 |
-Cercul Antarctic
66°33'S
-Suprafata:
21,2 mil.km2
-Cantitati de gheata in Antarctica:
30 mil.km2
-Ghetari:
1,5 mil.km2
Caracteristici generale
Al cincilea continent ca mărime, dintre cele sase ale Terrei, Antarctica este cel mai sudic, mai rece, mai indepărtat si mai recent descoperit continent, fiind pentru prima oară detectat la inceputul secolului al XIX-lea.
Acoperită aproape in totalitate de gheată si fără a avea o populatie umană stabilă, ea inconjoară Polul Sud. La randul său Antarctica este inconjurată de Oceanul Antarctic,intindere de apă creată din zonele de sud ale oceanelor Pacific, Atlantic si Indian, dar fiind considerat un ocean separat de celelalte datorită temperaturii mai scăzute a apei si a salinitătii mai mici. Antarctica detine in jur de 90% din gheata existentă pe Pămant. Banchiza ce înconjoară continentul are aproximativ 29 milioane km cubi de gheată.
Antarctica nu are rezidenti permanenti, dar un număr mare de guverne isi mentin permanent statiile de cercetare pe continent. Emilio Marcos Palma a fost prima persoană care s-a născut in Antarctica la Baza Esperanza in 1978, părintii lui fiind trimisi acolo impreună cu alte 7 familii.
Precipitatiile din Antarctica sunt la fel de putine ca in desertul Sahara si este la fel de frig ca pe Marte. La Polul Sud, soarele rasare in jurul datei de 21 septembrie si apune pe 21 martie.
Antarctica detine si recordul temperaturii negative. In anul 1960, la statiunea rusească de cercetare "Vostok" s-au inregistrat -89,2 0C.
La Polul Sud toate directiile indica nord.
Cel mai inalt continent este Antarctica (aflat la 2600 m deasupra marii).
Acoperită aproape in totalitate de gheată si fără a avea o populatie umană stabilă, ea inconjoară Polul Sud. La randul său Antarctica este inconjurată de Oceanul Antarctic,intindere de apă creată din zonele de sud ale oceanelor Pacific, Atlantic si Indian, dar fiind considerat un ocean separat de celelalte datorită temperaturii mai scăzute a apei si a salinitătii mai mici. Antarctica detine in jur de 90% din gheata existentă pe Pămant. Banchiza ce înconjoară continentul are aproximativ 29 milioane km cubi de gheată.
Antarctica nu are rezidenti permanenti, dar un număr mare de guverne isi mentin permanent statiile de cercetare pe continent. Emilio Marcos Palma a fost prima persoană care s-a născut in Antarctica la Baza Esperanza in 1978, părintii lui fiind trimisi acolo impreună cu alte 7 familii.
Precipitatiile din Antarctica sunt la fel de putine ca in desertul Sahara si este la fel de frig ca pe Marte. La Polul Sud, soarele rasare in jurul datei de 21 septembrie si apune pe 21 martie.
Antarctica detine si recordul temperaturii negative. In anul 1960, la statiunea rusească de cercetare "Vostok" s-au inregistrat -89,2 0C.
La Polul Sud toate directiile indica nord.
Cel mai inalt continent este Antarctica (aflat la 2600 m deasupra marii).
Intindere
Antarctica, numită astfel pentru a o deosebi de partea opusă a globului - zona arctică - se intinde după paralela de 60 de grade latitudine sudică.
Cel mai apropiat vecin al ei se găseste la 1.000 de km si este America de Sud, urmată de Australia si Africa, la 2.500 si 4.000 de km depărtare.
Cea mai mare parte a teritoriului său se intinde in emisfera estică, in partea vestică se găseste Peninsula Antarctică, intindere ce apropie continentul de America de Sud. Cel mai inalt varf de pe continent atinge 5.140 m (in masivul Vinson din partea vestică), iar inăltimea sa medie este putin mai mare de 2.000 de metri, ceea ce il face continentul cu cea mai mare inăltime medie.
Antarctica are o suprafată totală de 13.178.000 km pătrati, fiind astfel mai mare decat Europa si Australia.
Cel mai apropiat vecin al ei se găseste la 1.000 de km si este America de Sud, urmată de Australia si Africa, la 2.500 si 4.000 de km depărtare.
Cea mai mare parte a teritoriului său se intinde in emisfera estică, in partea vestică se găseste Peninsula Antarctică, intindere ce apropie continentul de America de Sud. Cel mai inalt varf de pe continent atinge 5.140 m (in masivul Vinson din partea vestică), iar inăltimea sa medie este putin mai mare de 2.000 de metri, ceea ce il face continentul cu cea mai mare inăltime medie.
Antarctica are o suprafată totală de 13.178.000 km pătrati, fiind astfel mai mare decat Europa si Australia.
Clima
Pozitia pe latitudine si inăltimile ei mari fac din Antarctica cel mai rece continent.
Cu toate acestea se deosebesc două anotimpuri. In anotimpul rece temperatura in zonele intercontinentale poate scădea sub -800C, în timp ce in anotimpul cald temperatura se poate ridica, in aceleasi zone, pană peste -30 0C.
In zonele de coastă se poate ajunge, in sezonul cald, la temperatura de inghet (0 0C), dar şi aici valorile negative sunt ridicate în perioada rece.
Antarctica detine si recordul temperaturii negative. In anul 1960, la statiunea rusească de cercetare Vostok s-au inregistrat -89,2 0C.
Interiorul Antarctica este un desert polar in care bat vanturi moderate ce rareori ating 30 km/h, insă ele se intetesc si devin mai persistente in apropierea coastelor. Vanturi extrem de reci, compuse din aerul aflat in partea inferioară a versantilor abrupti din interiorul regiunilor muntoase, bat spre pantele de gheată mai mici.
Zona este foarte săracă in precipitatii, un dintre cele mai uscate zone de pe glob, aproximativ 50 mm de precipitatii căzand aici anual. Acestea cresc cu cat ne apropiem de tărm, atingand in zonele apropiate de coastă 200 mm/an. Precipitatiile sunt formate in mare măsură din căderi de zăpadă aduse de cicloni. De obicei ele cad sub formă de zăpadă sau gheată, dar uneori se inregistrează si ploi, în zonele litorale.
Există mai multe tipuri de climat in Antarctica, toate sunt reci, dar diferă in severitate.
La fel ca si precipitatiile, climatul se imblanzeste cu cat latitudinea scade. Peninsula Antarctica este zona in care se intalneste clima cea mai blandă, aici temperatura putandu-se situa in timpul sezonului mai cald in jurul valorii de 0 0C.
Cu toate acestea se deosebesc două anotimpuri. In anotimpul rece temperatura in zonele intercontinentale poate scădea sub -800C, în timp ce in anotimpul cald temperatura se poate ridica, in aceleasi zone, pană peste -30 0C.
In zonele de coastă se poate ajunge, in sezonul cald, la temperatura de inghet (0 0C), dar şi aici valorile negative sunt ridicate în perioada rece.
Antarctica detine si recordul temperaturii negative. In anul 1960, la statiunea rusească de cercetare Vostok s-au inregistrat -89,2 0C.
Interiorul Antarctica este un desert polar in care bat vanturi moderate ce rareori ating 30 km/h, insă ele se intetesc si devin mai persistente in apropierea coastelor. Vanturi extrem de reci, compuse din aerul aflat in partea inferioară a versantilor abrupti din interiorul regiunilor muntoase, bat spre pantele de gheată mai mici.
Zona este foarte săracă in precipitatii, un dintre cele mai uscate zone de pe glob, aproximativ 50 mm de precipitatii căzand aici anual. Acestea cresc cu cat ne apropiem de tărm, atingand in zonele apropiate de coastă 200 mm/an. Precipitatiile sunt formate in mare măsură din căderi de zăpadă aduse de cicloni. De obicei ele cad sub formă de zăpadă sau gheată, dar uneori se inregistrează si ploi, în zonele litorale.
Există mai multe tipuri de climat in Antarctica, toate sunt reci, dar diferă in severitate.
La fel ca si precipitatiile, climatul se imblanzeste cu cat latitudinea scade. Peninsula Antarctica este zona in care se intalneste clima cea mai blandă, aici temperatura putandu-se situa in timpul sezonului mai cald in jurul valorii de 0 0C.
Vegetatia
Acoperită aproape in totalitate de un strat gros de gheată, Antarctica are foarte putin teren disponibil pentru formarea solurilor sau aparitia vegetatiei. Solul existent s-a format in perioada mai recentă a existentei continentului si are un continut organic scăzut, la fel ca si capacitatea de stocare a apei.
Antarctica fiind izolată de alte continente, este foarte greu pentru alte tipuri de vegetatie să se răspandească pe teritoriul ei. Temperatura constant scăzută, vanturile puternice si lipsa umiditătii descurajează alte plante.
Exceptie fac plantele ce se pot adapta la aceste conditii, fiind capabile să se dezvolte activ numai cateva zile pe an. Acesti factori limitează existenta plantelor in Antarctica numai la cale din Regnul Protista (organisme simple, de obicei unicelulare): alge, licheni si muschi. In Antarctica există numai două specii cunoscute de plante ce infloresc, ele se găsesc în Peninsula Antarctica si insulele din jurul său.
Continentul nu are un echivalent al tundrei arctice, unde se găsesc o mai mare varietate de plante: cea mai bogată vegetatie a Antarctica poate fi comparată mai mult cu cea din nord, vegetatia săracă a deserturilor polare arctice. Cu toate acestea, petice de vegetatie cresc pe toate stancile neacoperite de gheată, pană la 290 km distantă de Polul Sud. Alge de zăpadă cresc pe zăpadă si pe suprafata ghetii aproape de coastă, in special de-a lungul Peninsulei Antarctice, unde păsările de mare si briza oceanului aduc posibilităti de nutritie.
Apele antarctice suportă si alte tipuri de vegetatie. Buruieni de apă din zonele de coastă cresc pe si in jurul insulelor, aproape de continent, dar nu pot apărea aici datorită ghetii marine ce rade tărmurile.
In apele reci ale oceanului ce înconjoară Antarctica se găsesc diferite tipuri de alge ce plutesc pe o perioadă scurtă, atat cat să se inmultească pe perioada anotimpului cald, mai ales in zonele unde izvoarele aduc la suprafată ape cu o cantitate nutritivă ridicată. Aceste alge plutitoare sunt o sursă bogată de hrană pentru animalele marine.
Antarctica fiind izolată de alte continente, este foarte greu pentru alte tipuri de vegetatie să se răspandească pe teritoriul ei. Temperatura constant scăzută, vanturile puternice si lipsa umiditătii descurajează alte plante.
Exceptie fac plantele ce se pot adapta la aceste conditii, fiind capabile să se dezvolte activ numai cateva zile pe an. Acesti factori limitează existenta plantelor in Antarctica numai la cale din Regnul Protista (organisme simple, de obicei unicelulare): alge, licheni si muschi. In Antarctica există numai două specii cunoscute de plante ce infloresc, ele se găsesc în Peninsula Antarctica si insulele din jurul său.
Continentul nu are un echivalent al tundrei arctice, unde se găsesc o mai mare varietate de plante: cea mai bogată vegetatie a Antarctica poate fi comparată mai mult cu cea din nord, vegetatia săracă a deserturilor polare arctice. Cu toate acestea, petice de vegetatie cresc pe toate stancile neacoperite de gheată, pană la 290 km distantă de Polul Sud. Alge de zăpadă cresc pe zăpadă si pe suprafata ghetii aproape de coastă, in special de-a lungul Peninsulei Antarctice, unde păsările de mare si briza oceanului aduc posibilităti de nutritie.
Apele antarctice suportă si alte tipuri de vegetatie. Buruieni de apă din zonele de coastă cresc pe si in jurul insulelor, aproape de continent, dar nu pot apărea aici datorită ghetii marine ce rade tărmurile.
In apele reci ale oceanului ce înconjoară Antarctica se găsesc diferite tipuri de alge ce plutesc pe o perioadă scurtă, atat cat să se inmultească pe perioada anotimpului cald, mai ales in zonele unde izvoarele aduc la suprafată ape cu o cantitate nutritivă ridicată. Aceste alge plutitoare sunt o sursă bogată de hrană pentru animalele marine.
Fauna
Climatul aspru si sărăcia vegetatiei regiunilor de pămant ale Antarcticii acceptă numai animale microscopice, insecte primitive si alte specii de acest fel ce pot supravietui in solurile umede. Se mai găsesc si alte nevertebrate, săritoare si mici.Cel mai mare animal terestru din Antarctica poate creste pană la 12 mm. In contrast cu uscatul oceanul contine o mare varietate de animale, toate depinzand, intr-un fel sau altul, de algele ce cresc la suprafata apei. Organismele zooplancton, cum ar fi viermii-săgeată, pestii-jeleu, pestii-larvă, alte larve, stelele de mare se hrănesc cu organisme fitoplancton - alge plutitoare. La randul lor, organismele zooplancton sunt o sursă de hrană pentru pesti si calmari, ambele tipuri abundand in apele antarctice. Acest lant continuă, pestii si calmarii fiind o sursă de hrană pentru foci, balene si păsări de mare, cei mai mari si mai buni prădători ai zonei. In acest Ocean Sudic se hrănesc sapte specii de balene, si opt de delfini; cateva dintre aceste specii intră adanc in banchiză in timpul sezonului cald. Sapte specii de foci respiră in regiunea antarctică, unele pe tărmurile sudice ale insulelor, altele exclusiv in regiunea banchizei. Aproximativ 40 de specii de păsări de apă - incluzând 7 specii de pinguini :
( Imperiali, Regali, Adelie, Chinstrap, Rockhopper, Gentoo, Macaroni ), 4 de albatrosi, cormorani, pescărusi s.a. - sunt răspandite in Antarctica, mai ales pe insule si coaste. Multă vreme vanate pentru ulei, marile animale marine joacă un rol important in atragerea oamenilor spre Antarctica. In prezent legile internationale, in vigoare din anii 1960, le protejează.
( Imperiali, Regali, Adelie, Chinstrap, Rockhopper, Gentoo, Macaroni ), 4 de albatrosi, cormorani, pescărusi s.a. - sunt răspandite in Antarctica, mai ales pe insule si coaste. Multă vreme vanate pentru ulei, marile animale marine joacă un rol important in atragerea oamenilor spre Antarctica. In prezent legile internationale, in vigoare din anii 1960, le protejează.
Solurile si resursele minerale
Desi are o intindere destul de mare, Antarctica are solul compus in majoritatea din gheată. In partea sa estică se găseste sub stratul de gheată o masă de pămant aproximativ de mărimea Australiei, in timp ce in zona vestică se află mai multe insule acoperite si unite intre ele. De aceea numai circa 2,4 % din aria Antarcticii este rocă vizibilă, restul aflandu-se sub gheată. Zonele expuse includ varfurile a câtorva lanturi muntoase si ale altor resturi imprăstiate. Se remarcă aici lantul Transantarctic care separă partea de vest a continentului de cea de est. Se mai găsesc si niste văi glaciare, neacoperite de gheată si păstrate uscate de vanturile ce bat din interiorul continentului.
Numai 2% din zonele de coasta sunt tărmuri stancoase sau zone litorale. Restul tărmului este format din gheata ce se continua si după capătul rocilor continentale. Banchiza ce inconjoară Antarctica, formată cu milioane de ani in urmă, are o grosime medie de 2.160 de metri, in timp ce recordul de grosime atinge 4.700 de metri.Formarea acestei banchize s-a produs prin suprapunerea straturilor de zăpadă căzute si transformarea lor in gheată.
Solul ce se află sub gheată este format din roci metamorfice, acoperite de sedimente din perioadele geologice Cretacic si Permian. Continand evidente despre păduri tropicale si deserturi ce au precedat mai recenta perioadă de conditii glaciare, aceste straturi reflectă complexitatea climatului istoric al Antarctica. Ceea ce acoperă acum solurile continentului este o uriasă cupolă de gheată ce se ridică de pe coastele acestuia si se ridică intr-un platou inalt de peste 4.000 m, aflat incă in crestere.
Muntii Transantarctici se intind pe o distantă de 3.500 km de-a lungul flancului vestic al Antarcticii de Est, separand-o pe aceasta de partea de vest a continentului. Acest sir este un masiv stăvilar penetrat de ghetari pentru platoul de gheată al Antarcticii de Est, care, de altfel, contine 2/3 din teritoriul continentului.
Cativa vulcani activi, printre care si vulcanul Erebus, punctează coasta Antarctica si zonele insulare apropiate. Solul multistratificat al Antarcticii de Vest, afectat si transformat de modificarea structurii geologice, dezvăluie o istorie geologică distinctă a acesteia, mult mai zbuciumată decat cea a părtii de est a continentului.Această multistratificare are la bază un strat din Precambrian, acoperit de sedimente vulcanice din Perioada Carboniferă, si altele din Mezozoic si Tertiar.
Desi numai aproximativ 1% din solul continentului a fost cercetat pentru minerale, se pare că Antarctica are resurse minerale bogate. Muntii Transantarctici contin resurse considerabile de cărbune, precum si cupru, plumb, zinc, cositor, argint si aur. In muntii din estul Antarctica se mai găsesc insemnate minereuri de fier, alte zăcăminte se mai găsesc si in Peninsula Antarctică. Alte metale prezente pe continent sunt cromul, nichelul si platina. Se crede de asemenea, că există si zăcăminte de petrol si gaze naturale, sub Marea Ross (in sud-vestul continentului).In prezent acest potential mineral al Antarctica nu este utilizat decat de cercetătorii de la statiile de cercetare prezente pe continent.
Numai 2% din zonele de coasta sunt tărmuri stancoase sau zone litorale. Restul tărmului este format din gheata ce se continua si după capătul rocilor continentale. Banchiza ce inconjoară Antarctica, formată cu milioane de ani in urmă, are o grosime medie de 2.160 de metri, in timp ce recordul de grosime atinge 4.700 de metri.Formarea acestei banchize s-a produs prin suprapunerea straturilor de zăpadă căzute si transformarea lor in gheată.
Solul ce se află sub gheată este format din roci metamorfice, acoperite de sedimente din perioadele geologice Cretacic si Permian. Continand evidente despre păduri tropicale si deserturi ce au precedat mai recenta perioadă de conditii glaciare, aceste straturi reflectă complexitatea climatului istoric al Antarctica. Ceea ce acoperă acum solurile continentului este o uriasă cupolă de gheată ce se ridică de pe coastele acestuia si se ridică intr-un platou inalt de peste 4.000 m, aflat incă in crestere.
Muntii Transantarctici se intind pe o distantă de 3.500 km de-a lungul flancului vestic al Antarcticii de Est, separand-o pe aceasta de partea de vest a continentului. Acest sir este un masiv stăvilar penetrat de ghetari pentru platoul de gheată al Antarcticii de Est, care, de altfel, contine 2/3 din teritoriul continentului.
Cativa vulcani activi, printre care si vulcanul Erebus, punctează coasta Antarctica si zonele insulare apropiate. Solul multistratificat al Antarcticii de Vest, afectat si transformat de modificarea structurii geologice, dezvăluie o istorie geologică distinctă a acesteia, mult mai zbuciumată decat cea a părtii de est a continentului.Această multistratificare are la bază un strat din Precambrian, acoperit de sedimente vulcanice din Perioada Carboniferă, si altele din Mezozoic si Tertiar.
Desi numai aproximativ 1% din solul continentului a fost cercetat pentru minerale, se pare că Antarctica are resurse minerale bogate. Muntii Transantarctici contin resurse considerabile de cărbune, precum si cupru, plumb, zinc, cositor, argint si aur. In muntii din estul Antarctica se mai găsesc insemnate minereuri de fier, alte zăcăminte se mai găsesc si in Peninsula Antarctică. Alte metale prezente pe continent sunt cromul, nichelul si platina. Se crede de asemenea, că există si zăcăminte de petrol si gaze naturale, sub Marea Ross (in sud-vestul continentului).In prezent acest potential mineral al Antarctica nu este utilizat decat de cercetătorii de la statiile de cercetare prezente pe continent.
Ghetarii polari
Ghetarii continentali (de calotă) - ocupă suprafete extrem de extinse si au o grosime care uneori depăsec 3 000 m. Acoperă mari arii terestre, indiferent de relief: intregul continent Antarctica si insulele din Oceanul Artic
( Groenlanda, Islanda etc.) si ocupă 98,5 din toată aria hidrosferei.
In jurul Antarcticii, ghetarii de pe continent se prelungesc mult in apele Oceanului Planetar, formand o platosă relativ unitară, inaltă pană la 90 m, numită banchiză, din care se rup mari blocuri de gheată numite aisberguri, care datorită curentilor de apă oceanici, plutesc in largul oceanului.
Gheata este plastică si de aceea se miscă prin alunecare, mutandu-se pe fiecare tip de pantă. Deplasarea este lentă, intre 5-150 m pe an, asa că o portiune de gheată de la zona de formare pană la linia de topire are nevoie de un timp indelungat, de la circa 100 ani pană la peste 1 000 ani.
( Groenlanda, Islanda etc.) si ocupă 98,5 din toată aria hidrosferei.
In jurul Antarcticii, ghetarii de pe continent se prelungesc mult in apele Oceanului Planetar, formand o platosă relativ unitară, inaltă pană la 90 m, numită banchiză, din care se rup mari blocuri de gheată numite aisberguri, care datorită curentilor de apă oceanici, plutesc in largul oceanului.
Gheata este plastică si de aceea se miscă prin alunecare, mutandu-se pe fiecare tip de pantă. Deplasarea este lentă, intre 5-150 m pe an, asa că o portiune de gheată de la zona de formare pană la linia de topire are nevoie de un timp indelungat, de la circa 100 ani pană la peste 1 000 ani.
Aisbergurile
Aisbergurile sunt parti rupte dintr-un ghetar sau dintr-un bloc de gheata, care plutesc pe apa. Pot avea diferite forme si pot atinge dimensiuni uriase. In 1988, un aisberg de marimea Belgiei a fost intalnit in Antarctica. Aisbergurile se distrug treptat si se topesc cand ajung in ape mai calde, dar chiar si celor mai mici le trebuie doi ani sau trei ani ca sa se topeasca.
Aurora Australa
Acest spectacol magnific de culoare are loc datorită materiei expulzate de soare ce interactionează cu campul magnetic terestru. In urma puternicelor explozii solare sunt expulzare in spatiu particule puternic incărcate electric ( ioni ), ce călătoresc prin spatiu cu viteze ce variază intre 300 si 1 200 km/s. Un nor de astfel de particule formează plasma. Fluxul de plasmă ce vine de la soare este cunoscut sub numele de vant solar. In timp ce vantul solar interactionează cu marginile campului magnetic terestru, unele dintre aceste particule sunt atrase de acesta.
Ele urmează apoi liniile campului magnetic in jos spre ionosferă, strat atmosferic situat între 60 şi 600 km deasupra scoartei terestre. Cand aceste particule interactionează cu gazele din ionosferă produc acest impresionant spectacol de lumini, numit de noi aurora. Cele produse la Polul Nord se numesc Boreale iar cele de la Polul Sud - Australe.
Gama de culori variază intre rosu, verde, albastru si violet.
Luminile sunt intr-o continuă miscare datorită acestor interactii dintre vantul solar si campul magnetic terestru.
Vantul solar generează de obicei pană la 1 000 000 megawati de electricitate intr-un astfel de spectacol si acest lucru poate cauza interferente cu liniile electrice, transmisiile radio-TV si comunicatiile prin satelit.
Prin studiul aurolelor, cercetătorii pot afla multe despre vantul solar, cum afectează aceasta atmosfera si cum poate fi folosită această energie degajată in folosul omenirii.
In urma observatiilor asupra soarelui, aceste aurore pot fi prezise cu destulă acuratete.
Aurorele apar in regiunile polare ale globului. In emisfera nordică, zonele in care sunt vizibile se intind tot mai mult spre sud cu cat vantul solar este mai puternic la un moment dat. In mod normal, zonele in care pot fi observate, sunt nordul Finlandei, Scandinavia, toată Canada si nordul SUA, Alaska si Siberia. In timpul furtunilor solare puternice, acestea pot fi vizibile pană in centrul Europei, aurolele putand avand loc la orice oră din zi sau din noapte.
Ele urmează apoi liniile campului magnetic in jos spre ionosferă, strat atmosferic situat între 60 şi 600 km deasupra scoartei terestre. Cand aceste particule interactionează cu gazele din ionosferă produc acest impresionant spectacol de lumini, numit de noi aurora. Cele produse la Polul Nord se numesc Boreale iar cele de la Polul Sud - Australe.
Gama de culori variază intre rosu, verde, albastru si violet.
Luminile sunt intr-o continuă miscare datorită acestor interactii dintre vantul solar si campul magnetic terestru.
Vantul solar generează de obicei pană la 1 000 000 megawati de electricitate intr-un astfel de spectacol si acest lucru poate cauza interferente cu liniile electrice, transmisiile radio-TV si comunicatiile prin satelit.
Prin studiul aurolelor, cercetătorii pot afla multe despre vantul solar, cum afectează aceasta atmosfera si cum poate fi folosită această energie degajată in folosul omenirii.
In urma observatiilor asupra soarelui, aceste aurore pot fi prezise cu destulă acuratete.
Aurorele apar in regiunile polare ale globului. In emisfera nordică, zonele in care sunt vizibile se intind tot mai mult spre sud cu cat vantul solar este mai puternic la un moment dat. In mod normal, zonele in care pot fi observate, sunt nordul Finlandei, Scandinavia, toată Canada si nordul SUA, Alaska si Siberia. In timpul furtunilor solare puternice, acestea pot fi vizibile pană in centrul Europei, aurolele putand avand loc la orice oră din zi sau din noapte.
Mijloace de transport
Singurul port al Antarcticii se afla la statia de cercetare McMurdo. Multe statii de coasta ancoreaza in larg iar de acolo cele necesare se tranporta la tarm cu barci, elicoptere, slepuri. Putine statii au debarcader.
Aeroporturi nepavate - in total sunt 27.
- Peste 3.047 m: 6
- 2,438 to 3.047 m: 5
- 1,524 to 2.437 m: 1
- 914 to 1.523 m: 9
- Sub 914 m: 6
Heliporturi - 53
Aeroporturi nepavate - in total sunt 27.
- Peste 3.047 m: 6
- 2,438 to 3.047 m: 5
- 1,524 to 2.437 m: 1
- 914 to 1.523 m: 9
- Sub 914 m: 6
Heliporturi - 53
Turism
In Antarctica opereaza acum numeroase companii de turism, cele mai multe din Marea Britanie, Canada si SUA. Mijloacele de transport folosite in timpul calatoriilor sunt de o mare diversitate: spargatoare de gheata, barci pneumatice, snowmobile, atelaje trase de caini, elicoptere si avioane. Calatorii care se aventureaza mai la sud de Cercul Antarctic au ocazia sa traiasca fie o zi in care Soarele straluceste vreme de 24 de ore neintrerupt (in jurul datei de 21 decembrie), fie o noapte lunga cat o intreaga zi (in jurul datei de 21 iunie). 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu