duminică, 12 iunie 2011

Emiratele Arabe Unite (EAU)

Harta Emiratelor Arabe Unite

     Emiratele Arabe Unite (Arabă|الإمارات العربيّة المتّحدة) este un stat situat în sud-estul peninsulei arabice, în Golful Persic (în orientul mijlociu), compus din şapte emirate: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah, Fujairah. Se învecinează cu Oman la est şi cu Arabia Saudită la sud şi vest. Actualmente are unul dintre cele mai bune indice IDH de pe continentul asiatic.
     Este o federaţie a celor şapte emirate, cu un sistem juridic bazat pe Constituţia din 1971, fără alegeri şi partide politice. Fiecare emirat are o considerabilă autonomie politică, juridică şi economică.
     Petrolul este principala sursă de venit şi componenta esenţială pentru PIB-ul naţional. Dependenţa petrolieră a economiei îngrijorează guvernul, pentru că economia se bazează de diferitele derivate ale petrolului. Se estimează că ţara mai are rezerve de petrol pentru încă 50 de ani.

     Cele şapte emirate de coastă au fost considerate de drept ale Regatului Unit, printr-un tratat din secolul XIX, pentru apărarea teritoriului şi organizarea afacerilor externe. La 2 decembrie 1971, după ce emiratele (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah şi Fujairah), şi-au câştigat independenţa, s-au unit formând Emiratele Arabe Unite.
     În 1820 Regatul Unit semnează primul tratat de pace cu şeicii triburilor din regiune, pentru a pune capăt actelor de piraterie. Dar pentru că tratatul impunea un nou protectorat Britanic, aşa că seria de atacuri maritime a continuat, din mai 1853, Regatul Unit se ocupa de protecţia teritoriului, în martie 1892 a fost semnat acordul exclusiv ce garanta monopolul asupra comerţului şi a exploataţiilor pentru britanci. Numele pe care l-au primit emiratele în această perioadă era micul Tregua.
     EAU a fost un protectorat al Regatului Unit din 1853 până în 1971, an în care şi-au declarat independenţa şase dintre Emirate şi au format Emiratele Arabe Unite.
     Emiratele sunt situate în Peninsula Arabică, având ieşire la Golful Oman şi Golful Persic, are graniţă terestră cu Arabia Saudită şi Oman
     EAU are o suprafaţă de 82.880 km², inclusiv arhipelagul cu cele 200 de insule, a cărui suprafaţă este de 5.900 km².
     Deşi aproximativ 65% din suprafaţa ţării este acoperită de deşert, EAU are un relief variat reprezentat de câmpii fertile, vai şi munţi (Hajar si Jebel Hazif). Sudul şi vestul ţării sunt acoperite de deşert, cele mai mari oaze fiind Al Ain, situata la 160 km spre est de Abu Dhabi şi Liwa în sud-vest. Munţii Hajar acoperă partea estică, continuîndu-se cu o cîmpie fertilă, iar Munţii Jebel Hafiz se situează lîngă Al Ain (Abu Dhabi). Cel mai înalt punct este Jabal Zibir, 1.527m.
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu