Vegetatia Romaniei I

Etajele vegetatiei Romaniei

     Dupa cum clima Romaniei arata trecerea de la tarile mediteranei spre tinutul cu veri foarte calde si ierni foarte reci ale Rusiei de Miazazi , aceeasi tranzitie o arata si "vegetatia". Granita padurilor de fag merge de la gura Vistulei spre dealurile Chisinaului. Mai spre rasarit de aceasta linie nu se afla fag , ceea ce arata ca vara e prea scurta pentru a ingadui cresterea acestui copac frumos al Europei cu clima temperata. 

     Uneori seceta si caldura e asa de mare in stepa , ca nu numai fagul , iubitor de racoare si umezeala , dar chiar teiul si alti copaci cu frunze  late sunt parjoliti in iunie si august.

     De aceea , e vrednic de luat aminte ca pe pamantul nostru se intalneste granita fagului (deprins cu clima temperata din mijlocul Europei ) cu a coliliei , iarba caracteristica a stepei din rasaritul continentului. 

     Pe pamantul Romaniei se intalnesc asadar , doua vegetatii deosebite : 

• Una ca a stepelor asiatice ; 
• Alta apropiata de vegetatia din tarile Mediteranei.

     Baraganele cu ierburi. Cine vine dinspre Volga gaseste la gurile Dunarii un tinut unde padurea lipseste cu desavarsire. Pana la valea Argesului si chiar mai departe , spre gura Oltului - nu de mult , campia cea neteda ca marea era acoperita cu ierburi inalte de statura unui om. Ele erau salasul hergheliilor de cai si ale turmelor de oi , care petreceau iarna si vara sub cerul liber ( cel mult adapostite langa perdelele de stuf , care le aparau de crivat ).

     In toate "baraganele" acestea , padurea lipsea aproape deplin. Seceta e asa de mare , ca tot ce este iarba ori frunza , in unele veri se fac scrum. De aceea , tinutul este prielnic numai ierbii sau cel mult cerealelor cu pai mic ( grau , orz ) , care se coc pana in luna iulie , cand vine toiul caldurii. Asa se lamureste pentru ce Dobrogea , Baraganul si Burnasul erau odinioara locuite aproape numai de pastori.

     Luncile cu perdele de paduri. Chiar in mijlocul baraganelor , sunt anume locuri , unde vegetatia este intotdeauna verde : de pilda , in luncile raurilor care trec prin acele baragane. Avand apa raului la indemana , unele soiur de copaci nu se tem de arsita. Arinul , salciile , plopii si alti copaci iubitori de umezeala se insiruesc in lungul albiei , facand de o parte si de alta adevarate perdele de verdeata , care apara lunca de dogorirea soarelui. Muntele cel bogat in ploi trimite asadar nu numai rauri , ci si perdelele de paduri pana departe de ses , dupa cum padurea ecuatoriala trimite pana in mijlocul savanelor "paduri-galerii" , adica suvite de padure in lungul raurilor.  ele se ajuta una pe alta : padurea tine umbra raului sa nu se evaporeze mai repede , iar raul da apa radacinilor padurii ... Cand tai padurea  , scade si raul . 

     Zona padurilor. Daca parasim sesul acoperit cu ierburi, si ne apropiem de culmea dealulilor , sau de sesul cu ploi mai bogate ( de pilda sesul pe care curge Argesul cu afluentii lui ) , intalnim paduri intinse , care au nu numai copaci obisnuiti a trai pe langa apa ( cu lemn usor , puhav , si de putin pret ) , ei si alte soiuri de copaci cu lemn mai tare si mai scump. 

     a) Padurile de stejar. Cel mai insemnat copac al acestei paduri , care se invecineaza cu stepa , e stejarul ( gorun , graneata etc. ). Alaturi de el , cu soiuri mai insemnate, sunt ulmul , frasinul , carpenul , artarul si teiul. Pe langa lemnul slab de lunca ( moale , putrezand iute , rau si pentru lucru , si de foc ) , lemnul padurilor de stejar e mult mai trainic si da ma multa caldura. ( Dupa cum plopul este uriasul padurilor de balta , tot asa stejarul este copacul cel mai infatisator al padurilor din locurile zvantate. Ca unul care traieste sute si chiar mii de ani , el este patriarhul codrilor de pe dealuri si de la palele muntilor nostri). Asadar , cu drept cuvant , fasia aceasta de paduri se numeste "zona stejarului".