Pitesti

Centrul orasului vazut noaptea din Mall

     Piteşti este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Argeş, România. Oraşul are renumele de oraşul lalelelor , aici fiind găzduit anual un important festival, Simfonia Lalelelor (un articol despre acest festival se gaseste pe blog) .
     Piteştiul este unul dintre cele mai vechi oraşe din România. Urme ale existenţei omului în această arie datează din paleolitic, fiind cel mai puternic centru al activităţii umane din paleoliticul inferior în Europa, principala verigă de legătură dintre Africa şi Asia de sud-est, care erau, până nu demult, zone în care se cunoştea cultura de prund. Descoperiri arheologice au confirmat ipoteza conform căreia tribul condus de Dromihetes (sec. IV-III î.e.n.) şi-a avut rădăcinile în această zonă, tribul fiind identificat cu ordessenii sau argessenii (o populaţie de pe malurile Argeşului) . În perioada daco-romană, oraşul a făcut parte din regiunea Moesia Inferior, iar mai târziu din Dacia Malvensis. Din acea perioadă datează şi numeroasele fragmente de zidărie, ceramică şi monede. Cel mai important monument din judeţ, datând din acea perioadă, este Castrul roman de la Albota care era o tabără militară fortificată construită pe graniţa estică a Daciei. În epoca medievală, Piteştiul desfăşura schimburi economice cu popoare de la sud de Dunăre, în special cu Imperiul Bizantin.
     Piteştiul a fost reşedinţa temporară a voievozilor Basarab Ţepeluş cel Tânăr, Mihnea cel Rău şi Vlad cel Tânăr. Oraşul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat şi târg ajungând la titlul de oraş, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388 când domnul Mircea cel Bătrân întăreşte Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteştilor". Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Piteşti, alături de Câmpulung, Curtea de Argeş, Brăila şi Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri. Prima menţionare a Piteştiului ca oraş apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduţ. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 un hrisov în care este semnalată existenţa curţilor domneşti la Piteşti. Hrisovul se încheia astfel: Şi eu Moisi scriitor, care am scris în noile curţi din oraşul Piteşti… .

     Ea mai este confirmată, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea orăşenească a comunităţii, condusă de un judeţ şi de 12 pârgari. În oraş au avut proprietăţi numeroşi boieri şi dregători, dintre aceştia cei mai de seamă au fost Goleştii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveştii, dar şi doi domnitori, Mihai Viteazul (1593-1601) şi domnitorul Neagoe Basarab, acesta din urmă construind între 1512 şi 1521 la Piteşti curtea voievodală. Pe baza unei mărturii scrise, datând din anul 1640, se vorbea despre numeroasele biserici, dar şi de cele 200 de case care adăposteau circa 1.000 de suflete. În anul 1656, sub domnia lui Constantin Şerban şi a doamnei Bălaşa, se construieşte pe fundaţiile unui vechi lăcaş, Biserica Domnească Sfântul Gheorghe. Aflată în inima oraşului, biserica a fost prima compoziţie supraetajată pe coloane de cărămidă din Ţara Românească.

     Între 19 octombrie şi 8 noiembrie 1714, la porunca domnitorului Ştefan Cantacuzino, Piteştiul l-a găzduit pe regele Carol al XII-lea al Suediei. Acesta venea din Imperiul Otoman şi se întorcea spre Pomerania suedeză şi era însoţit de numeroase trupe. În toată această perioadă, piteştenii au avut de suferit de pe urma musafirilor, fiind nevoiţi să-i hrănească în condiţiile unui an secetos ce compromisese grav recoltele de grâu, orz şi furaje.

     Până în 1746, Piteştiul, avea şapte-opt biserici, iar numărul caselor ajunsese la 250, estimându-se că ar fi adăpostit 1.250 de locuitori. O mărturie din anul 1791, caracteriza oraşul ca pe un târguşor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boiereşti şi locuinţele ispravnicilor de district. Pe 26 octombrie 1802, în jurul orei 11, un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter  s-a resimţit violent la Piteşti, Biserica Sfântul Nicolae fiind distrusă de intensitatea acestuia. Această biserică a fost reconstruită, cu toate că în 1848 aceasta a mai fost distrusă de un incendiu.

     Pe baza datelor fiscale din anul 1824, s-a consemnat faptul că în oraş erau 1.011 familii, circa 700 de case şi aproximativ 5.000 de locuitori. În anul 1832, pe baza datelor statistice repartizate teritorial stabileau numărul caselor de locuit la 773, fiind împărţite în 4 cartiere, 14 mahalale, 5 tăbăcării, iar numărul animalelor însumau numai 1.000 de capete, fiind distribuite în 4.000 de gospodării. La recensământul din 1859, Piteştiul avea 7.229 de locuitori şi 1.889 de clădiri. În acea perioadă, populaţia era formată din agricultori şi liber-profesionişti (65%), meseriaşi (20%), comercianţi (15%) şi fabricanţi (0,2%).

     Stema municipiului a suferit de-a lungul timpului numeroase schimbări, însă a păstrat principalele elemente simbolistice. Stema orasului medieval, descoperita recent de un muzeograf de la Muzeul Pitesti, avea reprezentata o cruce, ce pare latina. Stema din perioada interbelică avea forma unui scut albastru şi un turn medieval pe care se află un vultur ce ţine în gheare steagul României. Turnul medieval simbolizează dinastia Basarabilor, cei cărora li se datorează organizarea Ţării Româneşti. Vulturul este simbolul latinităţii, fiind întâlnit pe mai multe steme din România; aceasta întruchipează curajul, puritatea, libertatea, hotărârea şi puterea. Scutul albastru simbolizează cerul.