale spaţiului montan, litoral, urban, etc.

     Conform recensământului din 2002, România are o populaţie de 21 680 974 de locuitori şi este de aşteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populaţiei ca urmare a sporului natural negativ. Principalul grup etnic în România îl formează românii. Ei reprezintă, conform recensământului din 2002, 89,5 % din numărul total al populaţiei.După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6 % din populaţie, respectiv un număr de aproximativ 1 400 000 de cetăţeni. După datele oficiale, în România trăiesc 535 250 de rromi. Alte comunităţi importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor,tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaţilor, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor,polonezilor, italienilor şi armenilor. Din cei 745 421 de germani câţi erau în România în 1930, în prezent au mai rămas aproximativ 60 000. De asemenea, în 1924, în Regatul României erau 796 056 de evrei, însă la recensământul din 2002 au fost număraţi 6 179.

     Viaţa religioasă în România se desfăşoară conform principiului libertăţii credinţelor religioase, principiu enunţat la articolul 29 din Constituţia României, alături de libertatea gândirii şi a opiniilor. Chiar dacă nu se defineşte explicit ca stat laic, România nu are nicio religie naţională, respectând principiul de secularitate: autorităţile publice sunt obligate la neutralitate faţă de asociaţiile şi cultele religioase.

Biserica Ortodoxă Română este instituţia religioasă din România cu cel mai mare număr de credincioşi. Ea este o biserică autocefală care se află în comuniune cu celelalte biserici ortodoxe. Cea mai mare parte a populaţiei României, respectiv 86,7 %, s-a declarat ca fiind de confesiune creştin ortodoxă, conform recensământului din 2002, deşi metodologiafavorizează mărirea în mod artificial a numărului credincioşilor prin nesepararea persoanelor practicante de cele non-practicante. Ponderea comunităţilor religioase aparţinătoare altor ramuri ale creştinismului este următoarea: romano-catolici (4,7 %), reformaţi (3,7 %), penticostali (1,5 %) şi români uniţi (0,9 %). Astfel, populaţia creştină din România reprezintă 99,3 % din totalul populaţiei ţării. În Dobrogea există şi o minoritate islamică compusă majoritar din turci şi tătari. De asemenea, la recensământul din 2002, în România existau 6 179 de persoane de religie mozaică, 21 349 de atei sau persoane fără religie şi 11 734 de persoane care nu şi-au declarat religia.

Până la Unirea din 1918, cea mai mare parte a populaţiei din Transilvania era formată din credincioşi ai Bisericii Române Unite cu Roma, ca urmare a trecerii unei mari părţi a românilor, până atunci ortodocşi, la Biserica Romei, la sfârşitul secolului al XVII-lea. Catolicismul şi protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania şi Crişana. În Bihor, de pildă, se află centrul cultului baptist din România, comunitatea de aici numărând 22 294 de adepţi. De asemenea, în România există şi alte culte, precum ortodocşii pe stil vechi, cultul armean şi altele asemenea.

În august 2010, în România existau 18.300 de biserici.

Pescar in Delta Dunarii

Sfinxul din Muntii Bucegi

Pescarusii in Delta Dunarii

Stiati ca...

• suprafata totala a Pamantului este de 510.074.000 km patrati?
• suprafata oceanelor si marilor este de 361.000.000 km patrati?
• suprafata uscatului este de 149.074.000 km patrati?
• greutatea Pamantului este de 5.347.000.000.000.000.000.000 tone metrice?
• inaltimea medie a uscatului este de 812 metri?
• cel mai inalt munte este Muntele Everest , cu o inaltime de 8848 metri?
• adancimea medie a oceanului planetar este de 3.738 metri?
• cea mai mare adancime se afla in Oceanul Pacific , in Groapa Marianelor ( 11.034 metri)?
• cea mai mica altitudine a uscatului din lume se gaseste la tarmul marii moarte(- 396 metri)?
• populatia lumii a cescut  intre anii 1993-1994 cu 196 de milioane de locuitori?
• cea mai intinsa mare este Marea Coralilor din Oceanul Pacific(4.791.000 km patrati)? Ea are o adancime maxima de 9165 metri , temperatura medie variand intre 19 si 26 grade C , si salinitatea este de 35%
• cel mai lung fluviu din lume este Nilul (6690 km) , urmat de Amazon (6296 km)? Dunarea se afla pe locul 27 din lume , cu 2842 km.
• cea mai mare insula din lume este Groenlanda (2.175.600 km patrati)? Ea apartine de Danemarca , dar este trecuta in harti ca apartinand continentului America de Nord.
• cea mai inalta cascada din lume este cascada Angel din Venezuela ( 979 metri)?
• cel mai intins lac din lume este Marea Caspica (371.000 km patrati)? Ea se intinde pe doua continente , Asia si Europa.
• cel mai puternic cutremur a fost cel din Tangshan-China din 28.07.1976 ,  soldat cu 242.000 de victime?