Luna

     Luna este singurul satelit natural al Pământului. Numele de "lună" se aplică uneori şi sateliţilor altor planete din sistemul nostru solar. Vârsta Lunii este de aproximativ 4,60 miliarde de ani.

     Luna are o rază medie de 1.737 km, de 4 ori mai mică decât a Pământului, şi orbitează în jurul acestuia la o distanţă medie de 384.403 km; pentru a ajunge pe Pământ lumina Lunii are nevoie de ceva mai mult decât o secundă. Viteza medie pe orbită este de 3.700 km/h. Atracţia gravitaţională la suprafaţa Lunii este de 6 ori mai slabă decât cea terestră.

     Luna realizează o rotaţie în jurul Pământului în aproximativ 4 săptămâni, aceasta fiind luna pământească (27 zile, 7 ore, 43 min şi 11,6 sec). În acest interval fazele Lunii sunt: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar; ele se repetă în 29 zile 12 h 44 min 2,8 s (durată numită o lună lunară). Masa satelitului nostru este de 7,35 × 10²² kg, de 81 de ori mai mică decât masa Pământului, densitatea medie este de 3.400 kg/m³, iar excentricitatea orbitală este de 0,0549.

     Perioada de rotaţie a Lunii este egală cu cea de revoluţie în jurul Pământului, astfel încât Luna ne arată mereu aceeaşi faţă. Mai exact însă, dacă se iau în considerare fluctuaţiile orbitei lunare şi posibilitatea de a observa acest satelit din diferite locaţii de pe Pământ, suprafaţa vizibilă este ceva mai mare decât jumătate, şi anume de 59%.

     Luna este al doilea obiect ceresc ca strălucire (magnitudine aparentă), după Soare. De asemenea, Luna şi Soarele au aproximativ acelaşi diametru angular, lucru ce face posibile eclipsele solare totale.

     Suprafaţa Lunii este acoperită de cratere. Ele s-au format în urma impactului unor meteoriţi uriaşi şi asteroizi mici cu Luna, cel mai probabil în vremurile de la începutul istoriei Lunii, pe când sistemul solar era plin de asemenea fragmente. Cel mai mare crater se numeşte Bailly, are o lungime de 295 km şi adâncime de 3.960 m.  De asemenea mai este vizibil şi un vechi relief vulcanic (cratere de origine vulcanică), rămas din vremurile apropiate de formarea satelitului Pământului; acest relief vulcanic ţine de formaţiunile vizibile cum ar fi "mările" (numele acesta a fost dat de observatorii din antichitate, care credeau că petele negre de pe suprafaţa Lunii sunt mări şi oceane adevărate, iar părţile luminoase sunt continente), "văile" etc. Cea mai mare şi mai cunoscută mare a Lunii este Mare Imbrium (Marea Ploilor), care are o lungime de 1.200 km. Cei mai înalţi munţi se află lângă Polul Sud al Lunii şi au o înălţime de aproximativ 6.100 m, înălţime comparabilă cu Himalaya pe Pământ.

     O dată cu înaintarea Lunii pe orbită, partea luminată a suprafeţei ei vizibilă de pe Pământ se modifică.

     Aceste faze ale Lunii încep cu "luna nouă" când se vede doar un corn foarte subţire, cu forma curburii literei D. Această zonă luminoasă creşte în decursul zilelor până vedem toată "luna plină", apoi ea descreşte - spre cealaltă parte; ciclul se încheie cu 3 zile în care Luna e complet întunecată.

     Durata ciclului complet al fazelor lunii se numeşte "lună sinodică" şi este de aproximativ 29,5 zile. Datorită mişcării de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui, luna sinodică este mai lungă decât "luna siderală" (perioada de revoluţie a Lunii în jurul Pământului, raportată la stele), similar cu modul în care ziua solară este mai lungă decât ziua siderală.

     Luna are o structură stratificată, similară cu a Pământului, şi este constituită din aceleaşi elemente chimice, însă în proporţii diferite. Tipurile de roci lunare sunt: roci vulcanice provenite din erupţiile provocate de ciocnirile cu meteoriţi, bogate în calciu de la începuturile formării Lunii; şi conglomerate de roci numite brecii. În colţurile întunecate ale craterelor a fost recent descoperită "gheaţă de suprafaţă", lângă Polul Sud al Lunii.