Marea Moarta

Tarmul Marii Moarte

      Marea Moartă, în limba ebraică ( ים המלח ) Yam HaMelach respectiv în arabă „Marea Sărată“ ( بحر الميّت ) este o mare continentală fără scurgeri spre ocean. Singura apă curgătoare care o alimentează este râul Iordan, care face graniţa naturală dintre Israel, Iordania de vest şi Iordania. Numele de „Marea Moartă” este atribuită lui Hieronymus (secolul IV). Înainte era numită Marea de Sare sau Marea de Asfalt. Numele de „Marea Moartă” nu este deloc exagerat: datorită salinităţii ridicate aici nu este posibilă viaţa. Denumirea de „Marea Moartă” a fost dată de grecul Pausanias, cel care a şi cercetat-o pentru prima dată.

     În grotele care se află în nord-vestul mării în apropierea aşezării Qumran, între anii 1947-1956 au fost găsite Manuscrisele de la Marea Moartă. Circa 900 de manuscrise, în limbile ebraică, greacă şi arameică, au fost considerate de specialişti dovada aplicării legii lui Moise de către grupul de credinţă eseniană în secolul al II-lea î.Hr. Primele 500 de tăbliţe de la Qumran au fost descoperite de către un beduin, în mod întâmplător. Această descoperire este şi astăzi subiectul disputelor teologilor din toată lumea. Astăzi manuscrisele pot fi văzute în două muzee din Ierusalim: Muzeul Rockefeller şi Muzeul Naţional.

     Dintre locurile care merită vizitate amintim: Deşertul Iudaic cu numeroase localităţi biblice, peştera în stâncă de la Qumran - sediul sectei precreştine a esenienilor, canionul Murabbat, fortăreaţa Masada, locul în care a fost situat oraşul biblic Sodoma, izvorul Ajn Gedi.

     

• Coordonate: long. estică 31°29′27", lat. nordică 35°28′47"
• Marea Moartă are o suprafaţă de 600 km². Conţine apă sărată adunată într-o depresiune joasä.
• Această porţiune a groapei Iordanului are oglinda apei în medie la 396 m sub nivelul mării; este continuarea nordică a „Marii Gropi Africane”.

     Acest nivel scăzut al apei şi salinitatea mare sunt explicate prin evaporarea intensă, existând pericolul de secare a mării. La ultimele măsurători s-a dovedit că oglinda apei este chiar sub - 400 m (mai jos de 400 m sub nivelul märii). Pe glob, numai Lacul Baikal are un nivel şi mai scăzut, şi anume de 794 m sub nivelul mării.

     

     Conţinutul de sare al apei este 33 %, în medie de 28 %, numai Lacul Asal din Africa are un conţinut mai ridicat de sare (35 %). Evaporarea intensă a apei datorită climei calde din regiune este compensată parţial de râul Iordan, totuşi evaporarea masivă determină formarea cristalelor de sare pe ţărmul mării.

Contrar aşteptărilor, în apa aceasta sărată pot să trăiască anumite bacterii anaerobe, ca cele care descompun salpetrul, sulful şi celuloza. Chiar unele plante ca de exemplu Halophyte pot supravieţui în aceste condiţii extreme de mediu.

     

      Zonă interesantă pentru turism este nu numai marea, ci şi regiunea înconjurătoare: Ein Bokek, Neve Zohar, oazele En Gedi,Masada, Ierihon, ca şi grotele cu manuscriptele vechi de la Qumran. În partea estică a mării, pe teritoriul Iordaniei, se află peninsula Lisan, unde se află aşezările Numeira şi Bab Edh Dhra. Există bănuieli că aceste două localităţi ar fi fost localităţile biblice, acum distruse, Sodoma şi Gomora. Aici s-au găsit dovezile cele mai vechi (aproximativ din anul 9.500 î.e.n) pentru faptul că locuitorii s-au ocupat cu agricultura. Concentraţia ridicată de sare a apei atrage turiştii nu numai pentru baie (menţine corpul la suprafaţa apei), ci şi pentru terapia unor afecţiuni respiratorii sau ale pielii (psoriazis); neplăcut e însă faptul că la zgârierea pielii pe pietrele de la mal apa sărată cauzează dureri în locul rănit, sau şi usturime în ochi.

      

     Se presupune că mai demult nivelul apei era mai ridicat, afluenţa de apă fiind mai mare, de exemplu în anii 1930 marea era alimentată anual cu 1.300 miloane de m³, azi cantitatea de apă fiind de numai 350 miloane de m³ anual. Motivul este că râul Iordan este folosit ca sursă de apă potabilă de către Israel şi Iordania, ceea ce duce la scăderea continuă a nivelului apei, marea fiind ameniţată de secare. Planurile de salvare a Mării Moarte prevăd săparea unui canal de 300 km lungime până la Marea Roşie, lucrare ce ar necesita 5 miliarde de dolari americani. Acest canal de legăură nu numai că ar salva marea, dar ar fi şi o sursă de energie electrică prin căderile de apă de pe parcursul canalului. Riscul acestui plan este însă distrugerea probabilă a atolului de corali din golful Eilat / Akaba de la Marea Roşie, prin pierderea unei cantităţi mari de apă, iar conţinutul ridicat de sare din Marea Moartă amestecată cu apă marină din golf ar putea provoca formarea de ghips.