Vegetatia Romaniei II

Padurea de foioase

     In zona unde se face trecerea de la padurile de stejar spre cele de fag si brad , sunt vrednici de tinut in seama si doi copaci de mare pret , dar legati numai de Banat si Oltenia. Acestia sunt : castanul dulce ( castanea vesca ) si alunul turcesc ( Corylus colurna ). Castanul e raspandit mai ales in partile Tismanei ( se afla si la Baia Mare ). El creste copac puternic ca si stejarul , iar castanele se mananca. Ar putea tine loc de paine , ca in Italia sau Franta. Alunul turcesc e de asemenea un copac iubitor de caldura. Pe cand alunii din restul tarii sunt abia niste tufe , soiul din Banat si Oltenia e copac mare (pana la 1 m grosime si peste 20 m inaltime ) . Unul singur poate da pana la 70 kg alune , o hrana minunata , ca si nucile. Iar ceea ce e si mai interesant , alunul acesta puternic traieste numai la poalele muntilor , si se suie pana la 1000 m. Alaturi de padurile de fag , cele de castan si de aluni turcesti ar putea fi o binecuvantare macar pentru o parte a tarii , unde Carpatii se apropie de Dunare.

     b)Padurile de fag. Stejarului ii merge bine la poalele dealurilor si pe coline. Dar cu cat se urca spre munte , cu atat padurea de stejar se rareste. In locul ei , vine la rand fagul ( intovarasit de mesteacan , paltin si alti copaci care insoteau si stejarul ). 

     Padurile cele mai frumoase de fag sunt in mijlocul Europei si pe tarmul Marii Blatice. Dupa ce stejarul hraneste cu ghinda lui turme de porci  , de asemenea , fagul le poate hrani cu jir , din care se si scoate un ulei  aproape ca cel de miez de nuca. "Zona fagului" tine cam de la 300 pana la 600 m peste nivelul marii. 

     Padurea dealurilor si a colinelor pericarpatice inainteaza in doua regiuni sub forma unor peninsule intrate in mijlocul ierburilor stepei. Cea dintai peninsula se intinde din Carpati pana la Dunare , insotind manunchiuri de rauri care se aduna in Arges. E vestita padure a Vlasiei ( adica a " Tarii Vlasilor" ). A doua peninsula de paduri e " Codrul " din mijlocul Moldovei. Din vremurile cele mai vechi - inca din timpul navalirii scitilor si altor nomazi rasariteni - " codrul " a fost nu numai la munte , ci si in ses si pe dealuri , adapostul cel mai bun al locuitorilor pamantului dacic. De aceea nu este de mirare ca acel codru dintre Baragan si Burnas a capatat chiar numele de Vlasia , adica " Tara Romaneasca ".

     c)Padurea de brazi. De la 600 pana la 1700 m , adica pe povarnisurile abrupte ale muntilor , creste padurea de brazi. Pe cat e de luminoasa padurea de fag , pe atat e de intunecata cea de brad ( in unele desisuri e intuneric si ziua ). Pe cand padurile de stejar si de fag sunt amestecate cu copaci mai marunti care incurca mersul si opresc vederea , in padurile de brad nu poate sa creasca niciun copac mai mic - nici chiar iarba - fiindca cetina bradului face un umbrar atat de des , ca razele soarelui abai se mai pot strecura pana la tulpina ; pamantul e acoperit cu frunzulite uscate sau cu putin muschi , pe undee mai e putina reveneala. 

     d)Zona alpina. Dupa cum in marginea stepei padurea e marunta si inchircita , tot asa spre varful muntelui , copacii se zgribulesc , se raresc si se aseamana mai mult cu niste tufe pipernicite. Frigul si asprimea vantului nu-i lasa sa creasca. In 30-40 ani trunchiul bradului ajunge abia la grosimea unei maini , pe cand , la vale , la adapost , un brad de aceeasi varsta e cu mult mai grossi ajunge la inaltimi de zeci de metri. 

     In sfarsit , aproape de 2000 m altitudine , numai creste nici molidul , ci numai un pin maruntel , jneapanul ( Pinus pumilio ). El se taraste pe pamant ca o tufa de rand , si face huceaguri atat de dese si incurcate , ca mersul prin astfel de bradet pitic este aproape cu neputinta. 

     Dar nici palcurile acestea de pin nu inainteaza pana la varf. Pe culmile cele mai inalte ale Carpatilor se gaseste o captuseala de afin , iuniper pitic , merisor , bujor de munte ( rhododendron ) , salcii pitice , o azalee taratoare ... adica o vegetatie la fel cu cea dinspre regiunile polare.

     Pe pamantul Romaniei se intalnesc cei mai frumosi copaci ai continentului : fagi , ca pe tarmul Marii Baltice ; stejari , ca in tinutul Elbei ; molizi , ca pe Alpii Bavariei ; brazi , ca in Padurea Neagra , iar pe deasupra teiul argintiu ( o specialitate dunareana ) , impreuna cu ulmul , artarul si paltenul care se apropie de platanii Asiei Mici. Pe fata de miazazi a Carpatilor Olteniei , castanul ne aduce aminte de Marea Mediterana , pe cand in padurile de miazanoapte , mestecenii , drepti , si albi ca faclia ne amintesc de Lituania si Finlanda.