Statele Unite ale Americii

     Statele Unite ale Americii (engleză: United States of America) este numele unei ţări din America de Nord, situată între Canada, Mexic, Cuba, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. În prezent SUA este cea mai puternică ţară din punct de vedere economic şi militar, are cea mai adâncă influenţă culturală şi politică şi deţine cele mai avansate nivele de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică pe plan mondial. Este o republică federală, cu capitala la Washington, D.C.. Teritoriul Statelor Unite este de aproximativ de 40 de ori mai mare decât suprafaţa României măsurând peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) şi 2.000 de kilometri de la graniţa canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

     Federaţia este alcătuită din 50 de state, dintre care 48 sunt state continentale învecinate (formează un teritoriu contiguu), iar două state, Alaska şi Hawaii, sunt exclave, fiind despărţite de teritoriul celor 48, primul de Canada, al doilea de Oceanul Pacific. La aceste state se adaugă districtul federal Columbia (D.C.), teritoriu federal obţinut prin donaţii egale de la statele Maryland şi Virginia.

     Istoria Americii a început cu sosirea primilor imigranţi din Asia peste strâmtoarea Bering, cu aproximativ 14.000 de ani în urmă, urmărind turme de animale pentru vânătoare, în America. Aceşti indieni americani au lăsat urme ale existenţei lor prin petroglife şi alte materiale arheologice. Este estimat că 2,9 milioane de oameni au locuit pe teritoriul care astăzi aparţine Statelor Unite, înainte de diminuarea lor numerică ca urmare a epidemiilor cauzate de boli infecţioase, care au sosit în America prin intermediul călătorilor europeni (cu toate că există dubii despre numărul lor exact). Au existat şi societăţi avansate, de exemplu Anasazi din sud-vest, sau Indienii de Păduri (Woodland), care au construit centrul Cahokia, situat lângă St Louis, care a avut o populaţie de 40 în anul 1200 î.e.n.

     Vizitatori străini au sosit şi în trecut, dar doar după călătoriile lui Cristofor Columb, în secolele 15 şi 16, au început naţiunile europene să exploreze şi să creeze locuinţe permanente pe acest continent. 

     În secolele 16 şi 17, spaniolii au ocupat sud-vestul Statelor Unite şi Florida. Prima colonie engleză care a avut succes a fost Jamestown în Virginia, în 1607. Pe parcursul următorilor decenii au apărut unele colonii olandeze, ca New Amsterdam(predecesorul oraşului New York), pe teritoriul ocupat actualmente de New York şi New Jersey. În 1637, suedezii au creat o colonie numită Christina (în Delaware), dar au trebuit să cedeze colonia, în 1655, Olandei.

     Aceste evenimente au fost urmate de colonizarea intensivă a coastei de est de către Marea Britanie. Colonizatorii din Marea Britanie au fost lăsaţi în pace de către patria lor de origine până la Războiul de Şapte Ani, când Franţa a cedat Canada şi regiunea Marilor Lacuri Marii Britanii. Atunci metropola (Marea Britanie) a impus impozite asupra celor 13 colonii pentru a strânge fonduri pentru război. Mulţi colonizatori nu au acceptat impozitele deoarece ei considerau că nu aveau o reprezentare adecvată în Parlament. Tensiunile între Marea Britanie şi colonizatori au crescut şi cele 13 colonii au început o revoluţie contra controlului Marii Britanii.

     În 1776, cele 13 colonii şi-au declarat independenţa faţă de Marea Britanie Revoluţia Americană (1775 - 1783) şi au format Statele Unite.

     Structura administrativă iniţială a ţării a fost o confederaţie, fondată în 1777 (în 1781 fiind ratificată baza sa) - Articles of Confederation. După dezbateri îndelungate, acest document a fost înlocuit de către Constituţia Statelor Unite ale Americii, în 1789, care a creat un sistem politic mai centralizat.

     Din punct de vedere geografic, ţara se împarte în trei regiuni principale: Munţii Stâncoşi (Rocky Mountains) - la vest, zona de podiş şi de munte a Appalacilor - la est, şi câmpiile întinse de prerie (Great Plains) - în partea centrală. În secolul 19, preriile imense au devenit simbolul valorificării de noi teritorii şi al vieţii în libertate a coloniştilor. Caracteristice pentru America de Nord sunt şi marea diversitate a climei şi bogăţia lumii vegetale.

     Relieful Statelor Unite ale Americii este variat, format din munţi înalţi (ex. Munţii Stâncoşi, Munţii Coastei, Munţii Cascador, Munţii Alaskăi, Munţii Mauna Loa, Munţii Mauna Kea, Munţii Appalachi etc.) formaţi prin orogeneză alpină, podişuri (Colorado, Preriilor, Nevada etc.) şi câmpii (Cp. Mississippi).

     Clima este predominant temperată(ex. Temperat Oceanică pe ţărmul Oceanului Atlantic, Temperat Continentală în centrul ţării, subtropicală în Florida şi California).În Alaska, climatul este rece subpolar, în Nevada deşertic temperat şi în Hawai tropical umed. Temperatura variază în iulie între 18 grade în Seattle şi 28 grade în New Orleans, iar în ianuarie, între -10 grade la Minneapolis şi 13 grade la Los Angeles. Cantitatea de precipitaţii variază de la peste 100 cm pe coasta de est şi de Sud, la 50 cm în bazinul fluviului Mississippi şi mai puţin de 25 cm în zonele muntoase din Vest. Precipitaţiile sunt foarte abundente în apropierea coastei de Vest, în Washington şi Oregon 80 cm în zonele joase şi 100-150cm în zonele muntoase.Coborând însă spre California, precipitaţiile devin tot mai rare, ajungând la o cantitate medie de 25 cm în Los Angeles.

     Principala apă curgătoare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii este Mississippi, cel mai mare fluviu, cu cei mai mulţi afluenţi.

     Vegetatia este formata din păduri de foioase, păduri de conifere în zona de munte şi în Alaska. Vegetaţie de stepă şi vegetaţie mediteraneană în Florida şi California, deşertică în Nevada, în pădurile tropicale şi Hawai.

     Datorită condiţiilor naturale propice şi a sporului demografic (iniţial mai ales prin imigraţie din Europa - între 1800 şi 1913 sosind în total cca. 50 milioane de oameni), industria s-a dezvoltat într-un ritm rapid, ceea ce a permis SUA să ocupe o poziţie de frunte pe arena internaţională. Totodată, statul este considerat simbolul economiei libere de piaţă. Datorită abundenţei bogăţiilor naturale (cărbune, petrol, gaze naturale, hidroenergie), el este mai puţin dependent de importul de energie decât majoritatea celorlaltor state industrializate. Un alt avantaj al său îl constituie culturile agricole: America este privită drept grânarul globului, iar o parte importantă a producţiei agricole este exportată în lumea întreagă.

Conform datelor oferite de Biroul de Statistică a Muncii din cadrul Departamentului Muncii al Statelor Unite, în anul 2008, în economia SUA erau ocupate 134.354.250 de persoane, dintre care:

Industria	Număr de angajaţi	% din totalul angajaţilor
Agricultură, silvicultură, pescuit, cinegetică	385.730	0,3%
Minerit	644.070	0,5%
Utilităţi	542.230	0,4%
Construcţie	7.671.680	5,7%
Producţie (confecţii)	13.960.700	10,4%
Vânzare angro	5.964.920	4,4%
Vânzare cu amănuntul	15.642.700	11,6%
Transport şi depozitare	5.306.240	3,95%
Industria informaţiilor	3.019.040	2,25%
Finanţe şi asigurări	5.990.930	4,6%
Industria imobiliară, chirii şi arende	2.143.100	1,6%
Servicii profesionale, ştiinţifice şi tehnice	7.519.060	5,6%
Administrarea (managementul) companiilor şi întreprinderilor	1.915.250	1,4%
Managementul administrativ, al resurselor şi deşeurilor şi servicii de remediere	8.506.680	6,3%
Servicii educaţionale	12.455.550	9,3%
Ocrotirea sănătăţi şi asistenţă socială	16.006.410	11,9%
Arte, distracţii, recreere	1.923.380	1,4%
Cazare şi servicii alimentare	11.341.810	8,4%
Alte servicii (cu excepţia administraţiei publice)	3.881.410	2,9%
Administraţia federală, de stat şi locală	9.533.390	7,1%

United States of America Statele Unite ale Americii
Drapel Stemă
Deviză: In God We Trust (oficial) E Pluribus Unum (latină Din multe, Una [Out of Many, One]; tradiţional)
Imn naţional: The Star-Spangled Banner
Capitală	Washington, DC Latitudine: 38° 53′ N Longitudine: 77° 02′ V
Oraş principal	New York
Limba oficială	Nu este specificată la nivel federal. În fapt, este limba engleză pentru întreaga naţiune.
Sistem politic	Republică federală
- Preşedinte	Barack Obama
- Vicepreşedinte	Joe Biden
Independenţă	faţă de Regatul Unit declarată în 4 iulie 1776 recunoscută în 3 septembrie 1783
Suprafaţă
- Total	9.826.630 km² (Locul 3)
- Apă (%)	6,76%
Populaţie
- estimat 2008	281.421.906 (recensământ 2000) 303.290.000 loc. (Locul 3)
- Densitate	31 loc./km² (Locul 179)
PIB
- Total	$$10.871.095 milioane (Locul 1)
- Per capita	$$37.352 Locul 2
Monedă	Dolarul american ($)
Fus orar	multiplu de la UTC -5 la UTC -10
Domeniu Internet	.gov .edu .mil .us .um
Prefix telefonic	++1

Expozitia Agnolo Bronzino din Florenta

Agnolo Bronzino

    
     Bronzino sa născut în Florenţa . Potrivit contemporanului Vasari , Bronzino a fost elev  al lui Raffaellino del Garbo , şi apoi al lui Pontormo . Acesta a fost în cele din urmă influenţa primară asupra lui în curs de dezvoltare, Bronzino stilatul si tanarul artist , a rămas devotat excentric profesorului său. Într-adevăr, Pontormo credea ca au introdus un portret de Bronzino ca un copil (aşezat pe un pas) într-una din seria lui  Iosif în Egipt, acum în National Gallery , Londra . Opera lui Bronzino si a  instrucţiuni lui Pontormo pot fi văzute în Capponi în Capela Santa Felicita , Florenţa. În timpul mijlocul anilor 1520, cei doi artişti au lucrat împreună la această comisie , deşi Bronzino este considerat a fi in cea mai mare parte un asistent al profesorului său pe măiestriile Buna Vestire şi Depunerea de la Crucea ,  frescele care împodobesc pereţii principal al capelei . Cele patru tondi care conţin imagini ale evangheliştilor de mai sus sunt mai mult decat un mister: Vasari a scris că Bronzino a pictat doi dintre ei, dar stilul lui este atât de asemănătoar cu Pontormo că oamenii de ştiinţă dezbat încă atribuţiile specifice. 

     Spre sfârşitul vieţii sale, Bronzino a luat un rol important în activităţile de florentin la Accademia delle Arti del Disegno ,  unde a fost membru fondator în 1563.

     Pictorul Alessandro Allori a fost elevul favorit , şi Bronzino locuia în casă familiei Allori la data  mortii sale, în Florenţa în anul 1572 (Alessandro a fost, de asemenea, tatal lui Cristofano Allori ). Bronzino a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Florenţa. 

     Bronzino primit de la Medici patronaj în 1539, când el a fost unul dintre cei mulţi artişti ales pentru a executa decoratiuni elaborate pentru nunta I de 'Medici, Cosimo de Eleonora di Toledo , fiica de vicerege de Napoli .  A rămas pentru o mare perioada de timp din cariera sa, pictor oficial de curte  al lui Duke. 

Andrea Doria ca Neptun,1550-1555; Ulei pe panza; Pinacoteca di Brera, Milano.

Portret de Battiferri Laura, C. 1560, Ulei pe panza, Palazzo Vecchio, Florenţa.

Lui Bronzino ii funcţionează cele mai bune cunostinte; ele cuprind o serie menţionate mai sus de Ducele si Ducesa, Cosimo şi Eleonora , şi cifrele de terenul lor, cum ar fi Bartolomeo Panciatichi şi soţia lui Lucrezia . Aceste tablouri, în special cele de ducese, sunt cunoscute pentru atenţia lor mare, pentru detalii de la costumul ei, care aproape ia o personalitate proprie în imaginea din dreapta. Aici Ducesa este înfăţişată cu Giovanni al doilea fiu al ei, (care a murit de malarie, în 1562, împreună cu mama sa), cu toate acestea este tesatura somptuoasa de rochie care ocupă mai mult spaţiu pe panza decât oricare dintre sitter. Într-adevăr, rochia în sine a fost obiectul unor dezbateri academice. Rochia elabora zvonuri pentru a fi atât de iubit de către ducesă că ea a fost în cele din urmă îngropat în el; când acest mit a fost demascat, alţii au sugerat că nu a existat, probabil, de îmbrăcăminte, la toate şi Bronzino inventat întregul lucru, poate doar de lucru dintr-o ţesătură Swatch. În orice caz, această imagine a fost reprodusa  de Bronzino şi magazinul său, devenind una dintre imaginile cele mai iconice ale ducesei. Versiunea imaginii de aici este în Galeria Uffizi(am vizitat aceasta galerie) , şi este una dintre cele mai bune exemplare care au supravieţuit. 

     Bronzino si aşa-numitele "portrete alegorice", cum ar fi cea a unui amiral genovez, Andrea Doriaca Neptun , nu este mai puţin tipic, ci, eventual, chiar mai fascinant ca urmare a specificului de plasarea unei recunoscute personalitati publice în nud ca o figură mitică. În cele din urmă, în afară de a fi un pictor, Bronzino a fost, de asemenea,  poet, şi cel mai exclusiviste dintre portretele sale sunt, probabil, cele ale altor figuri literare, cum ar fi cea a prietenului său Battiferri Laura, soţia sculptorului / arhitect Bartolommeo Ammanati . 

     In perioada 24 septembrie 2010 - 23 ianuarie 2011 au fost expuse la Palazzo Strozzi din Firenze operele de arta ale marelui pictor italian.Expoziţia, Curator de Carlo Falciani şi Antonio Natali, este importanta deoarece este dedicat în întregime lui , prezentând aproape toate lucrările sale, acordând o atenţie deplină la genul pentru care, probabil, el a devenit atât de popular: pentru portrete. Ca multi artisti din timpul său, Bronzino, de asemenea, a lucrat pentru una dintre cel mai mare domnitor florentin (Marele Duce Cosimo I), pictand mai multe portrete de familie. Putem vedea Portretul minunat al Eleonorei di Toledo, soţia lui Cosimo, unul dintre punctele culminante ale expoziţiei. Aici este o camera frumoasa dedicata comparaţiei dintre Bronzino şi alţi mari  artişti din perioada lui, cu atenţie maximă la sculpturile ( din secolul al şaisprezecelea ; sunt foarte importante pentru sculptura florentina ): Baccio Bandinelli, Tribolo, Pierino da Vinci şi Cellini , înfrumuseţeaza expozitia. Expoziţia isi concentrează atentia de asemenea  , asupra lui Bronzino care a avut capacitatea de poet ( poezia a fost altă activitate iniţiata foarte bine de catre Agnolo ).  Cine a mers in perioada 24 septembrie - 23 ianuarie la Palazzo Strozzi  a putut vizita, de asemenea, expoziţia de artă contemporană "Portrete si putere " , organizata de Centrul Strozzina Contemporană. În curtea clădirii a fost expusa, de asemenea, o opera a lui Michelangelo Pistoletto: Metrocubo d'Infinito in ONU cubo Specchiante (Infinit de metrii patrati într-un cub din oglinzi).Scopul este de a se juca cu oglinzile si  de extindere a capacitatatii mintale pentru a realiza toate viziunile.  

Cometele

Majoritatea cometelor sunt formate din trei părţi:

• un nucleu central, solid;
• o coamă rotundă sau cap care înconjoară nucleul;
• o coadă lungă de gaze şi praf în prelungirea capului.

Nucleul

Nucleul cometei Tempel 1 fotografiat de sonda spaţialǎ Deep Impact. Nucleul mǎsoarǎ aproximativ 5-7 km în diametru.

Partea solida a cometelor este formata dintr-un nucleu mic, intunecat, construit din compusi organici si gaz inghetat (avand o temperatura de 270°C). Printre compusii organici se pot numara monoxid de carbon, metanol, etanol, cianura de hidrogen şi etan.

Diametrul nucleului la intrarea cometei in sistemul solar poate fi de la 100m pana la 40km, avand o masa de ordinul 10^-9 mase terestre.

Atunci cand cometa se afla la distanta mare fata de Soare, nucleul are temperaturi foarte scazute, gazele pastrandu-se in stare solida in interiorul nucleului. In aceste cazuri, cometele mai sunt numite si "bulgari de zapada murdara", deoarece mai bine de jumatate din compozitia lor este gheaţa.

In apropierea Soarelui, intreaga materie gazoasa este volatilizata, dar o parte din nucleu, protejat de un strat de pulbere rau conducator, ramane solid.

Nucleele cometelor se numara printre cele mai intunecate obiecte cunoscute din Sistemul Solar.Sonda Giotto a constatat ca nucleul cometei Halley reflecta 4% din lumina care cade pe el, pe cand asfaltul reflecta 7%.

Coama

Coama cometei Holmes

In jurul nucleului se formeaza un nor imens de gaz, numit coama. Coama se mareste pe masura ce cometa se apropie de Soare. Caldura Soarelui forteaza nucleul de gheata sa se topeasca; astfel apar jeturi de gaz si praf, lungi de zeci de mii de kilometri.

Coama impreuna cu nucleul constituie capul cometei.

Coada

Coada cometei NEAT (Q4).Este vizibilă atât coada albastră ionizatǎ a cometei, cât şi coada de praf (roşie) mai scurtă.

Cozile cometelor pot fi formate din gaz si din praf, reprezentand alungirea coamei cometei in directia opusa Soarelui datorata presiunii luminii si vantului solar (format din particule incarcate electric).

Coada poate fi dreapta sau curbata, unica sau multipla.

De multe ori cometele prezinta două cozi: una alcatuita din praf, iar alta formata din gaze. Coada formata din praf devine vizibila deoarece reflecta lumina solara, pe cand coada gazoasa este vizibila datorita gazului ionizat din care este alcatuita. Particulele de praf dau aureolei o culoare alb-galbuie, iar gazele ionizate confera cozii o nuanta albastruie sau verde.

Coada unei comete poate atinge dimensiuni impersionante, uneori mai mult de o Unitate Astronomica. Lungimea cozii este direct proportionala cu distanta dintre cometa si Soare (cu cat cometa este mai aproape de Soare cu atat coada sa devine mai lunga).

Tipuri de comete

Orbitele cometelor: 1P/Halley(elipsa portocalie), 9P/Tempel 1(elipsa verde),17P/Holmes (elipsa portocalie) şi103P/Hartley 2 (elipsa roşie). Sunt afişate şi orbita lui Jupiter(cerc albastru), orbita sondei spaţiale Deep Impact(elipsa punctată galbenă) şi orbita navei spaţiale în timp ce îndeplineşte misiunea Epoxi(cerc alb).

Orbita unei comete.

Dupa modul in care se rotesc in jurul Soarelui avem mai multe tipuri de comete:

• Comete scurt periodice - sunt comete ce au orbite mai mult sau mai putin eliptice, asemanatoare cu a planetelor sau a asteroizilor. Aceste comete isi au originea in centura lui Kuiper si au perioade orbitale mai mici de 200 de ani. Sunt formate din resturile de materie dintre orbitele planetelor Neptun si Pluto. Cometele scurt periodice sunt împartite la randul lor in familia lui Jupiter (comete cu perioade orbitale mai mici de 20 de ani) si in familia Halley (cu perioade orbitale între 20 şi 200 de ani).

• Comete lung periodice - au orbite excentrice, care le poarta mult dincolo de orbita planetei Pluto. Perioadele orbitale sunt cuprinse intre 200 de ani si mii sau chiar milioane de ani.

• Comete neperiodice - vin din norul lui Oort, trec pe langa Soare si nu se mai intorc vreodata. Atunci cand se afla in interiorul Sistemului Solar se comporta similar cu cometele lung periodice, cu diferenta ca au traiectorii parabolice sau usor-hiperbolice.

Soarta cometelor

Evolutia obisnuita a unei comete presupune pierderea treptata a gazelor, in final ramanand numai nucleul de roca: cometa se transforma in asteroid.

După 100-200 de treceri la periheliu cometa pierde gazale si elementele usoare volatile, devenind o cometa batrana. Nucleul cometelor se poate fragmenta, in special cand acestea trec in apropierea Soarelui sau a unei planete. Astfel, din nucleu se pot desprinde fragmente foarte mici de material (meteoroizi).

Cand dezintegrarea survine brusc, cometa, devenita asteroid, se prabuseste pe o planeta sau pe Soare. De asemenea este posibil ca o cometa sa fie aruncată in afara Sistemului Solar datorita interactiunii cu un alt corp ceresc, de pilda cu o planeta (in special cu Jupiter).

Numele cometelor

Numele date cometelor au urmat mai multe conventii diferite in ultimele doua secole. Inainte ca orice conventie sistematica de denumire sa fi fost adoptata, cometele erau denumite intr-o varietate de moduri.

Inainte de inceputul secolului al XX-lea, referinta la cele mai multe dintre comete s-a facut pur si simplu mentionand anul in care acestea au aparut, uneori cu adjective suplimentare pentru cometele deosebit de stralucitoare.

Dupa ce astronomul Edmund Halley a prezis, pe baza legilor miscarii formulate de Newton, ca acea cometa identificata în anii 1531, 1607 si 1682 va reveni in 1758, a devenit cunoscuta sub numele de " Cometa Halley." In mod similar, Cometa Encke si Cometa Biela au fost numite după astronomii care le-au calculat orbitele.

Mai tarziu, cometele periodice au fost denumite dupa descoperitorii lor, pe cand cometele care au aparut o singura data au continuat sa fie mentionate dupa anii de aparitie a acestora.Exista o regula de a se da maxim trei nume unei comete, in cazul in care exista mai multi descoperitori ai acesteia.

Cresterea numarului de comete descoperite a dus in 1994 la aprobarea de catre Uniunea Astronomica Internationala a unui nou sistem de denumire. Cometele sunt acum desemnate de anul descoperirii lor, o litera ce indica luna in care s-a descoperit si o cifra ce se dă in cazul in care s-au descoperit mai multe comete în acea luna. Se adauga si un prefix, pentru a indica natura cometei:

• "P"/ indica o cometa periodica
• "C"/ indica o cometa care nu este periodica
• "X"/ indică faptul ca orbita cometei nu este cunoscuta cu precizie
• "D"/ indica o cometa care s-a fragmentat sau s-a pierdut
• "A"/ in cazul in care cometa a fost confundata cu un asteroid.

Dupa ce se observa o a doua trecere la periheliu, cometa primeste o cifra initiala.

Doua comete poarta un nume romanesc, si anume cometele 1943C Daimaca si cometa 1943 W1 Van Gent-Peltier-Daimaca. Descoperitorul lor a fost un profesor de matematica din Targu Jiu: Victor Daimaca (1892-1969).

Cometa albastra

Cometa neagra